Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Conform documentului, Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea o suprafață desfășurată de 165 256 mp și un număr total de 807 de paturi, pentru ingrijirea continua a pacientilor cu boli acute, 60 locuri in UPU, 30 paturi de chirurgie de zi, 15 paturi ingrijiri medicale de zi, 20 paturi de ingrijiri oncologice de zi. Unitatea sanitară va deține 19 săli de operație, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății remis presei.
Spitalul va dispune de un Centru de Tratament pentru Cancer pentru Regiunea SV, dotat cu echipament si adecvat, alte facilități de sprijin, ce va funcționa intr-o cladire separata, unita de corpul principal al spitalului, printr-un coridor, la nivelul primului etaj.
Valoarea investiției este de 2.850.507.547,41 lei
Potrivit Ministerului Sănătății, noul SRU va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în centre. Modelul de funcţionare se bazează pe compartimentele/centrele clinice care cuprind grupuri compatibile de pacienți și specialități medicale, reflectând necesitatea unei relații de lucru strânse în furnizarea asistenței acute și de urgență secundară și terțiară:
· Centrul pentru cap și gât cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, Chirurgie maxilofacială;
· Centrul toracic cuprinzând pulmonologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară;
· Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală;
· Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală și traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară;
· Centrul de Medicină Internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie;
· Centrul pentru mamă și copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie.
· Radioterapie şi Oncologie (inclusivdepartment pediatric), inclusive radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară.
Spitalul va fi construit pe 7 nivele, va avea 1195 locuri de parcare, și un heliport H-3 cu cerințele sale operaționale specifice.
Clădirea va oferi anumite posibilități de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităților interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate și transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.
"La fel ca la Cluj și Iași, Spitalul Regional de Urgență Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiune. Va fi dotat cu echipamente și aparatura de cea mai înaltă performanță pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic și terapeutice. În 18 octombrie se va emite acordul de mediu pentru această unitate.
De asemenea, de mâine începem încărcarea datelor pentru trimiterea cererii de finanțare a Regionalului din Iași la Bruxelles. Mai mult, tot pentru spitalul din Iași, în data de 7 octombrie am lansat în SICAP cu control ex-ante procedura de achizitie publica pentru Servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnicc. Pregătim la fel și pentru Cluj", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
O intervenție chirurgicală comună efectuată pentru a preveni pancreatita nu funcționează de fapt, a constatat un nou studiu.
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
Medicii spun că un model AI poate prezice "vârsta biologică" dintr-un selfie. Vor să îl folosească pentru a ghida tratamentul cancerului.
Medicii au descoperit "butonul secret" care poate opri unul dintre cele mai ucigașe tipuri de cancer.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Medicamentele comune care duc la AVC și infarct.
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.