Cancerul de col uterin va fi eradicat în Danemarca până în 2040
Danemarca vrea să scape de cancerul de col uterin până în 2040. La ce s-au gândit și cum vor să facă asta.
Stimularea nivelurilor de vitamina D prin administrarea unui supliment zilnic ar putea reduce riscul de a muri de cancer, prin toate formele sale, cu 13%, conform celor trei studii prezentate la Conferința Societății Americane de Oncologie Clinică, desfășurată până astăzi la Chicago, notează DailyMail Online.
Vitamina D este produsă natural de organism atunci când acesta este expus la soare, dar stilul de viață modern înseamnă că mulți petrec mai mult timp în interior și aproximativ unul din cinci oameni din Marea Britanie au niveluri insuficiente de nutrienți.
Cercetătorul american Dr Shifeng Mao, de la Allegheny Health Network Cancer Institute, din Pittsburgh, a prezentat rezultatele unui studiu care arată că persoanele care au deficit de vitamina D au fost de două ori mai susceptibile de a dezvolta cancer pancreatic și de asemenea au avut un risc mai mare de cancer intestinal.
Un studiu separat care a implicat 79.000 de adulți sănătoși care au luat suplimente de vitamina D timp de cel puțin trei ani a fost asociat cu o scădere cu 13% a riscului de a muri de orice formă de cancer mai târziu în viață.
Un al treilea studiu a arătat că administrarea unei pastile zilnic, împreună cu o statină, a fost legată de o reducere a deceselor cauzate de cancerul de prostată cu 38% la cei care erau deja diagnosticați cu această boală.
Volumul de literatură de specialitate care arată beneficiile vitaminei D îndeamnă guvernele să decidă adăugarea acesteia în alimente comune, cum ar fi laptele sau pâinea - o politică folosită deja în SUA, Canada, Suedia, Finlanda și Australia.
În timp ce vitamina D este produsă atunci când pielea este expusă la soare, poate fi obținută și prin consumul de ficat, ouă, carne roșie și mult pește uleios.
Dar milioanele de oameni care nu mănâncă suficient din aceste alimente - sau nu reușesc să stea suficient la soare, în special in lunile de iarna sumbre - ar trebui să ia suplimente în schimb, arată cercetătorii.
Meta-analiza care a raportat reducerea, per total, cu 13% a riscului de cancer a fost realizată de Michigan State University și Hurley Medical Center, și a inclus analiza rezultatelor din zece studii care au implicat adulți cu o vârsta medie de 68 de ani.
Spre exemplu, un studiu din cele analizate, efectuat la Spitalul Universitar din Madrid, din Spania, implicând 2.280 de bărbați, a constatat că cei care au primit tratamente standard pentru cancerul de prostată, dar care au luat de asemenea vitamina D și o statină, au avut cu rata de mortalitate cu 38% mai mică decât cei care nu au avut acest tratament.
Dr. Tarek Haykal, cercetător principal de la Universitatea de Stat din Michigan, a declarat: „Aș vrea să văd mai mulți medici oncologi și medicii de îngrijire primară (de familie, n.r.) să ia în considerare prescrierea vitaminei D pentru pacienții lor, deoarece are multe beneficii cu efecte secundare minime".
Profesorul Daniel Bikle, de la Universitatea din California San Francisco, a declarat: „În locuri cum ar fi Marea Britanie, nu există suficient soare pe tot parcursul anului, așa că suplimentele iarna sunt necesare".
Cercetătorii nu sunt siguri exact cum vitamina D luptă împotriva cancerului, dar unii oameni de știință cred că ea produce o enzimă care „detoxifică" acizii naturali din organism. Reducerea potenței acestor acizi îi împiedică să afecteze organele interne, ceea ce reduce riscul de cancer. Citamina D are efecte benefice și pentru creier și alte boli.
Totodată, să le recomanzi pacienților cu cancer să folosească brățări care măsoară numărul de pași, încurajându-i să meargă mai mult, ar putea îmbunătăți semnificativ supraviețuirea lor, sugerează cercetările.
O serie de studii prezentate la conferința de la Chicago au arătat că persoanele care merg un număr mai mare de pași au avut rate de mortalitate de până la o treime mai mici decât ceilalți.
Danemarca vrea să scape de cancerul de col uterin până în 2040. La ce s-au gândit și cum vor să facă asta.
Cancerul de sân ucide tot mai puține femei tinere. Scădere uimitoare a mortalității doar într-un singur deceniu!
Această combinație puternică luptă împotriva cancerului. Reface celulele bolnave.
Un simplu test poate preveni unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer. "E mai puțină durere, mai puțin stres, mai puțină implicare emoțională".
Cum poate inteligența artificială să identifice femeile cu risc de cancer de sân, cu mult timp înainte de diagnosticare.
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
Acest cancer ucide din ce în ce mai multe persoane. Statisticile arată că rata mortalității este în creștere alarmantă.
Această terapie omoară celulele canceroase. E văzută ca o armă care elimină și cele mai mici celule bolnave.
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
Supraviețuitorii de cancer, la mare risc. Medicii trag un semnal de alarmă despre adevărul cutremurător.
Nu trebuie să tai sânul ca să învingi cancerul. Radioterapia, soluția care schimbă vieți.
Carnea consumată frecvent care duce la CANCER. Îți afectează stomacul și crește riscul de deces. Crește riscul cu 27%.