EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Nu mai puțin de 41 de persoane sunt infectate cu COVID-19 la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi nr. 1 din municipiul Galaţi, aflat în carantină.
Centrul este în carantină și după ce a fost testat personalul (38 de beneficiari), 21 au ieșit pozitive. De asemenea, 20 de angajați din 49 testați au avut rezultate pozitive, alții doi find în izolare la domiciliu și nefiind testați încă.
Numărul persoanelor pozitive din Galați ajunge astăzi la 734, dintre care 424 sunt vindecate și 86 decedate. Dintre cele decedate, 67 provin de la Centrul de Bătrâni "Sf. Ilie" şi de la Căminul de Bătrâni "Sf. Spiridon", ambele din Galaţi, potrivit agerpres.ro.
De asemenea, 34 de persoane aflate în carantină instituţionalizată îşi plătesc cheltuielile de carantinare pentru că au ajuns în această situaţie după ce au încălcat izolarea la domiciliu.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.