Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Aparat, Dej. ”Mă bucur că am avut posibilitatea să sprijin dotarea Spitalului municipal din Dej cu un asemenea aparat ultraperformant, necesar în momente nu tocmai plăcute dar inevitabile din viaţa concitadinilor mei. Consiliul Judeţean Cluj a demonstrat încă o dată că este direct interesat de calitatea serviciilor medicale oferite cetăţenilor judeţului, în această speţă, celor din municipiul Dej şi localităţile învecinate, tehnologia modernă ajutând pacienţii să treacă cu mai multă uşurinţă peste eventualele intervenţii chirurgicale", a declarat vicepreşedintele CJ Cluj Marius Mânzat, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al CJ Cluj transmis joi, noul echipament medical face parte dintr-o generaţie nouă şi extrem de modernă de asemenea aparaturi.
"Chirurgia efectuată printr-o astfel de tehnică minim-invazivă este mai puţin traumatică, necesită o spitalizare mai redusă şi permite recuperarea rapidă a pacienţilor. Succesul laparoscopiei ca metodă chirurgicală rezidă în faptul că medicul poate să vadă şi să opereze în interiorul abdomenului pacientului prin intermediul a trei sau patru incizii mici, prin care este introdus tot instrumentarul chirurgical", se mai arată în comunicat.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.