Alimentele periculoase. Nutriționist: „Modul de preparare poate să ducă la cancer”

Carne rosie și grăsime

Sunt alimente care introduc în organism toxice și care, consumate constant, pot duce la boli grave, inclusiv cancer, așa că mare atenție la ce și cât mâncați! Medicul nutriționist Mirela Tache spune că două dintre cele mai cunoscute sunt: carnea roșie, cu atât mai mult cea procesată, și alcoolul.

„Grăsimile saturate care sunt asociate cărnii roșii, fie de porc sau de vită, au un potențial carcinogen, de inducere a cancerului. Modul de preparare al unor anumite alimente pot să ducă la cancer. Prin procesul de preparare la grătar a cărnii roșii, mai ales a celeia care este însoțită de grăsime, se produc niște substanțe dăunătoare cu efect mutagen asupra genelor. Prepararea la cuptor este cea mai sănătoasă. Prepararea cărnii de pui pe gril este mai benefică decât cea de porc, care are grăsime.  Nitrații, substanțele care au rol de conservare în alimentele procesate și dau culoarea roz mezelurilor, favorizează și ele apariția cancerului. Alimentele afumate sunt de asemenea dăunătoare. Nitrații sunt aduși în organism și pe bază de plante sau în apa potabilă, cei care beau apă din fântână. Sunt persoane care consumă aproape zilnic carne roșie și aproape în exclusivitate. Aceste persoane sunt în pericol de a se îmbolnăvi” a explicat medicul nutriționist Mirela Tache, la Antena3

 

Articole similare

Dacă pui sare în chiuvetă, uite ce se întâmplă!

24 feb 2025, 10:12
Toarnă sare în scurgere seara... uite de ce! Utilizarea sării pentru întreținerea chiuvetei poate fi o metodă eficientă din mai multe motive. Iată la ce te ajută și la ce trebuie să ai mare...