Cele mai rele alimente pentru dinții tăi. Consumul de pâine poate crea carii
Alimentele și băuturile pe care le consumăm pot avea un impact semnificativ asupra sănătății dentare.
Dr. Anca Oltean, medic primar ortodont, specializarea estetică dento-facială și are experiență în domeniu de 16 ani, este primul medic român și singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume.
„Nu este niciun dubiu asupra faptului că problemele ivite în alinierea danturii influențează imaginea persoanei afectată, atât fizic, cât și psihologic. Mai ales că un zâmbet frumos este foarte important în cadrul interacțiunilor sociale, cu precădere în prezent, odată cu dezvoltarea exponențială a social-media (facebook, instagram, tiktiok etc.).
Omenii de știință afirmă că defectele danturii sunt percepute de ochiul uman în mai puțin de o secundă. Mai mult decât atât, oamenii care au un zâmbet frumos au tendința de a fi considerați de ceilalți mai inteligenți, mai bine plătiți și mai prietenoși. Este adevărat că nu trebuie niciodată să judecăm după aparențe, dar o facem. Cu toate acestea, aspectul general al feței, incluzând zâmbetul, spune foarte multe despre statutul social și gradul de încredere în sine al unei persoane”, a epxlicat medicul, pentru Spectacola.ro.
Mai mult, medicul atrage atenția asupra unui alt fenomen prin care copiii cu probleme dentare pot trece: Bullying-ul.
„Efectele psihologice ale disfuncționalităților constatate la nivelul dezvoltării danturii și care se reflectă într-un aspect mai puțin plăcut al acesteia, afectează imaginea personală și stima de sine, fiind cel mai vizibile la pubertate și adolescență, perioade în care omul se descoperă pe sine în raport cu ceilalți și își stabilește direcțiile generale de dezvoltare în viață. Trebuie să recunoaștem faptul că fenomenul bullying-ului este prezent în mediul școlar și că foarte mulți copii suferă din cauza lui. Dinții strâmbi sau mușcătura defectuoasă se numără printre defectele care pot determina un comportament de excludere din partea grupului social.
De multe ori, părinții care se prezintă la medicul specialist cu copilul lor, pentru rezolvarea problemelor de această natură, reclamă astfel de comportamente din partea colegilor de clasă sau al grupului de cunoscuți. De cele mai multe ori, stima și încrederea în sine sunt cele mai afectate”, arată dr. Anca Oltean.
Potrivit medicului, problemele dentare pot sta la baza depresiilor. Acestea putând fi cauza unei stime de sine scăzute.
„Numeroase studii au demonstrat faptul că un nivel scăzut al stimei de sine poate conduce la dezvoltarea unor probleme mentale sau la depresie. Persoanele care au probleme în dezvoltarea armonioasă a dinților au tendința să-și ascundă zâmbetul sau să și-l reprime prin diverse metode, ceea ce duce la pierderea încrederii în sine și la evitarea interacțiunilor sociale, de teama respingerii din partea celorlalți”, a arătat aceasta.
Ce metode avem pentru corectarea danturii, aflați pe Spectacola.ro.
Alimentele și băuturile pe care le consumăm pot avea un impact semnificativ asupra sănătății dentare.
Bruxismul este a treia tulburare de somn și are nevoie de tratament pluridisciplinar.
Cum să scăpăm de frica de dentist și de ce este important să îi ducem pe cei mici la medic, chiar dacă nu au probleme dentare.
De ce nu trebuie albiți dinții acasă și care sunt alimentele care ne pătează cel mai tare dinții. Cum putem să prevenim acest lucru.
Respirația urât mirositoare poate fi un factor de risc pentru bolile de inimă.
Peste 60% dintre români prezintă semne de afecţiuni gingivale, avertizează Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
Stomatologii au dezvăluit adevărul dezgustător despre periuța de dinți.
Boala Alzheimer a fost asociată cu o infecție bacteriană comună.
Ce este parodontoza, numită, de fapt, parodontită, care sunt cauzele, simptomele, cum se tratează și cum o putem preveni.
Cum alegem pasta de dinți potrivită în condițiile în care pe piață există o varietate de astfel de produse.