O nouă strategie ar putea schimba modul în care sunt repartizate organele, astfel încât rinichii mai greu de acceptat să ajungă la pacienții care pot beneficia de ei.
Peste 100.000 de persoane se află pe lista de așteptare pentru un transplant în SUA, iar timpul mediu de așteptare pentru un rinichi este de aproximativ cinci ani.
Aproximativ 20% dintre rinichii donați nu ajung niciodată la un pacient, printre motive numărându-se dificultățile de potrivire și deciziile centrelor de transplant.
Un nou program voluntar ar putea permite realizarea a peste 900 de transplanturi renale suplimentare anual și ar putea preveni peste 190 de decese.
Strategia ar acorda prioritate pacienților de cel puțin 65 de ani care acceptă rinichi mai greu de alocat, fără să îi oblige să primească un anumit organ.
Pentru o persoană care are nevoie de un transplant renal, fiecare an de așteptare poate conta. Cu toate acestea, în sistemul american există o problemă care pare greu de înțeles la prima vedere: în timp ce mii de pacienți așteaptă un organ, o parte dintre rinichii donați nu sunt folosiți.
Uneori, motivul ține de vârsta donatorului și de perspectiva ca rinichiul să funcționeze pentru o perioadă mai scurtă după transplant. Astfel de organe pot fi considerate mai puțin atractive pentru unii pacienți sau pentru centrele care trebuie să decidă dacă acceptă o ofertă.
Cercetătorii de la Virginia Tech și din alte instituții propun o schimbare a regulilor de repartizare a rinichilor. Ideea este ca organele mai greu de alocat să poată ajunge mai repede la persoanele care sunt dispuse să le accepte și care pot beneficia de transplant.
Studiul, publicat în revista Management Science, estimează că această abordare ar putea crește numărul transplanturilor renale cu peste 900 pe an și ar putea preveni mai mult de 190 de decese. Rezultatele provin însă dintr-un model de simulare, iar programul trebuie evaluat înainte de a fi aplicat în practica medicală.
Cercetarea analizează un mecanism numit „prioritate țintită”, inspirat de un program destinat pacienților vârstnici, folosit de Eurotransplant.
Principiul este relativ simplu: pacienții cu vârsta de cel puțin 65 de ani ar putea opta voluntar pentru a primi rinichi care sunt mai greu de repartizat, inclusiv organe provenite de la donatori mai în vârstă.
În schimbul acceptării acestei categorii de organe, pacienții ar primi prioritate în cadrul programului și ar putea avansa pe lista de așteptare. Există însă o condiție importantă: participanții ar renunța la accesul la rinichii din afara categoriei pentru care au optat.
Cu alte cuvinte, pacienții ar putea alege o cale diferită către transplant, acceptând anumite compromisuri în privința organului primit.
Sistemul nu ar obliga pe nimeni să accepte un rinichi. Participarea ar fi voluntară, iar regulile ar trebui concepute astfel încât pacienții să înțeleagă ce presupune alegerea lor.
„Acest lucru încurajează o potrivire mai eficientă, fără a forța pacienții să accepte ofertele de organe și fără a necesita o reproiectare completă a sistemului actual de alocare”, a explicat Sait Tunc, profesor asistent în cadrul Departamentului de Inginerie Industrială și a Sistemelor de la Universitatea Virginia Tech, care a condus echipa de cercetare, conform Medical Xpress.
Problema nu se rezumă la numărul de organe disponibile. Contează și modul în care acestea sunt repartizate, compatibilitatea cu pacienții și deciziile luate de centrele de transplant.
În prezent, aproximativ 20% dintre rinichii donați nu găsesc un beneficiar. Potrivit cercetătorilor, nepotrivirea dintre organe, pacienți și centrele de transplant, alături de anumite prejudecăți în procesul de selecție, contribuie la această situație.
Medicii trebuie să evalueze fiecare ofertă și să decidă dacă un organ este potrivit pentru pacientul lor. Aceste hotărâri se bazează pe date medicale și pe experiența clinică, dar pot fi influențate și de presupuneri sau de modul în care fiecare centru apreciază riscurile.
Matthew J. Ellis, director medical al programelor de transplant renal și pancreatic de la Facultatea de Medicină a Universității Duke, atrage atenția asupra felului în care sunt luate aceste decizii.
„Furnizorii care acceptă organe iau adesea decizii cu privire la momentul acceptării unei oferte pe baza unor euristici care pot fi fundamentate pe date concrete, dar care ar putea include și ipoteze și prejudecăți specifice lor și experienței lor clinice”, a declarat acesta.
Consecința este că unii rinichi nu mai sunt utilizați, deși ar putea reprezenta o șansă pentru anumite persoane aflate pe lista de așteptare.
Noua abordare încearcă să reducă această risipă printr-o repartizare mai eficientă, nu prin schimbarea criteriilor medicale de compatibilitate, ci prin crearea unei categorii de pacienți care aleg în mod informat să primească organe mai greu de alocat.
