Milioane de persoane ar putea avea Long-COVID. De ce nu pot fi diagnosticate
Boala pe care o ai și nu știi. E o complicație a COVID.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat cu privire la declinul eforturilor globale de eradicare a rujeolei, în contexul în care bilanţul epidemiei izbucnite la jumătatea lunii octombrie în Samoa a ajuns la 55 de morţi, dintre care 50 sunt copii sub patru ani. Alţi 18 sunt spitalizaţi în stare critică, iar epidemia nu pare să dea înapoi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 153 de cazuri noi de rujeolă, împingând numărul total de cazuri la 3.881, la o populaţie totală de 200.000 de locuitori.
Măsurile de urgenţă luate de autorităţi au inclus o campanie de imunizare obligatorie şi închiderea şcolilor, însă acestea nu s-au dovedit suficiente pentru a ţine sub control epidemia, într-o ţară deosebit de vulnerabilă, cu o rată scăzută de vaccinare (31%), arată surse citate de agerpres.ro.
Jose Hagan, director regional OMS pentru regiunea Pacificului de Vest, a declarat că epidemia din Samoa aminteşte de pericolele asociate cu "probabil cea mai contagioasă boală pe care o cunoaştem". „Din păcate, letalitatea rujeolei este mult mai mare decât cred oamenii", a declarat el pentru Radio Noua Zeelandă. "Este o boală gravă şi nu mai suntem obişnuiţi să o vedem, aşa că mortalitatea ei este o sursă de surpriză".
Hagen a amintit că, în ultimii 20 de ani, se estimează că 21 de milioane de vieţi au fost salvate prin accesul la vaccinul împotriva rujeolei.
Neîncrederea în vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR) a fost cauzată de un studiu din 1998 care a legat vaccinarea de autism. Cu toate acestea, s-a stabilit rapid că autorul a falsificat rezultatele, iar de atunci mai multe studii au arătat că vaccinul nu creşte deloc riscul de autism.
Boala pe care o ai și nu știi. E o complicație a COVID.
Această boală gravă este răspândită de pisici, iar medicii sunt îngrijorați de viteza cu care se răspândește.
Cum poate scăpa un virus dintr-un laborator. Cât de îngrijorătoare este situația din Congo sau COVID a fost produs într-un laborator?
Ce a decis cine trăiește și cine moare de COVID-19. Detaliul care a făcut diferența.
Infecția extrem de contagioasă care te omoară rapid. Se răspândește mai repede decât se credea.
Frigiderul, incubator pentru bacterii. Care este temperatura corectă la care trebuie setat frigiderul.
Infecția care îți macină creierul. Aceasta este grupa cea mai vulnerabilă.
Cum te poate omorî mașina de spălat. Ce se întâmplă, de fapt, când speli hainele
"Ne pregătim de o nouă PANDEMIE". Medicii au lansat un avertisment îngrijorător.
COVID, impact grav pe termen lung. Are efecte grave chiar și în cazul infecțiilor ușoare.
COVID duce la complicații grave și pe termen lung. Afectează rinichii, stomacul și inima.