Exerciții simple de făcut în avion pentru prevenirea cheagurilor de sânge
Asta trebuie să faci în timpul unui zbor cu avionul pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.
Un nou studiu aduce vești bune pentru cei care iubesc un pahar de șampanie sau de vin alb: aceste băuturi ar putea reduce riscul unui stop cardiac brusc. Cercetarea, realizată de oamenii de știință de la Universitatea Fudan din Shanghai, contestă ideea larg răspândită conform căreia doar vinul roșu este benefic pentru inimă, potrivit Daily Mail.
Studiul a analizat datele de sănătate ale unui număr impresionant de peste 500.000 de persoane cu vârste mijlocii și înaintate din Marea Britanie, pe o perioadă medie de urmărire de 14 ani. În acest interval, 3.147 de participanți au suferit un stop cardiac brusc - o afecțiune gravă care apare fără avertisment și poate fi fatală fără intervenție imediată.
Potrivit cercetătorilor, 63% dintre aceste evenimente ar putea fi prevenite prin modificarea unor factori de risc. Au fost identificați 56 de factori majori, printre care se numără stilul de viață, sănătatea psihologică și statutul socio-economic. Printre cei mai importanți factori de protecție s-au remarcat:
- Consumul moderat de șampanie sau vin alb
- Consumul crescut de fructe
- Menținerea unei dispoziții pozitive
- Controlul greutății corporale
- Tensiunea arterială în limite normale
"Am găsit asocieri semnificative între diferiți factori modificabili și stopul cardiac brusc, schimbările în stilul de viață având cel mai mare impact în prevenirea cazurilor", a explicat dr. Huihuan Luo, autorul principal al studiului.
Studiu: Vinul alb și șampania pot reduce riscul de stop cardiac brusc - FOTO: Freepik@rawpixel.com
Într-un editorial care însoțește cercetarea, Nicholas Grubic, de la Universitatea din Toronto, și Dakota Gustafson, de la Queen's University din Ontario, au analizat concluziile studiului.
"Una dintre cele mai intrigante descoperiri ale studiului este efectul cardioprotector asociat cu consumul de șampanie și vin alb, care pune sub semnul întrebării presupunerea de lungă durată privind exclusivitatea vinului roșu în protecția inimii", a explicat Nicholas Grubic, de la Universitatea din Toronto, și Dakota Gustafson, de la Queen's University din Ontario.
Deși studiul aduce perspective noi, concluziile intră în conflict cu sfaturile actuale ale instituțiilor de sănătate. British Heart Foundation recomandă reducerea consumului de alcool, renunțarea la fumat și o dietă echilibrată pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.
"Cercetările privind mecanismele de bază rămân neclare, însă aceste rezultate întăresc ideea că beneficiile consumului moderat de alcool sunt mai complexe decât se presupunea anterior", a adăugat Nicholas Grubic.
Dincolo de alcool, studiul mai confirmă o serie de factori pozitivi pentru sănătatea inimii: o stare de spirit optimistă, consumul de fructe, greutatea sănătoasă și tensiunea controlată. În schimb, stările frecvente de iritare sau descurajare, obezitatea și hipertensiunea se asociază cu un risc crescut de stop cardiac brusc.
Asta trebuie să faci în timpul unui zbor cu avionul pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.
Boala gravă la care ești expus dacă ești născut după ACEST AN. Riscurile pot fi mortale.
Simptomul banal al bolii cardiace. Nu este durerea în piept, dar e un mare semnal de alarmă
Patru schimbări care reduc colesterolul mai eficient decât statinele.
Simptomul surprinzător al infarctului pe care majoritatea femeilor îl ignoră. Nu este vorba de durerea în piept.
Inima femeilor este mult mai afectată decât cea a bărbaților. Medicii trag un semnal de alarmă.
Aditivul găsit la orice pas, asociat cu decesele din cauze cardiovasculare. Crește dramatic inflamația din organism.
Regula 80/20 este soluția propusă de nutriționiști pentru reducerea colesterolului. Ce presupune, de fapt, această regulă.
Inima, afectată iremediabil. Lucrul inevitabil care o devastează. Nu scăpăm niciunul.
Cât de des ar trebui să faci un EKG. De ce simptome depinde răspunsul.