Dacă tensiunea arterială rămâne prea ridicată în timpul somnului, nu este doar o valoare „puțin mai mare” pe aparat. Ceasul biologic al rinichilor ar putea influența acest fenomen, mai ales atunci când organismul procesează sarea la un moment nepotrivit.
În mod normal, tensiunea arterială scade cu aproximativ 10%-20% în timpul somnului.
Persoanele la care această scădere nu apare sunt numite „non-dippers” și au fost asociate cu un risc mai mare de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și boli renale.
Un nou studiu sugerează că nu contează doar cât de puternic este ritmul biologic al rinichilor, ci și dacă acesta este sincronizat cu celelalte ceasuri biologice ale organismului.
Cercetarea este bazată pe un model computerizat al organismului, astfel că rezultatele trebuie încă testate în studii experimentale și clinice.
În timp ce dormim, organismul nu intră pur și simplu într-o stare de repaus. Mai multe sisteme fiziologice își schimbă activitatea în funcție de ritmul circadian, adică de ciclul biologic de aproximativ 24 de ore.
Unul dintre efectele observabile este scăderea tensiunii arteriale. La majoritatea oamenilor, aceasta se reduce cu aproximativ 10%-20% în timpul nopții, oferind inimii și vaselor de sânge o perioadă în care sunt supuse unei presiuni mai mici.
Dar acest „dip” nocturn nu apare la toată lumea.
Atunci când tensiunea arterială nu scade suficient în timpul somnului, fenomenul este cunoscut sub denumirea de non-dipping. Acest tipar a fost asociat cu un risc mai mare de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, boli renale și deces prematur.
Întrebarea este: de ce uneori tensiunea nu mai respectă ritmul normal al nopții?
Un nou studiu publicat în PLOS ONE propune o posibilă explicație: problema ar putea apărea atunci când „ceasul” rinichilor nu mai este sincronizat cu celelalte mecanisme care controlează tensiunea arterială.
Cercetătorii conduși de Anita T. Layton, de la Universitatea din Waterloo, au analizat modul în care mai multe sisteme ale organismului interacționează de-a lungul zilei și al nopții.
Printre acestea se află rinichii, vasele de sânge, sistemul nervos și hormonii. Fiecare dintre aceste sisteme are propriile variații circadiene, iar activitatea lor se combină pentru a regla tensiunea arterială și echilibrul de sodiu din organism.
Aici apare elementul surprinzător al studiului: nu este suficient ca aceste sisteme să aibă ritmuri zilnice. Contează și momentul în care aceste ritmuri se produc.
Pentru a testa această ipoteză, cercetătorii au folosit un model computerizat sofisticat al organismului.
Modelul le-a permis să modifice separat diferite componente implicate în controlul tensiunii arteriale și să observe ce se întâmplă atunci când ritmurile lor circadiene se schimbă.
Rezultatul a fost neașteptat.
Simpla slăbire a ritmului zilnic al rinichilor a avut un efect relativ modest asupra tensiunii arteriale nocturne. În schimb, atunci când ritmul renal a fost decalat cu câteva ore, modelul unei tensiuni arteriale normale, care scade noaptea, s-a putut transforma într-un model de tip „non-dipper”.
Cu alte cuvinte, problema nu pare să fie doar faptul că „ceasul” rinichiului merge mai slab, ci și faptul că poate să nu mai bată în același timp cu celelalte ceasuri biologice ale organismului.
Rinichii sunt esențiali pentru controlul cantității de sodiu și apă din organism. Sodiul influențează volumul de lichid din corp și, prin mecanisme complexe, contribuie la reglarea tensiunii arteriale.
În modelul cercetătorilor, efectul decalării ritmului renal a fost mai puternic atunci când a fost simulată o cantitate mai mare de sare sau o sensibilitate crescută la sare. Ambele situații sunt deja asociate cu hipertensiunea arterială.
Studiul extinde astfel un model al reglării tensiunii arteriale pentru a include modularea circadiană a mai multor sisteme: activitatea nervilor simpatici renali (RSNA), tonusul vascular, secreția de renină, semnalizarea aldosteronului și transportul tubular al sodiului, alături de influența ciclului somn-veghe.
Toate aceste mecanisme se intersectează în controlul tensiunii arteriale și al echilibrului de sodiu.
O tensiune arterială care rămâne ridicată noaptea poate fi mai greu de observat decât hipertensiunea măsurată în timpul zilei.
O persoană își poate verifica tensiunea dimineața sau seara și poate obține valori care nu par spectaculoase, în timp ce tiparul tensiunii din timpul somnului poate fi diferit.
Tocmai de aceea, monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, care înregistrează valorile inclusiv în timpul somnului, poate oferi informații pe care măsurătorile ocazionale nu le surprind.
Studiul de la Waterloo nu demonstrează însă că o anumită oră la care consumăm sare sau administrăm un medicament provoacă non-dipping la oameni.
Cercetătoarea Anita Layton subliniază că rezultatele provin dintr-un studiu de modelare și nu justifică, în acest moment, schimbarea de către pacienți a momentului în care consumă sare sau își administrează medicamentele pentru tensiune. Mecanismul propus trebuie testat experimental și clinic.
Descoperirea schimbă puțin modul în care poate fi privită reglarea tensiunii arteriale.
Organismul nu funcționează ca un singur ceas care stabilește aceeași oră pentru toate organele. Rinichii, vasele de sânge, sistemul nervos și sistemele hormonale au propriile ritmuri, care trebuie să interacționeze pentru ca tensiunea arterială să urmeze variația normală dintre zi și noapte.
Potrivit cercetătorilor, sincronizarea acestor ritmuri ar putea fi la fel de importantă precum existența ritmurilor în sine.
Descoperirea este importantă mai ales pentru că oferă o posibilă explicație mecanistică pentru un fenomen observat de mult timp, dar încă insuficient înțeles. În viitor, cercetări clinice ar putea clarifica dacă aceste mecanisme pot fi folosite pentru a identifica mai precis persoanele cu hipertensiune nocturnă și dacă tratamentele pot fi adaptate în funcție de ritmurile biologice ale organismului.
Cercetarea, intitulată „Temporal misalignment of renal sodium transport promotes non-dipping blood pressure phenotypes”, a fost publicată în PLOS ONE în 2026. Autorul este Anita T. Layton.
DOI: 10.1371/journal.pone.0355222