Ai amețeli când te ridici brusc? Află dacă e doar hipotensiune sau ceva mai grav
Amețeala la ridicare poate fi un simptom inofensiv, dar dacă apare des sau este însoțită de alte simptome, nu o ignora.
Poliţiştii fac verificări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă după ce un bărbat a reclamat că mama sa, în vârstă de 70 de ani, a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa pentru că nu a fost tratată corespunzător de medici, fiind ţinută 16 ore în Unitatea de Primiri Urgenţe.
„Bărbatul a depus plângerea luni, 3 februarie, la Secţia nr. 3 de Poliţie, reclamând că mama lui a fost dusă la UPU sâmbătă la ora 7.00, unitate unde a fost ţinută până la ora 23.00, nefiind tratată corespunzător. (...) A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Andreea Munteanu, citată de agerpres.ro.
Potrivit SCJU Constanţa, pacienta a fost preluată de cadrele medicale în circa 30 de minute de la prezentarea la UPU, făcându-i-se mai multe investigaţii, după cum reiese dintr-o anchetă internă demarată la spital.
„Din primele date reiese că pacienta a fost preluată pe cod verde în aproximativ 30 de minute de la prezentarea în Unitatea Primiri Urgente, i s-au recoltat analize, a făcut o serie de alte investigaţii amănunţite (radiografie pulmonară şi computer tomograf) şi a fost evaluată de către medicii de gardă (urgenţă, boli interne, cardiologie). Ulterior, starea clinică a pacientei s-a deteriorat, aceasta a fost mutată pe codul roşu dar, din păcate, eforturile medicilor din resuscitare au fost în afara resurselor terapeutice. Conducerea spitalului a demarat o anchetă. În plus, se aşteaptă rezultatul necropsiei care va clarifica şi cauza decesului”, a transmis purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi, citată de aceeași sursă.
Conform acesteia, la Unitatea Primiri Urgenţe a SCJU Constanţa au fost înregistraţi, în ultimele trei zile ale săptămânii trecute, aproape 1.400 de pacienţi, unitatea fiind la fel de aglomerată ca într-un weekend din timpul verii, când la serviciile medicale ale spitalului judeţean apelează şi turiştii.
Amețeala la ridicare poate fi un simptom inofensiv, dar dacă apare des sau este însoțită de alte simptome, nu o ignora.
Substanțe toxice în apă. "Poluanții eterni", legați de cancer și infertilitate. Pericolul ascuns în sângele tău.
Dermatologii trag un semnal de alarmă. Un efect neașteptat al incendiilor de vegetație asupra tuturor oamenilor.
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
Poți ridica degetul inelar fără să ridici degetul mic? Iată de ce este atât de greu.
Primul semn al unui AVC care îți poate salva viața. Nu îl ignora! 4 din 10 vieți ar putea fi salvate dacă s-ar face asta.
Fibromialgia este o boală complexă ce nu se manifestă doar prin durere fizică, ci și prin efecte mentale și emoționale.
De ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment.
Un studiu arată că auzul slab poate să crească riscul de insuficiență cardiacă.