Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Vedeta Anca Serea a ajuns de urgență la sital. Mărturisește pe rețelele sociale că s-a trezit cu o stare de rău și a mers imediat la spital. Anca Serea, una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz, este mamă a șase copii. Deși s-a confruntat în trecut cu mai multe probleme de sănătate, în ultima perioadă starea ei de sănătate era una foarte bună.
„Am avut amețeli foarte mari, nu-mi puteam ține ochii deschiși, m-a ajutat Adi să cobor din pat și să mă îmbrac. Inițial am crezut că am COVID… Am făcut două teste rapide negative, iar apoi am decis să mergem de urgență la spital. Am făcut multe investigații, perfuzii și azi sunt mult mai bine cu excepția somnului!”, a scris Anca Serea pe rețelele sociale.
Vedeta a publicat pe pagina ei de Instagram mai multe fotografii de pe patul de spital, iar fanii s-au arătat îngrijorați de starea ei de sănătate, așa că i-au trimit mai multe mesaje în care o întrebau ce s-a întâmplat. Vedeta a mers de urgență la spital, iar analizele au ieșit bine. După ce i-a fost administrat tratament, Anca Serea a început să se simtă din ce în ce mai bine.
Mai multe puteți citi pe Spectacola.
Pe la mijlocul lunii septembrie, o altă vedetă - Loredana a postat mesaje pe rețelele sociale că starea de sănătate nu e cea mai bună. Loredana a postat o imagine cu ea în interiorul unei ambulanțe. Cântăreața transmitea atunci fanilor că ”perioada aceasta a fost una plină de concerte, evenimente, înregistrări, filmări, fapt care mă bucură, însă și corpul mai cedează câteodată și îți atrage atenția că are nevoie de o pauză. Din fericire, sunt mult mai bine acum!” și le mulțumea pentru grijă.
Loredana Groza s-a simțit rău duminică, 19 septembrie, și a chemat ambulanța. Vedeta și-a făcut un selfie în interiorul unei autospeciale de salvare și a postat imaginea pe Facebook. Artista nu a precizat motivul pentru care s-a simțit rău. Tot duminică, 19 septembrie, în spațiul public au apărut informații despre alte trei personalități publice care se confruntă cu probleme de sănătate. Este vorba de cântăreața de muzică populară Elena Merișoreanu, Viorica de la Clejani și mediul Sorin Oprescu.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.