Ne obișnuim cu zgomotul traficului, al șantierelor, al restaurantelor aglomerate sau al muzicii date tare și ajungem să nu-l mai percepem ca pe ceva deranjant. Însă faptul că organismul se adaptează nu înseamnă că zgomotul a devenit inofensiv.
Zgomotul nu afectează doar urechile: expunerea cronică poate influența somnul, ritmul cardiac și tensiunea arterială.
Organismul se obișnuiește cu zgomotul, dar asta nu înseamnă că este protejat: ceea ce pare „normal” poate continua să producă efecte asupra organismului.
Doza de zgomot se acumulează pe parcursul zilei: timpul petrecut în trafic, la concerte, la evenimente sportive sau lângă utilaje se adună.
Distanța, pauzele și protecția auditivă contează: reducerea volumului, îndepărtarea de sursa zgomotului și alegerea unor spații mai liniștite pot diminua expunerea.
Corpul uman are o capacitate remarcabilă de a se adapta la mediul înconjurător. Un exemplu simplu este trecerea dintr-o sală de teatru întunecată în lumina puternică a soarelui. La început, ochii ustură, iar instinctiv strângem pleoapele sau ne acoperim fața, până când vederea se adaptează.
Ceva asemănător se poate întâmpla și în cazul zgomotului.
Prin expunerea repetată la traficul rutier, suflantele de frunze, șantiere, muzică tare, restaurante aglomerate, săli de fitness sau evenimente sportive, organismul ajunge să se obișnuiască cu mediul sonor. Un zgomot care inițial părea foarte puternic poate deveni, în timp, aproape imperceptibil.
Dar ceea ce ni se pare normal nu este neapărat și sigur.
„Mă gândesc constant la zgomot, deoarece sunt audiolog și cercetător în domeniul auzului, cu expertiză în expunerea la zgomot la locul de muncă”, explică specialista.
Ea subliniază însă că zgomotul periculos nu se limitează la mediul profesional. Expunerea poate apărea în numeroase situații obișnuite, chiar fără ca oamenii să-și dea seama că ating niveluri care pot reprezenta un risc.
Vestea bună este că multe dintre efectele nocive ale zgomotului pot fi prevenite, odată ce oamenii știu la ce să fie atenți.
Cea mai evidentă consecință a expunerii la zgomot excesiv este afectarea auzului. Sunetele puternice pot deteriora celulele senzoriale delicate din urechea internă, iar leziunile pot duce la pierderea permanentă a auzului.
O altă problemă frecventă este tinitusul, percepția unui zgomot, precum țiuitul sau bâzâitul, fără existența unei surse sonore externe.
Însă urechile nu sunt singurele structuri afectate.
Zgomotul cronic din mediul înconjurător poate acționa ca un factor de stres pentru organism. Expunerea poate activa sistemul nervos autonom și sistemul endocrin, cu efecte asupra ritmului cardiac, tensiunii arteriale și altor procese fiziologice.
Un alt efect important este perturbarea somnului. Chiar și atunci când zgomotul nu ne trezește complet, acesta poate declanșa reacții de stres ale organismului.
Iar problema devine mai importantă atunci când expunerea se repetă timp de luni sau ani.
Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului a fost asociată cu hipertensiunea arterială, bolile coronariene, accidentul vascular cerebral și diabetul de tip 2.
Cât de periculos este un zgomot depinde de mai mulți factori: intensitatea sunetului, durata expunerii și distanța față de sursa de zgomot.
Unele sunete extrem de puternice, precum artificiile sau focurile de armă, pot afecta auzul aproape instantaneu, mai ales atunci când sunt produse foarte aproape de ureche.
Alte surse, precum uneltele electrice, muzica dată tare sau traficul intens, pot produce un risc care se acumulează treptat.
Institutul Național pentru Sănătate și Securitate în Muncă din SUA recomandă limitarea expunerii profesionale la 85 de decibeli ponderați A (85 dBA), calculată ca medie pentru o zi de lucru de opt ore.
Ponderarea A, notată „dBA”, ajustează măsurătoarea pentru a reflecta mai bine modul în care urechea umană percepe sunetele.
Un detaliu important este că, pentru fiecare creștere de 3 dBA, timpul recomandat de expunere se înjumătățește.
Astfel, patru ore la 88 dBA reprezintă aceeași doză maximă zilnică recomandată ca opt ore la 85 dBA.
Standarde asemănătoare există și în alte țări. Australia utilizează limita de 85 dBA pentru o perioadă de opt ore, în timp ce Uniunea Europeană și Marea Britanie prevăd măsuri de protecție începând de la 80 dBA și măsuri suplimentare la 85 dBA. Expunerea profesională nu trebuie să depășească 87 dBA după luarea în calcul a protecției auditive.
Detaliile diferă în funcție de legislație, însă 85 dBA timp de opt ore reprezintă un reper internațional larg utilizat pentru expunerea la zgomot la locul de muncă.