La prima vedere, acordarea priorității unui anumit grup de pacienți ar putea părea nedreaptă pentru ceilalți. Modelul analizat de cercetători sugerează însă că un program bine conceput ar putea aduce beneficii și persoanelor care nu sunt eligibile pentru această categorie.
Explicația ține de faptul că rinichii diferă în privința caracteristicilor lor și a duratei estimate de funcționare. Un organ mai greu de alocat ar putea fi o opțiune potrivită pentru un pacient vârstnic care îl acceptă, în timp ce un rinichi cu perspectiva unei funcționări mai îndelungate ar putea ajunge la un pacient care are o speranță de viață mai mare după transplant.
Astfel, repartizarea ar putea deveni mai eficientă pentru ambele categorii de pacienți. Persoanele în vârstă ar avea acces la organe pe care alți candidați le-ar putea refuza, iar pacienții mai tineri ar putea beneficia de o potrivire mai bună cu rinichii care au perspectiva de a funcționa mai mult timp.
„Acest program este benefic nu numai pentru cei care participă la el, ci și pentru pacienții mai tineri care nu sunt eligibili pentru acesta, deoarece organele de calitate superioară pot fi potrivite mai bine cu pacienții care au o speranță de viață mai mare după transplant. Este aproape o situație în care toată lumea are de câștigat”, a explicat Sait Tunc.
Cercetătorii subliniază că rezultatele depind de modul în care sunt stabilite regulile programului. Prioritizarea unui grup nu trebuie să însemne automat reducerea șanselor celorlalți pacienți.
Unul dintre avantajele potențiale ale acestei abordări este reducerea timpului de așteptare pentru persoanele care aleg să participe.
În loc să aștepte ani întregi pentru un rinichi care corespunde criteriilor lor inițiale, unii pacienți ar putea beneficia de un transplant în câteva luni sau chiar mai repede. Acest lucru ar putea conta mai ales pentru persoanele care au nevoie de dializă și pentru care așteptarea prelungită reprezintă o povară medicală și personală.
Pentru a evalua efectele programului, echipa a combinat analiza matematică a alegerilor pacienților cu o simulare computerizată a sistemului american de repartizare a rinichilor. Modelul a folosit învățarea automată și modele predictive antrenate pe date istorice privind transplanturile.
Cercetătorii au analizat felul în care s-ar putea schimba deciziile privind acceptarea organelor dacă pacienții ar avea posibilitatea de a opta pentru programul voluntar.
Simularea a indicat că noul mecanism ar putea permite efectuarea a peste 900 de transplanturi suplimentare anual și ar putea preveni peste 190 de decese. Aceste cifre reprezintă estimări ale modelului, nu rezultate obținute după implementarea unui program național.
Deși rezultatele sunt promițătoare, noul sistem nu este încă o soluție aplicată la scară națională. Următoarea etapă presupune discuții cu profesioniștii din domeniul transplantului și evaluarea modului în care programul ar putea funcționa în condiții reale.
Echipa dorește să analizeze atât aspectele practice ale repartizării organelor, cât și felul în care medicii și pacienții ar percepe această opțiune. Este important ca beneficiile, limitele și compromisurile implicate să fie înțelese înainte ca pacienților să li se ofere posibilitatea de a participa.
Sait Tunc consideră că publicarea studiului reprezintă un punct de plecare pentru discuțiile din comunitatea medicală. Cercetătorii speră să ducă propunerea mai departe prin intermediul revistelor de specialitate și al grupurilor de lucru din cadrul United Network for Organ Sharing, organizația non-profit care administrează sistemul de transplant de organe din SUA.
Dacă va fi dezvoltat și implementat cu atenție, mecanismul ar putea schimba modul în care sunt privite organele considerate mai greu de utilizat. În loc ca acestea să fie respinse din cauza unei potriviri dificile, ar putea deveni o șansă reală pentru pacienții dispuși să le accepte.
Sursa: Ruochen Wang și colab., „Targeted Priority Mechanisms in Transplantation: Incentivizing, Not Mandating, Efficient Organ Matching”, Management Science (2026). DOI: 10.1287/mnsc.2024.05724.
Care este cea mai frecventă tumoare benignă. "Poate fi peste tot în creier".
Acesta este impactul pe care îl are stresul asupra colesterolului.
La ce ajută robotul în chirurgia oncologică și cum se conectează pacientul la brațele robotului. Medicul Teodor Buliga explică.
Care e tehnica ce poate trata cancerul de rect sau cancerul rectal.
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
Aceștia sunt pacienții care au prioritate în ceea ce privește transplantul hepatic.
Care e primul semnal de alarmă al unei tumori cerebrale. Mulți oameni au descoperit că au tumoare cerebrală la un test de ochi.
Acesta este efectul pe care hipertensiunea arterială îl are asupra colesterolului.
Această afecțiune este mai mortală decât cancerul și scurtează cu ani buni viața adulților. Riscul de deces este între 30 și 180 de zile.
Ce se întâmplă cu pacienții operați cu robotul. Medicul Teodor Buliga a făcut dezvăluiri în premieră.
Operația de micșorare a stomacului este o modalitate de a pierde în greutate prin modificarea sistemului digestiv.