EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Aproape 70% dintre persoanele vaccinate în ultima lună au vârste sub 60 de ani și sunt active.
Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că aproape 70% dintre cei vaccinaţi în ultima lună sunt persoane active, cu vârstă sub 60 de ani, precizând că în perioada 4 - 31 octombrie au fost înregistrate peste 1,4 milioane de persoane noi care s-au prezentat la vaccinare.
"În ultimele 4 săptămâni am avut o creştere progresivă a adresabilităţii persoanelor la centrele de vaccinare. Practic, din 4 octombrie până pe 31 octombrie au fost peste 1,4 milioane de persoane vaccinate (...), persoane noi care s-au prezentat la vaccinare. În ultima săptămână au fost peste 575.000 de persoane vaccinate, număr de persoane noi, faţă de săptămâna precedentă, când au fost circa 450.000 de persoane", a afirmat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Din analiza grupelor de vârstă a rezultat că aproximativ 40% dintre cei vaccinaţi în ultima lună sunt persoane cu vârstă sub 40 de ani.
"Aproximativ 38% sunt persoane din grupa de vârstă 40-59 de ani şi restul de 22% sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Practic, aproape 70% din persoanele vaccinate în ultima lună sunt persoane active, cu vârstă sub 60 de ani. Ceea ce este foarte bine din punctul de vedere al riscului de transmitere şi de răspândire a infecţiei, însă, uitându-mă la grupa de vârstă peste 60 de ani, acest procent este relativ scăzut, ţinând cont de faptul că vârsta avansată reprezintă un factor de risc important pentru evoluţia nefavorabilă cu SARS-CoV-2", a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.