Începe Postul Crăciunului, iar odată cu trecerea la alimentația de origine vegetală apare frecvent și temerea că numărul de kilograme ar putea crește în această perioadă. Deși multe persoane consideră postul o oportunitate de detoxifiere și echilibrare, realitatea este că obiceiurile alimentare adoptate în aceste săptămâni pot duce ușor la exces caloric.
De ce ne îngrășăm când ținem post
Lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO și președintele Societății Române de Educație Nutrițională, explică în exclusivitate pentru DC Medical motivele pentru care mulți ajung să se îngrașe în post, de la combinații alimentare greșite până la lipsa mișcării, hidratare insuficientă, stres sau consum excesiv de sare. Aceste aspecte, adesea ignorate, influențează direct digestia, metabolismul și comportamentul alimentar, transformând perioada de post într-o provocare pentru menținerea greutății.
"A început postul Crăciunului, rețete vegetariene există din belșug, însă mai există și teama de îngrășare în post. Sunt câteva cauze obiective care pot conduce la îngrășare în perioada de post", a explicat lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO, președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, în exclusivitate pentru DC Medical.
Combinațiile alimentare incorecte
Într-o perioadă în care multe persoane aleg alimentația exclusiv vegetală, regulile privind combinațiile alimentare devin esențiale pentru a menține digestia optimă și pentru a preveni acumularea kilogramelor nedorite.
Lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO și președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, explică faptul că modul în care asociem alimentele poate influența direct absorbția nutrienților, funcționarea metabolismului și confortul digestiv.
"Există câteva reguli care privesc combinațiile alimentare. Principalul gând pe care trebuie să-l avem atunci când mâncăm este cât de benefic ne este acel aliment sau acea combinație alimentară. Teoria combinațiilor alimentare a lui W. Hay se bazează pe ipoteza că absorbția necorespunzătoare a alimentelor cauzează degenerarea țesuturilor și, de aceea, combinarea alimentelor este cheia unui metabolism perfect.
Nu este suficient să furnizăm corpului elementele necesare, ci mai important este ca ele să fie utilizate de organism. Este foarte posibil să te hrănești corect, însă organismul să nu beneficieze de acești nutrienți tocmai datorită interferenței alimentelor incompatibile la aceeași masă.
Astfel apar: digestia alterată, balonarea, constipația și, nu în ultimul rând, apariția kilogramelor nedorite și a celulitei", a explicat lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO, președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, în exclusivitate pentru DC Medical.
Activitatea fizică, esențială și în Postul Crăciunului
Pe lângă alimentație, un factor esențial care influențează greutatea în perioada postului este nivelul activității fizice.
"Lipsa activității fizice regulate. Aceasta este esențială pentru că activitatea fizică crește ritmul metabolic și ajută la declanșarea procesului de lipoliză" , a mai explicat lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO, președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, în exclusivitate pentru DC Medical.
Hidratarea corespunzătoare, esențială pentru metabolism și digestie
Un alt factor crucial în menținerea greutății și a stării de bine în perioada postului este aportul suficient de apă.
"Aportul insuficient de apă. Apa trebuie consumată în cantitate suficientă (35 ml/kg corp/zi) pentru o bună digestie, pentru o hidratare completă și, mai ales, pentru eliminarea cât mai completă a deșeurilor din organism", a explicat lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO, președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, în exclusivitate pentru DC Medical.
Stresul, un factor neașteptat care influențează greutatea
Pe lângă alimentație și hidratare, stresul excesiv poate contribui semnificativ la creșterea în greutate
"Stresul excesiv determină formarea de substanțe toxice în sânge, ceea ce se traduce la nivel comportamental în oboseală, agitație sau nervozitate. Stresul perturbă funcția digestivă, ceea ce rezultă fiind creșterea ponderală", a explicat lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO, președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, în exclusivitate pentru DC Medical.
Somnul insuficient poate sabota eforturile de menținere a greutății
"Lipsa somnului de calitate și a orelor de somn suficiente pentru refacere. Insuficiența somnului poate diminua efectele unui stil de viață/alimentație echilibrat, pentru că epuizarea care va rezulta va crește apetitul alimentar și va scădea capacitatea de efort a organismului", a explicat lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO, președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, în exclusivitate pentru DC Medical.
Excesul de sare, un factor ascuns al creșterii în greutate
Pe lângă alimentația dezechilibrată, consumul ridicat de sodiu poate influența greutatea corporală și sănătatea generală.
"Excesul de sodiu din alimentație. Dietele bogate în sare afectează și presiunea sângelui, care la rândul ei este asociată cu supraponderalitatea. Acest lucru se explică prin faptul că alimentele bogate în sare sunt și foarte încărcate caloric, au un conținut minim de fibre și sunt foarte procesate", a explicat lector dr. Lygia Alexandrescu, nutriționist acreditat CIO, președinte al Societății Române de Educație Nutrițională, în exclusivitate pentru DC Medical.