BREAKING NEWS Ce tratament se ia după COVID, pentru refacere. Medic: "Pacientul NU trebuie să stea și să sufere acasă"
Cum putem să ne refacem organismul după infecția cu SARS-COV-2.
Dr Cezarina Matei, medic specialist în medicină de familie din București, va vorbi, la ediția din această seară a Interviurilor DC Medical despre balonare.
De multe ori un efect banal al faptului că am mâncat prea mult și prea repede, balonarea poate fi însă simptom al unor afecțiuni mai grave. Care dintre aceste afecțiuni poate fi tratată de medicul de familie și pentru care dintre ele ai nevoie de un consult la un medic specialist, veți afla la Interviurile DC Medical.
Emisiunea va fi transmisă simultan, pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale DC Medical, de la ora 19.00. Ulterior, ea va putea fi vizionată și aici.
Cum putem să ne refacem organismul după infecția cu SARS-COV-2.
Alcoolul schimbă modul în care funcționează corpul, iar asta de la primul pahar. După ani de băut poate cauza chiar și pierderea auzului.
Mamă de gemeni la 73 de ani. O femeie din sudul Indiei a născut gemeni prin cezariană. A doua zi, tatăl acestora a fost internat în spital.
Obiceiuri din viața de zi cu zi vă pot ajuta să vă păstrați memoria bună și mintea ageră.
Livia Davidescu, medic din Craiova, scrie pe Facebook că încă un doctor, Ștefan Quai din Bihor, și-a pierdut viața în timpul gărzii.
Cartierul în care crește un copil influențează, mai târziu în viață, starea de sănătate a acestuia, concluzionează un studiu.
Vitamina D este vitamina responsabilă cu imunitatea și metabolismul, dar ce se întâmplă când avem deficit de această vitamină.
Stresul din prima parte a vieții poate schimba răspunsul imun al rinichilor și poate crește riscul apariției bolilor de inimă la maturitate, susține un studiu.
Circa 1.300 de persoane au suferit viroze în ultima săptămână în județul Gorj. 115 dintre acestea au fost internate.