Demența, asociată cu reducerea speranței de viață. Pierderi semnificative în funcție de vârsta diagnosticării
Această boală îți fură 13 ani de viață. După diagnostic, speranța de viață scade considerabil.
În mijlocul verii, când temperaturile cresc, durerile de cap cauzate de căldură devin tot mai frecvente. Fie că este vorba de deshidratare, expunere excesivă la soare sau fluctuații de presiune barometrică, căldura poate afecta serios starea de bine.
Acad. prof. dr. Vlad Alexandru Ciurea, medic neurochirurg, a explicat de ce ne doare capul după ce am stat în soare. Acesta a explicat care sunt consecințele.
"Apare durerea de cap din multe cauze. Pentru că am stat foarte mult la soare și nu am avut niciun mijloc de protecție. Dacă toată ziua ai stat la soare, și cu asta sunt de acord, ai muncit un an de zile, te-ai chinuit, după aceea vrei să te bucuri de soare, vrei să te bucuri de apă, de valuri, este plăcerea ta, dar seara nu te mai poți bucura de toate aceste lucruri, pentru că fenomenul care se produce, și lumea ori nu știe, ori se preface că nu știe, este umflarea creierului.
Creierul reacționează la toată această căldură, se umflă, și începe să te doară capul. De multe ori, dacă observați, avem și vărsături, nu mai putem înghiții cum trebuie, are loc o dereglare a întregului organism", a explicat acad. prof. dr. Vlad Ciurea, medic neurochirurg, la Antena 3 CNN.
De ce ne doare capul după ce am stat în soare - FOTO: Freepik@92ashrafsoomro
Deși căldura în sine nu provoacă durerile de cap, efectele sale asupra corpului pot duce la apariția acestora. În timpul verii, mulți oameni se bucură de activitățile în aer liber, dar expunerea prelungită la temperaturi ridicate poate avea efecte negative, inclusiv dureri de cap cauzate de căldură.
Deshidratarea este un factor principal în apariția durerilor de cap în vreme caldă. Când nu consumi suficiente lichide, nivelul de fluid din țesuturile corpului și din creier scade. Această scădere duce la micșorarea țesuturilor cerebrale și la desprinderea acestora de craniu, provocând dureri. Consumul adecvat de apă poate adesea rezolva problema, potrivit Very Well Health.
Expunerea la soare poate fi, de asemenea, un declanșator pentru durerile de cap. Persoanele care suferă de fotofobie, o sensibilitate anormală la lumină, pot experimenta dureri de cap din cauza stimulilor luminoși. Acest fenomen este legat de modul în care lumina este transmisă de ochi către creier, și nu neapărat de capacitatea de a vedea.
Schimbările în presiunea barometrică sunt un alt factor. În timpul furtunilor de vară, fluctuațiile presiunii atmosferice pot declanșa dureri de cap, chiar și în cazul unor modificări minore ale presiunii.
Activitatea fizică intensă într-un mediu cald poate duce la epuizare din cauza căldurii, un stadiu mai grav de disconfort. Epuizarea din cauza căldurii apare atunci când corpul nu reușește să se răcească eficient și se poate manifesta prin simptome precum amețeli, transpirație excesivă, oboseală, crampe musculare, greață și piele rece și umedă. Dacă nu este tratată prompt, epuizarea din cauza căldurii poate evolua în insolație, o afecțiune care poate pune viața în pericol.
Acad. prof. dr. Vlad Alexandru Ciurea a mai subliniat ce trebuie să facem pentru a scăpa de durerea de cap
"Prevenția este foarte importantă. Dacă totuși am ajuns aici, s-au inventat și serviciile de urgență. Iar o persoană, dacă stă întinsă, în condiții bune, la o temperatură optimă, și cu puțină gheață pe frunte, lucrurile se ameliorează foarte repede.
Sunt familii care cheamă medicul la primul semn, este foarte bine, pentru că nu se știe cum poate evolua. Părerea mea, ca medic, este că de asta s-a inventat medicul, ca să dea primul ajutor", a mai explicat acad. prof. dr. Vlad Ciurea.
Această boală îți fură 13 ani de viață. După diagnostic, speranța de viață scade considerabil.
Aceste lucruri simple îți protejează creierul de demență și AVC. În plus, întârzie îmbătrânirea cerebrală.
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Obiceiul care triplează riscul de moarte. Îți fură ani de viață.
Un simplu examen ocular ar putea deveni cheia diagnosticării bolii Parkinson înainte de apariția simptomelor motorii.
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
Creierul este afectat după pensionare. Ce trebuie să faci pentru a-ți păstra funcția cognitivă.
Aceste trei lucruri îți afectează creierul, susțin medicii neurologi.
Alzheimerul nu distruge doar memoria, ci zdruncină întregul organism din interior, celulă cu celulă.