Cercetătorii au identificat un mecanism-cheie care reactivează celulele formatoare de os. Descoperirea ar putea deschide drumul către terapii mai rapide și mai eficiente pentru osteoporoză, boala care fragilizează oasele și afectează milioane de oameni.
Osteoporoza este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale sistemului osos și apare atunci când oasele își pierd densitatea și devin fragile, crescând semnificativ riscul de fracturi.
Deși tratamentele existente încearcă fie să încetinească degradarea osoasă, fie să stimuleze formarea de os nou, oamenii de știință încă încearcă să înțeleagă exact cum pot fi „reactivate” celulele care construiesc osul.
Acum, o echipă de cercetători din Coreea de Sud susține că a identificat unul dintre mecanismele moleculare-cheie implicate în acest proces. Descoperirea, publicată în revista științifică Bone Research, ar putea duce la dezvoltarea unor terapii combinate mai eficiente împotriva osteoporozei.
Țesutul osos nu este static, ci se află într-un proces continuu de remodelare. Două tipuri de celule sunt esențiale în acest echilibru:
Atunci când acest echilibru este perturbat, masa osoasă începe să scadă, iar oasele devin mai poroase și mai fragile.
În prezent, multe tratamente pentru osteoporoză urmăresc fie blocarea osteoclastelor, fie stimularea osteoblastelor. Una dintre cele mai moderne abordări este terapia anti-sclerostină, care reactivează anumite celule osoase inactive.
Aceste celule, numite BLC (bone lining cells), reprezintă osteoblaste inactive aflate pe suprafața osului. În anumite condiții, ele pot fi „trezite” și transformate din nou în celule active care produc țesut osos.
Problema este că aceste celule sunt extrem de greu de identificat și studiat.
„BLC-urile nu au markeri histologici sau genetici specifici, ceea ce face identificarea lor extrem de dificilă”, a explicat profesorul Sunghoon Kwon, conform EurekAlert.
Pentru a depăși această problemă, cercetătorii conduși de Sunghoon Kwon și Sang Wan Kim au folosit o tehnologie avansată numită transcriptomică cu rezoluție spațială a osteoblastelor.
Metoda le-a permis să observe activitatea genelor direct în interiorul osteoblastelor, fără să piardă contextul spațial al celulelor din țesutul osos.
Analizând osteoblaste active, inactive și reactivate după tratamentul anti-sclerostină, cercetătorii au observat un detaliu important: o cale moleculară numită TGF-β părea să controleze starea de „somn” a osteoblastelor.
Practic, atunci când semnalizarea TGF-β era intensă, osteoblastele deveneau inactive. Când această cale era blocată, celulele puteau fi reactivate.
În experimentele de laborator, expunerea osteoblastelor la TGF-β le-a făcut să capete caracteristicile tipice celulelor inactive:
În schimb, blocarea TGF-β a favorizat reactivarea lor.
Cercetătorii au testat apoi combinația dintre:
Rezultatele au fost promițătoare. La șoarecii utilizați în studiu, combinația a dus la:
Mai mult, efectele au fost superioare celor obținute prin fiecare tratament administrat separat.
Potrivit cercetătorilor, actualele terapii anabolice pentru osteoporoză, precum Romosozumab, pot avea limitări și efecte adverse atunci când sunt folosite pe termen lung.
„Studiul nostru poate contribui la dezvoltarea unei terapii combinate, care permite regenerarea osoasă rapidă și eficientă și reduce durata tratamentului”, a explicat profesorul Sang Wan Kim.
Deși rezultatele sunt încurajatoare, cercetătorii avertizează că semnalizarea TGF-β este implicată în numeroase procese biologice importante din organism. Din acest motiv, blocarea acestei căi ar putea avea efecte adverse și necesită studii suplimentare de siguranță.
Chiar și așa, studiul oferă o perspectivă nouă asupra modului în care pot fi reactivate celulele formatoare de os și deschide posibilitatea unor tratamente mai eficiente împotriva osteoporozei, o boală care afectează milioane de persoane la nivel mondial și care rămâne una dintre principalele cauze ale fracturilor la vârstnici.
Descoperă rolul esențial al acestui hormon în reglarea apetitului și a greutății corporale.
Tulburările tiroidiene se pot manifesta în mod subtil odată cu înaintarea în vârstă, necesitând o conștientizare sporită.
De ce ne îngrășăm după vârsta de 40 de ani. Care este, de fapt, rolul tiroidei în acest fenomen neplăcut.
Cât trebuie să mâncăm după 40 de ani. De ce ne îngrășăm după o anumită vârstă. Cum și cât trebuie, de fapt, să mâncăm.
Cum îi poți descrie medicului situația scaunului tău, fără să duci o probă de scaun. Ce este scala Bristol a scaunului.
Grelina și leptina sunt hormoni principali care lucrează împreună pentru a vă ajuta corpul să echilibreze foamea și sațietatea.
Gestionarea nivelului glicemiei pe timpul nopții este crucială pentru un somn odihnitor și o mai bună gestionare a diabetului.
Este un filtru pentru sânge, identificând și distrugând bacteriile și alte agenți patogeni care pot intra în circulația noastră sangvină.
O boală extrem de frecventă poate duce la creșterea colesterolului. Aceasta nici măcar nu are simptome evidente.