Compusul natural care previne degradarea creierului. Îi oferă un scut protector
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Ce se întâmplă în corpul nostru când mâncăm prea multe proteine? Nutriționistul Cori Grămescu are răspunsul.
"În ultimii ani moda dietelor hiperproteice a adus în discuţie problemele generate de consumul excesiv de proteine. S-au făcut nenumărate afirmaţii cu caracter mai mult sau mai puţin ştiinţific şi adesea ştiinţa a fost umbrită de interese comerciale.
Ce se întâmplă în corpul nostru când mâncăm prea multe proteine?
• Primul organ care poate fi afectat de consumul excesiv de proteină este rinichiul. Consumul crescut stresează aparatul renal şi, pe fondul unor probleme pre-existente, poate creşte cantitatea de proteine din urină sau se pot forma pietre la rinichi - consumul ridicat de apă şi efortul fizic moderat sunt de natură să ajute la prevenirea acestor probleme.
• Trebuie să vă informaţi medical dacă intenţionaţi să începeţi o dietă hiperproteică sau să consumaţi suplimente concentrate cu proteine. Un consum excesiv de proteine forţează eliberarea calciului din oase, datorată acidității crescute provocate de digestia şi absorbţia proteinelor.
• Consumul ridicat de carne este adesea asociat cu probleme cardiace, cauzate de excesul de grăsimi săturate nesantoase care se găsesc în produsele animale - consumul ridicat de carne roşie a fost asociat şi cu o incidenţă crescută a cancerului de colon.
• În cazul dietelor de tip low-carb sau ketogenice, excesul de proteine poate întrerupe exact procesul care ar trebui să producă pierderea în greutate, deoarece s-a demonstrat că o cantitate prea mare de proteine întrerupe ketoza nutrițională. Aceasta este starea urmărită de acest tip de diete.
• În cazul unei predispoziţii genetice, proteinele din carne contribuie la acumularea de acid uric în sânge, agravând afecţiunea metabolic numită gută.", a scris Cori Grămescu pe instagram.
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
Acest ceai protejează inima și creierul și este consumat și de cei care vor să slăbească.
5 plante medicinale care chiar funcționează (confirmate de știință).
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
Cea mai bună băutură care spală și curăță ficatul gras.
Ceaiul care șterge riscul de cancer hepatic. Curăță ficatul.
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Acest aliment poate preveni diabetul și bolile de inimă. E plin de fibre și reduce colesterolul și scade inflamația.
Folosite de mii de ani, semințele de chia continuă să impresioneze prin potențialul lor nutritiv și versatilitatea lor în alimentație.