Consumul de peşte, corelat cu o personalitate mai sociabilă și mai empatică la copii
Copilul tău mănâncă pește? Un nou studiu arată că micuții care nu consumă pește au această problemă!
Secțiile de neonatologie se află într-un proces de modernizare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la evenimentul de dotare a secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar, că există întârzieri majore în ceea ce privește implementarea unor proiecte din sistemul medical.
”O să vedem cum vom putea să facem acest lucru. Ele nu trebuie să existe fizic ca și paturi, trebuie să existe și finanțare pentru ele și, un lucru extrem de important, echipamente care să deservească aceste paturi de neonatologie.
Dacă discutăm de copii prematuri, sau copii cu anumite malformații care necesită intervenții foarte complicate. La Marie Curie există un astfel de sector unde se face și chirurgie cardiovasculară pentru nou-născuți. E clar că trebuie să continuăm eforturile. Ministerul Sănătății a cumpărat câteva sute de echipamente. Contractul este încă în derulare.
A început în 2016 și am reușit abia anul trecut și anul acesta să aducem câteva zeci de incubatoare de diverse tipuri în spitalele din România. Este o prioritate pentru că discutăm despre copii.
Ne dorim cât mai mulți copii în România, ne dorim copii sănătoși pentru ca părinții lor să îi poată crește fără să aibă probleme în ceea ce privește dezvoltarea lor”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății la Spitalul Universitar de Urgență București.
Ministerul Sănătății va încheia parteneriate în vederea identificării nevoilor din secțiile de neonatologie.
”Intenționăm să semnăm un parteneriat cu Salvați Copiii, prin care să putem să facem o evaluare a numărului de paturi și de echipamente încât să putem să continuăm acest proiect”, a mai precizat sursa citată.
De altfel, organizația Salvați Copiii este implicată în genul acesta de proiecte. De-a lungul timpului mai multe incubatoare au fost donate spitalelor din țară.
Dr. Cornelia Preda a vorbit despre scorpul Apgar, despre cine îl pune și ce reprezintă acea notă primită la naștere.
Scorul Apgar reprezintă un sistem standard de evaluare clinică rapida a nou-născutului, ce se realizează imediat după naștere. Mai exact, scorul Apgar este nota pe care o primește bebelușul la naștere și care-l ajută pe medicul neonatolog să decidă dacă nou-născutul are nevoie de tratament imediat, în primele momente de viață.
"Prematurii sunt în definitiv copiii care au cele mai multe probleme, nu neapărat din cauza scorului Apgar. Deși, mai ales prematurii veniți din sarcini neinvestigate au risc că aibă și hipoxie la naștere, dar din cauză că organele lor nu sunt maturate și de multe ori, odată ce sunt în afara uterului, se dezvoltă poate cu probleme ulterior.
De aceea, au nevoie de o susținere foarte mare, ca aceste organe imature să se dezvolte cât mai mult în apropierea a ceea ce se întâmpla intrauterin", a spus dr. Dr. Cornelia Preda.
Copilul tău mănâncă pește? Un nou studiu arată că micuții care nu consumă pește au această problemă!
Ce este un atac de panică și cum îl recunoști. Mulți oameni nu știu care sunt semnele, deși experimentează atacul de panică.
Copiii sunt cei mai expuși la efectele nocive ale telefonului mobil. Medicul ORL Codruț Sarafoleanu le atrage atenția părinților.
Dezvoltarea fătului în timpul sarcinii este un proces complex și impresionant.
Consultații gratuite la SANADOR. Primul pas spre a deveni părinți. Dr. Alice Barbu: "Sfatul meu ar fi să se grăbească!"
Sarcina și nașterea reprezintă unele dintre cele mai frumoase momente din viața unei femei.
Copiii sunt predispuși la o serie de infecții contagioase frecvente pe care le numim boli ale copilăriei.
Tipurile de bullying și efectele lor pe termen lung. Diferența între bullying-ul fizic, verbal, emoțional și cyberbullying.
Această investigație este esențială în cazul nou-născuților. De acest lucru depinde dezvoltarea creierului lor.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.