Aparatură medicală, extindere și modernizare, la Policlinica Spitalului „Sf. Apostol Andrei” din Galați
Aparatură medicală, extindere și modernizare pe bani europeni, la Policlinica Spitalului „Sf. Apostol Andrei” din Galați. Proiectul este în valoare de aproape 12 milioane de...
Policlinica Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” va fi extinsă, modernizată și dotată cu aparatură medicală de ultimă generație în valoare de aproape 12 milioane de lei. Investiția va fi făcută printr-un proiect european, a arătat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, citat de agerpres.ro.
Potrivit acestuia, policlinica spitalului va căpăta noi valenţe prin implementarea proiectului „Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare Ambulatoriu Integrat de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei”, în valoare de 11,98 milioane lei, din care 10,47 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar 213.804 lei - contribuţia CJ Galaţi.
Finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, proiectul va fi finalizat până cel târziu în luna februarie 2022.
„Policlinica va fi extinsă cu o nouă clădire, cu trei nivele, va creşte numărul cabinetelor medicale, se vor înfiinţa cabinete pentru specializări pentru care acum nu există spaţii speciale pentru investigaţii în sistem ambulatoriu. Este unul dintre principalele roluri ale unui Ambulatoriu Integrat de Specialitate, mai ales că de la an la an numărul celor care sunt consultaţi în Ambulatoriu creşte cu câteva mii de pacienţi.
Doar la Ambulatoriul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi au fost realizate peste 110.000 de consultaţii în 2018. Am lansat oficial proiectul prin care vom extinde Ambulatoriul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu peste 1.500 mp printr-o construcţie nouă cu trei etaje, vom moderniza complet spaţiul unde au funcţionat cabinetele medicilor de familie şi vom achiziţiona echipamente medicale de peste 2,1 milioane lei. În paralel, avem în derulare proiecte similare şi pentru ambulatoriile de la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi şi Spitalul de la Târgu Bujor”, a precizat Fotea.
Prin noul proiect european cabinetele vor fi dotate cu aparatură, nu doar pentru înlocuirea celei existente, foarte vechi, ci şi pentru ca pacienţii să aibă acces la tehnică medicală inexistentă până acum în Policlinică sau în Spitalul Judeţean, precum: ecograf 4D - dotare pentru cabinetul de ginecologie, topograf corneean - pentru cabinetul de oftalmologie, encefalograf computerizat - pentru cabinetul de neurologie.
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
Conf dr Aurel George Mohan, nou Secretar de stat în Ministerul Sănătății
MS: Evaluarea și tratamentul în ambulatoriu al pacienților COVID, decontate de CNAS. Investigațiile pentru ceilalți pacienți, în maximum 5 zile
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionari. DECIZIA Ministerului Sănătății
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
Analize și servicii medicale de prevenţie pentru toate vârstele. CNAS: Nu va mai exista să primiți acel răspuns că - nu mai avem bani, s-au terminat banii!
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
Amendă URIAȘĂ în scandalul IMUNOGLOBULINELOR: 71 de milioane de euro pentru 5 firme și o asociație care au vrut să forțeze statul să scoată taxa clawback
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
BREAKING NEWS MS: 27 de paturi libere la ATI în toată țara
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
