Complexul de vitamine B, o nouă armă împotriva glaucomului
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Modernizare Ambulatoriu Târgu Bujor. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a semnat luni, 20 mai, la Târgu Bujor, contractul de finanţare pentru proiectul "Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor", în valoare de 11.148.902 lei, anunță Agerpres.
Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Contribuția CJ Galaţi - 665.959 lei.
„Vom construi o clădire pentru Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor şi vom moderniza cabinetele medicale care în acest moment deservesc ambulatoriul. Astfel, vor fi create spaţii noi pentru activitatea cabinetelor de chirurgie generală, obstetrică, ORL, oftalmologie, pediatrie, medicină internă, precum şi pentru laboratorul de analize medicale. Vom dota Ambulatoriul de Specialitate cu 180 de echipamente medicale. Şi pentru acest proiect avem demarate deja procedurile de achiziţie publică", a afirmat președintele CJ Galați, citat de agenția amintită.
Vor fi cumpărate: un aparat de radiologie mobil, un electrocardiograf, negatoscoape radiologice, ecografe doppler, un analizor imunologie automat cu staţie PC, un analizor microbiologie automat cu staţie PC, electrocauter şi microscoape digitale.
Toată aparatura medicală se ridică la 2.194.728 lei.
Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor deserveşte peste 60.000 de locuitori aflaţi în nordul judeţului Galaţi. Are 78 de angajați din 160 câți ar fi necesar, dintre care 8 sunt medici. În fiecare an sunt internate 3.000 de persoane, 10.000 de persoane au fost înregistrate la primiri urgenţe, iar 8.000 şi-au făcut analize de laborator.
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.