Persoanele cu boală celiacă pot respecta cu strictețe dieta fără gluten și totuși să nu știe dacă intestinul lor s-a vindecat complet. Un studiu identifică 9 de proteine din sânge asociate bolii care oferă indicii importante despre gradul de afectare.
24 de proteine asociate bolii celiace au fost identificate de cercetători prin analiza probelor de sânge.
Nouă proteine s-au remarcat prin legătura cu afectarea intestinului, oferind indicii despre severitatea leziunilor.
Dieta fără gluten nu înseamnă automat vindecare completă. Unele proteine inflamatorii au rămas ușor crescute chiar și după un an de tratament.
Noul test nu este încă disponibil pentru utilizare de rutină. Sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma utilitatea biomarkerilor și pentru a stabili cum ar putea fi folosiți în practica medicală.
Boala celiacă este o afecțiune autoimună în care consumul de gluten declanșează un răspuns anormal al sistemului imunitar. Inflamația rezultată afectează mucoasa intestinului subțire și poate reduce capacitatea organismului de a absorbi nutrienții din alimente.
În prezent, principalul tratament constă în eliminarea completă a glutenului din alimentație. Respectarea dietei poate permite vindecarea treptată a intestinului, însă procesul nu este întotdeauna ușor de evaluat prin analizele de sânge folosite în mod obișnuit.
„Multe persoane cu boala celiacă respectă cu mare sârguință dieta, dar trăiesc în continuare în incertitudine, deoarece analizele de sânge nu oferă întotdeauna răspunsuri clare cu privire la evoluția bolii”, explică Jostein Holen Ibsen, doctorand și medic la Centrul Norvegian de Cercetare a Bolii Celiace al Universității din Oslo și la Centrul Clinic și Translațional pentru Boala Celiacă al Spitalului Universitar din Oslo, conform Medical Xpress.
Problema este importantă deoarece dispariția simptomelor sau respectarea dietei nu confirmă, de una singură, că mucoasa intestinală s-a refăcut complet. În același timp, analizele uzuale pot să nu reflecte cu suficientă precizie ceea ce se întâmplă în intestin.
Pentru a găsi noi indicii despre activitatea bolii, Ibsen și colegii săi au analizat probe de sânge și țesut provenite de la persoane cu boală celiacă, atât înainte de începerea tratamentului, cât și după un an de dietă fără gluten. Cercetătorii au inclus și probe de la persoane fără această afecțiune.
În total, studiul a analizat 264 de probe, colectate la Rikshospitalet, în Norvegia, în perioada 2018-2024.
Echipa a folosit proteomica, o metodă care permite măsurarea și studierea simultană a numeroase proteine. Aceste molecule îndeplinesc funcții variate în organism, iar unele dintre ele pot indica prezența inflamației sau modificările asociate unei boli.
Analiza a evidențiat 24 de proteine asociate bolii celiace. Dintre acestea, nouă au prezentat o legătură deosebită cu gradul de afectare intestinală, ceea ce le transformă în candidate promițătoare pentru dezvoltarea unor biomarkeri.
Biomarkerii sunt indicatori măsurabili care pot oferi informații despre o anumită afecțiune, despre activitatea acesteia sau despre răspunsul organismului la tratament.
„Pentru multe dintre proteine, am constatat o diferență clară între persoanele cu boală celiacă netratată și persoanele sănătoase”, spune Ibsen.
Unul dintre cele mai interesante rezultate a fost diferența dintre cele trei categorii analizate: persoanele cu boală celiacă netratată, cele care urmau o dietă fără gluten și participanții sănătoși.
În general, persoanele cu boală celiacă netratată aveau cele mai ridicate niveluri ale proteinelor inflamatorii, în timp ce participanții sănătoși prezentau cele mai scăzute niveluri.
După un an de dietă fără gluten, cercetătorii au observat modificări ale profilului proteinelor. Diferențele dintre probele recoltate înainte și după tratament sugerează că aceste molecule ar putea contribui la evaluarea schimbărilor produse în organism pe măsură ce boala este tratată.
Totuși, rezultatele au scos la iveală și un aspect care necesită atenție: la persoanele cu boală celiacă tratată, unele proteine au rămas la niveluri ușor mai ridicate decât la participanții sănătoși.
