Un compus natural extras din algele brune atrage atenția cercetătorilor datorită efectelor antioxidante și potențialului de a susține sănătatea mai multor organe. Ar putea fi folosit în tratamente pentru ficat, rinichi, piele și boli neurodegenerative.
Fucoidanul este o substanță naturală extrasă în principal din algele brune, care trăiesc în mediul marin.
Studiile analizate în ultimul deceniu indică un potențial antioxidant, cu posibile efecte asupra stresului oxidativ și inflamației.
Cercetătorii investighează posibile aplicații pentru sănătatea ficatului, rinichilor, intestinului și pielii, precum și pentru vindecarea rănilor.
Fucoidanul nu este încă un tratament medical consacrat. Sunt necesare cercetări suplimentare și studii clinice pe oameni pentru a-i confirma eficiența și siguranța în diferite afecțiuni.
Algele marine ascund compuși care ar putea avea aplicații importante în medicină. Unul dintre aceștia este fucoidanul, o polizaharidă sulfatată, bogată în fucoză, care se găsește în pereții celulari ai algelor brune.
Substanța este prezentă în mai multe genuri de alge, inclusiv Fucus, Laminaria, Saccharina, Sargassum, Undaria și Cladosiphon. Proprietățile sale sunt legate de mecanismele complexe prin care aceste organisme s-au adaptat pentru a supraviețui în mediul marin.
Un articol publicat în revista Archives of Toxicology a analizat cercetările din ultimii zece ani asupra fucoidanului și a evidențiat potențialul acestuia de a combate stresul oxidativ. Analiza a fost realizată de cercetători de la Universitatea Flinders, în colaborare cu specialiști din industria biotehnologică, inclusiv reprezentanți ai companiei Marinova Pty Ltd din Hobart.
Interesul este legat de posibilitatea ca această substanță să influențeze mai multe procese biologice, de la răspunsul sistemului imunitar până la sănătatea digestivă și protejarea țesuturilor.
Stresul oxidativ apare atunci când se dezechilibrează raportul dintre moleculele reactive, inclusiv radicalii liberi, și capacitatea organismului de a le neutraliza. În anumite condiții, acest dezechilibru poate afecta celulele și țesuturile.
Fucoidanul a atras atenția cercetătorilor prin capacitatea sa potențială de a influența aceste procese. Potrivit analizei, studiile din ultimul deceniu oferă tot mai multe indicii că substanța ar putea contribui la modularea stresului oxidativ.
„Studiile din ultimul deceniu oferă dovezi tot mai numeroase că fucoidanele merită o atenție serioasă ca agenți de modulare a stresului oxidativ”, afirmă profesorul Arduino Mangoni, șeful catedrei de farmacologie clinică de la Facultatea de Medicină și Sănătate Publică a Universității Flinders.
Totuși, existența unor rezultate promițătoare în cercetare nu înseamnă că fucoidanul poate preveni sau trata, în prezent, bolile asociate stresului oxidativ. Efectele sale trebuie investigate în continuare, inclusiv prin studii clinice care să stabilească în ce condiții ar putea fi util la oameni.
Potențialul fucoidanului nu se limitează la un singur organ. Cercetările analizate indică posibile efecte benefice asupra ficatului, rinichilor, intestinului și pielii, precum și asupra procesului de vindecare a rănilor.
Compusul este investigat și pentru posibile aplicații în modularea sistemului imunitar, sănătatea digestivă și ca parte a unor abordări complementare în tratamentele oncologice. De asemenea, cercetătorii analizează relevanța sa pentru anumite boli neurodegenerative.
Aceste direcții reprezintă însă posibilități de cercetare, nu tratamente validate pentru toate afecțiunile menționate.
Profesorul Arduino Mangoni subliniază că potențialul fucoidanului nu a fost încă pe deplin descoperit și că mai sunt necesare studii pentru a înțelege în ce măsură efectele observate pot fi valorificate în practica medicală.
Una dintre direcțiile considerate promițătoare de cercetători este aplicarea locală a fucoidanului, de exemplu în pansamente destinate rănilor.
Avantajul unei astfel de abordări ar fi posibilitatea de a urmări direct schimbările care apar în zona tratată, inclusiv în ceea ce privește inflamația locală. Acest lucru ar putea facilita primele studii clinice menite să verifice dacă efectele observate în cercetările anterioare se confirmă și la oameni.
Dr. Jai Meyers, cercetător asociat la Universitatea Flinders și coordonator al studiului, consideră că aplicațiile locale ar putea reprezenta una dintre cele mai rapide căi către testarea clinică inițială a substanței.
În cazul afecțiunilor hepatice sau renale, abordarea ar putea fi mai complexă. Potrivit cercetătorului, fucoidanul ar putea fi investigat ca tratament adjuvant, adică un posibil sprijin al terapiei principale, nu neapărat ca înlocuitor al acesteia.
Pentru a stabili dacă o asemenea utilizare este justificată, viitoarele cercetări vor trebui să arate dacă substanța contribuie efectiv la vindecare sau la îmbunătățirea funcției organelor.
Deși fucoidanul este un compus abundent în mediul marin și poate fi obținut din alge cultivate în mod sustenabil, trecerea de la rezultatele de laborator la un tratament disponibil pacienților presupune mai multe etape.
Cercetătorii consideră că este nevoie de o mai bună înțelegere a structurii chimice a fucoidanului și de modele experimentale mai potrivite pentru identificarea unor ținte terapeutice clare. Ulterior, studiile clinice ar trebui să stabilească eficiența și siguranța substanței pentru fiecare utilizare avută în vedere.
Dr. Jai Meyers atrage atenția că dezvoltarea unui medicament nou poate dura mulți ani sau chiar decenii. Același lucru este valabil și pentru transformarea unui compus natural într-un produs care să poată fi utilizat în condiții bine stabilite.
În plus, fucoidanul nu trebuie privit ca o soluție universală împotriva stresului oxidativ. Efectele sale pot depinde de caracteristicile compusului, de modul în care este administrat și de afecțiunea pentru care este investigat.
Cercetările actuale oferă, așadar, motive pentru continuarea studiilor, dar nu justifică încă folosirea fucoidanului ca tratament dovedit pentru bolile menționate.
Studiu: „Rolul terapeutic al fucoidanilor împotriva stresului oxidativ: evoluții recente, provocări translaționale și direcții viitoare” a fost publicat în revista Archives of Toxicology în 2026. DOI: 10.1007/s00204-026-04572-z.