Un aspect ușor de ignorat este că expunerea la zgomot se acumulează de-a lungul zilei.
Nu este ca și cum organismul ar începe de la zero de fiecare dată când ieșim dintr-un mediu zgomotos.
Dacă petreci timp în apropierea traficului intens, folosești unelte electrice, mergi la un eveniment sportiv și apoi asculți muzică la volum ridicat în căști, toate aceste perioade contribuie la expunerea totală.
De aceea, durata contează la fel de mult ca intensitatea.
Un sunet care nu pare suficient de puternic pentru a provoca imediat disconfort poate deveni problematic atunci când expunerea se repetă și se prelungește.
Protejarea auzului nu înseamnă evitarea completă a sunetului. Ideea este să fie gestionată doza zilnică de zgomot.
Un prim pas poate fi să afli cât de zgomotos este mediul în care te afli. Institutul Național pentru Sănătate și Securitate în Muncă oferă aplicația gratuită „NIOSH Sound Level Meter”, care poate estima nivelul de zgomot din jur.
Atunci când ai posibilitatea, alegerea unui mediu mai liniștit poate reduce expunerea.
În traficul intens, de exemplu, este recomandat să ții geamurile mașinii închise. La restaurant, poți alege o masă cât mai departe de sursele de zgomot.
Dacă te afli deja într-un spațiu zgomotos, pauzele pot face diferența. Protecția auditivă este utilă ori de câte ori este posibil.
Pentru concerte sau alte situații în care vrei să auzi muzica și să poți purta conversații, dopurile de urechi cu filtru pot reduce nivelul zgomotului fără să blocheze complet sunetele.
Una dintre cele mai simple măsuri este și una dintre cele mai ușor de ignorat: reducerea volumului căștilor.
Majoritatea smartphone-urilor permit setarea unei limite maxime pentru volumul audio. Astfel, utilizatorul poate evita creșterea accidentală a volumului muzicii sau podcasturilor la niveluri periculoase.
Când zgomotul din jur este puternic, căștile cu reducere a zgomotului pot fi utile tocmai pentru că permit ascultarea la un volum mai mic, fără ca sunetele ambientale să acopere complet muzica sau conversația.
Și distanța față de sursa de zgomot contează.
La concerte și evenimente sportive, este util să te îndepărtezi de difuzoare. Dacă petreci câteva ore într-un mediu foarte zgomotos, ieșirea periodică într-o zonă mai liniștită le poate oferi urechilor o pauză.
Iar atunci când folosești unelte electrice, echipamente pentru îngrijirea gazonului sau alte utilaje zgomotoase, protecția auditivă ar trebui pusă de la început, nu abia după ce zgomotul devine deranjant.
Reducerea expunerii poate începe chiar de acasă.
Pentru grădină, utilajele alimentate cu baterii pot fi o alternativă mai silențioasă la modelele alimentate cu benzină și au și avantajul unor emisii mai reduse.
La cumpărarea electrocasnicelor, inclusiv a mașinilor de spălat vase, poate fi verificat nivelul de zgomot indicat de producător. Atunci când există posibilitatea de a alege între mai multe modele, un aparat mai silențios poate contribui la reducerea zgomotului de fond din locuință.
Există însă o limită importantă a soluțiilor individuale.
„Poluarea fonică nu va fi rezolvată cu o pereche de dopuri pentru urechi pe rând”, atrage atenția specialista.
Motivul este simplu: nu toată lumea își poate controla expunerea la zgomot.
Un fermier nu poate elimina zgomotul produs de tractor. Un copil nu poate schimba traseul unei autostrăzi aflate în fața dormitorului. Iar un angajat al unui restaurant poate petrece un întreg schimb în apropierea unei formații live și a unor clienți gălăgioși, fără să aibă posibilitatea de a se retrage într-un spațiu liniștit.
În astfel de situații, recomandarea de a „sta mai departe de zgomot” nu rezolvă problema.
De aceea, poluarea fonică este și o problemă de sănătate publică, nu doar una de responsabilitate individuală.
Reducerea riscului presupune și schimbări la nivelul mediului în care oamenii trăiesc și muncesc.
Producătorii pot proiecta și fabrica echipamente mai silențioase. Arhitecții și constructorii pot lua în calcul acustica încă din proiectarea clădirilor. Urbaniștii pot căuta soluții pentru reducerea zgomotului produs de transport și pentru crearea unor spații publice mai liniștite.
La locul de muncă, angajatorii pot introduce măsuri de control care să reducă zgomotul chiar la sursă, în loc să se bazeze exclusiv pe echipamentul individual de protecție.
Pentru că zgomotul pe care ajungem să nu-l mai observăm nu dispare cu adevărat. Organismul se poate obișnui cu el, dar asta nu înseamnă că efectele expunerii dispar.