Potrivit lui Ibsen, această observație sugerează posibilitatea ca anumite procese inflamatorii să persiste chiar și după începerea dietei fără gluten.
Asta nu înseamnă însă că toate persoanele care țin dieta au în continuare leziuni intestinale. Nivelurile proteinelor reprezintă indicii biologice, iar rezultatele studiului nu demonstrează că fiecare pacient are inflamație persistentă sau că aceste molecule pot confirma singure vindecarea.
Diagnosticul bolii celiace se bazează, de regulă, pe analize de sânge și, atunci când este indicat, pe endoscopie digestivă superioară cu prelevarea unor biopsii din intestinul subțire.
Printre testele utilizate se numără determinarea anticorpilor anti-transglutaminază tisulară de tip IgA, cunoscuți drept anti-tTG IgA, împreună cu măsurarea nivelului total de imunoglobulină A (IgA).
După diagnosticare, pacienții sunt monitorizați periodic, inclusiv prin analize de sânge. Acestea pot ajuta la evaluarea răspunsului la dietă, dar nu reflectă întotdeauna cu precizie gradul de vindecare a mucoasei intestinale.
Ibsen atrage atenția că testele serologice pot deveni mai puțin informative după eliminarea glutenului și că rezultatele lor nu surprind întotdeauna toate modificările care persistă la nivel intestinal.
Aici ar putea interveni noii biomarkeri. Dacă studiile viitoare le confirmă valoarea, analiza mai multor proteine din sânge ar putea completa informațiile obținute prin testele actuale și ar putea ajuta medicii să identifice mai bine pacienții care au nevoie de investigații suplimentare.
Una dintre perspectivele importante ale cercetării este posibilitatea de a obține mai multe informații despre sănătatea intestinului printr-o simplă recoltare de sânge.
În prezent, evaluarea directă a mucoasei intestinale poate necesita endoscopie și biopsie. O metodă de monitorizare bazată pe biomarkeri ar putea oferi medicilor indicii suplimentare înainte de a decide dacă sunt necesare investigații mai complexe.
Profesorul Knut E.A. Lundin consideră că rezultatele sunt promițătoare și că noii biomarkeri ar putea fi utilizați alături de testele serologice actuale, care nu diferențiază întotdeauna suficient de clar între persistența leziunilor și procesul de vindecare.
Cu toate acestea, cercetătorii nu propun înlocuirea analizelor existente. Scopul este dezvoltarea unei metode complementare, care să ofere o imagine mai detaliată asupra evoluției bolii și să reducă incertitudinea pentru pacienți și medici.
Deși rezultatele deschid o direcție promițătoare, testarea proteinelor identificate nu poate fi considerată, în acest moment, o metodă standard de monitorizare a bolii celiace.
Sunt necesare studii suplimentare, cu un număr mai mare de pacienți, pentru a confirma rezultatele și pentru a stabili care dintre proteine oferă cele mai utile informații în practica medicală. De asemenea, va trebui demonstrat cât de bine pot aceste molecule să diferențieze între inflamația activă, leziunile persistente și vindecarea intestinală.
Cercetarea evidențiază și rolul participanților care au donat probe biologice pentru studiu. Potrivit lui Ibsen, contribuția pacienților și a persoanelor sănătoase din grupul de control a fost esențială pentru desfășurarea analizei.
Pentru persoanele cu boală celiacă, miza este importantă: o monitorizare mai precisă ar putea oferi informații suplimentare despre răspunsul la dietă și despre starea intestinului, dincolo de ceea ce arată analizele convenționale.
Până când noii biomarkeri vor fi validați, dieta strictă fără gluten și monitorizarea recomandată de medic rămân esențiale. Cercetarea nu schimbă deocamdată tratamentul, dar sugerează că, în viitor, o analiză de sânge ar putea spune mai multe despre ceea ce se întâmplă în intestin.
Ibsen JH și colab. Targeted Serum Proteomics Reveals Profiles Associated With Gut Pathology in Celiac Disease. Gastroenterology, 2026. DOI: 10.1053/j.gastro.2026.07.033