O singură doză te scapă de depresie... 5 ani. Substanța magică anti-depresie
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Ambulatoriul, Cugir. Ambulatoriul Spitalului Orăşenesc Cugir va fi modernizat cu fonduri europene, printr-un contract în valoare de peste 2,2 milioane de euro finanţare nerambursabilă semnat joi de primarul Adrian Teban şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către ADR Centru, proiectul "Modernizare ambulatoriu Cugir prin achiziţie de dotări", a cărui valoare totală este de circa 12,8 milioane de lei, vizează achiziţia a peste 200 de tipuri de echipamente şi piese de mobilier, în vederea creşterii calităţii actului medical.
"Echipamentele pe care le achiziţionăm prin acest proiect vor asigura dotarea a 14 secţii şi sunt importante în stabilirea rapidă şi corectă a diagnosticelor sau în procesul de tratament. Dotarea cu tehnică medicală nouă a policlinicii va creşte încrederea publicului larg în serviciile oferite şi vom putea asigura tratamente adecvate pentru mai mult de 30.000 de cetăţeni, atât din oraş, cât şi din localităţile învecinate", a declarat, potrivit sursei citate, Adrian Teban, potrivit Agerpres.
Cererea de finanţare pentru proiectul "Modernizare ambulatoriu Cugir prin achiziţie de dotări" are ca obiectiv creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate din zona oraşului.
Acest obiectiv va fi realizat prin dotarea corespunzătoare a infrastructurii medicale, în vederea respectării condiţiilor de diagnosticare incipientă şi pentru tratarea cu succes a unor afecţiuni mai puţin grave. În plus, vor fi achiziţionate echipamente de uz medical noi şi performante, care vor utila cabinetele de cardiologie, medicină internă, diabet, boli nutriţie şi boli metabolice, pneumologie, boli infecţioase, pediatrie, dermatologie, endocrinologie, obstetrică-ginecologie, chirurgie, radiologie, recuperare medicală, laborator şi oftalmologie.
Durata de derulare a investiţiilor se va întinde până la finalul lunii septembrie 2020, fiind necesare fonduri totale în valoare de aproape 12,8 milioane de lei (circa 2,75 milioane de euro), din care peste 10,4 milioane de lei (peste 2,25 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile.
"Apelul de finanţare a proiectelor destinate ambulatoriilor de spitale, ca o componentă a accesibilităţii serviciilor de sănătate, este foarte important pentru Regiunea Centru. S-au depus peste 35 de cereri de finanţare, a căror valoare a depăşit 320 milioane lei. În regiune avem deja semnate 14 proiecte, inclusiv acesta de la Cugir, prin care se atrag fonduri europene de circa 30 milioane euro, pentru modernizarea şi dotarea ambulatoriilor spitalelor urbane, unde cetăţenii vor beneficia de servicii medicale nespitaliceşti de calitate, pentru a nu mai fi nevoiţi să migreze spre marile centre urbane sau în afara ţării", a afirmat Simion Creţu.
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.