INSP, bilanț săptămânal gripă: 1.389 cazuri de gripă clinică și 3 decese

Infecții respiratorii

În săptămâna 13.01.2020 – 19.01.2020 (S 03/2020), potrivit experților de la Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile din INSP, morbiditatea prin infecții respiratorii acute s-a încadrat în intervalul așteptat. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, cu răspândire regională (județele Brașov, Cluj, Sibiu, Prahova și mun. București) și cazuri sporadice în unele județe.

- La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 81.646, cu 30.6% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămâna a sezonului precedent (117.576) și cu 11.4% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (73.257).

- Au fost raportate la nivel național 1.389 cazuri de gripă clinică, mai puține cu 40% comparativ cu cele raportate în aceeași săptămâna a anului precedent S 03/2019 (2.314 cazuri).

- Au fost raportate 19 cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SĂRI), cu 6 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 39 mai puține față de aceeași perioada a sezonului precedent.

- A fost comunicat un deces nou confirmat cu virus gripal.

De la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 3 decese confirmate cu virus gripal, din care 2 tip A, subtip (H1)pdm09 și 1 tip B. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 34 decese confirmate cu virus gripal, din care 24 tip A, subtip (H1)pdm09, 6 subtip H3 și 4 A nesubtipat.

De la începutul sezonului au fost confirmate 243 cazuri de gripă:

- 29 cazuri gripă cu virus AH3

- 32 cazuri gripă cu virus AH1

- 52 cazuri gripă A nesubtipat

- 130 cazuri gripă cu virus B.

Până la data de 19.01.2020 au fost vaccinate antigripal 1.447.831 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Articole similare

Soția unui mare actor, răpusă de hantavirus

16 mai 2026, 16:45
Soția actorului Gene Hackman a murit în urma unei infecții cu hantavirus, o boală rară transmisă de rozătoare, care poate provoca forme severe de insuficiență respiratorie și are o evoluție...