Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Habar n-am ce a discutat distinsa adunare, nu mă gândeam decât să ajung la un antinevralgic și o cafea. Excelența sa ne-a servit, însă, ceai de ginseng. A fost ca un și cum ai acționa un întrerupător: durerea de cap mi-a trecut, brusc, ca și cum n-ar fi fost. Nu îmi amintesc să fi reacționat așa rapid la vreo pastilă pentru durere de cap.
Când am aterizat la Seul, încă de pe aeroport, mi-am cumpărat o pungă cu ceaiuri de ginseng: instant, plicuri, capsule. Cu banii pe care i-am fi dat pe o cola, puteam să beau elixirul care îți ia durerea de cap cu mâna. Nu a luat nimeni, nimic. Instant, la plic, capsule sau gumă de mestecat, efectul era același: zero.
I-am povestit ghidului întreaga afacere, mirat că efectele aceluiași ceai diferă atât de mult. Nu e același ceai, mi-a spus dl Lee. Rădăcina unei plante sălbatice, care crește în zeci sau sute de ani, la munte, se vinde cu mii de dolari, este mai prețioasă decât aurul, tocmai pentru că o așchie pusă în cana cu apă fiartă are efecte atât de puternice. Ginsengul din care se face ceaiul la plic, cu care sunt umplute capsulele , ori ”ness”-ul cu aromă de ginseng, este cultivat la câmpie, industrial. O plantă scoasă cu plugul din pământ după 1-2 ani, are aceleași efecte benefice pe care le-ar avea alte rădăcinoase, cultivate în același stil, doar că păstrează, vag, o aromă de ginseng.
De fiecare dată când văd la farmacie oameni necăjiți care își aruncă banii pe extracte miraculoase din melci, aloe, albine sau cine mai stie ce plante exotice, mă gândesc la tractoarele din Coreea ieșite la prășit de ginseng. Știu că ei, de fapt, cumpără speranță, își fac de o sută de lei iluzii și poate e un târg cinstit: nu poți spune că ginsengul instant nu are niciun efect, atâta vreme cât există efectul placebo.
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Medicamentul care previne CANCERUL! Este deja în farmacii.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Medicamentul care îți poate schimba sănătatea, fără ca tu să știi. Medicii cer prudență.
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Ce trebuie să știi dacă faci injecții. Detaliul care poate schimba tratamentul.
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Vitamina care te vindecă de COVID și îmbunătățește sănătatea intestinului. Nu este Vitamina C. Cum se administrează, de fapt.