Cancerul de sân: de ce trebuie diagnosticat cât mai devreme. Interviu dr. Dragoș Median

Programele de screening au arătat că este posibil diagnosticul cancerului de sân în stadii incipiente, iar acest lucru duce la scăderea semnificativă a mortalității. 

Din păcate, un astfel de program de screening „în România a fost un eșec. A fost o inițiativă a Ministerului Sănătății de a dezvolta un program național de screening pentru cancerul de sân, dar și pentru cancerul de col uterin și pentru cel de colon. Singura parte din acest program care funcționează oarecum este cea pentru cancerul de col uterin. În momentul de față nu vorbim în România despre screeningul cancerului de sân, ci doar de screening oportunistic: femei care doresc să-și facă această investigație”, a explicat dr. Dragoș Median.

Iată ce recomandă specialistul pentru depistarea precoce a cancerului de sân: „Pentru femeile peste 45 de ani, o mamografie o dată pe an. Dacă după 2 ani consecutiv mamografia nu prezintă nicio modificare, se poate spația la 2 ani de zile această mamografie”. 

Această metodă se recomandă până în jurul vârstei de 60 de ani sau chiar și după această perioadă, pentru că speranța de viață a crescut. 

Urmărește răspunsul complet în video:

Articole similare

Cancerul la sân afectează tot mai multe femei

02 dec 2025, 15:45
Tot mai multe femei sunt diagnosticate cu cancer la sân, cu forme invazive, agresive și greu de tratat, care scapă adesea screening-ului tradițional. Specialiștii trag un semnal de alarmă:...

De ce cancerul la inimă este extrem de rar

04 sep 2025, 15:50
Cancerul la inimă este extrem de rar. Celulele cardiace se divid puțin, protejând organul de tumori și oferind indicii prețioase pentru tratamente inovatoare.