Utilizarea telefonului, asociată cu sindromul de tunel carpian. Are și alte efecte negative
Acest obicei ne afectează sănătatea și provoacă dureri cumplite. Ce facem, de fapt, greșit chiar și atunci când ne relaxăm.
Cercetători de la Yale au descoperit că funcția motorie la pacienții cu Parkinson devine dependentă de două substanțe chimice.
Parkinson, substanță chimică. O echipă de cercetători de la Universitatea Yale a analizat relația dintre substanțele chimice dopamina și acetilcolina și au descoperit că de acestea două devine dependentă funcția motorie la bolnavii de Parkinson, se arată într-un comunicat al Universității Yale.
Conform sursei citate, tratamentele pentru boala Parkinson s-au concentrat cel mai recent asupra creșterii dopaminei, un mesager chimic în creier care afectează comportamentele de recompensă și motivație, dar și de mișcare.
La pacienții cu boala Parkinson, celulele nervoase care produc dopamina mor lent, iar pierderea dopaminei duce la mișcări mai lente, tremururi de repaus și alte simptome care se agravează în timp. Ca tratament, medicii cresc nivelul de dopamină din striatum, o porțiune a creierului responsabilă de învățarea motorie.
Tratamentele medicale nu iau în considerare efectele bolii asupra unui alt neurotransmițător, acetilcolina. Cercetătorii credeau că atunci când nivelurile de dopamină scad, nivelurile de acetilcolină cresc. Însă, relația dintre cele două nu a fost analizată științific, deși, se arată în comunicatul universității, acetilcolina ar juca un rol în crearea unei tulburări de mișcare numită diskinezie care se dezvoltă la majoritatea pacienților după mai mulți ani de tratament cu dopamină.
Ca să analizeze relația dintre cele două substanțe, Nigel S. Bamford, autorul principal al studiului, și echipa de cercetare au făcut teste pe șoareci sănătoși și pe șoareci modificați genetic ca să aibă Parkinson și scăderi progresive ale nivelurilor de dopamină.
La rozătoarele sănătoase, cercetătorii au observat că raportul dintre dopamină și acetilcolină rămâne în echilibru, iar schimbările mici în aceste substanțe chimice nu influențează în mod semnificativ funcția motorie. În schimb, la celelalte rozătoare, reducerea dopaminei scade activitatea unei mici populații de celule din striatum care sunt responsabile pentru producerea acetilcolinei.
"În timp ce concentrațiile dopaminei și acetilcolinei scad, echilibrul dintre acești doi neurotransmițători se schimbă pentru a favoriza acetilcolina. În aceste condiții, Bamford și co-autorii studiului au aflat că funcția motorie în parkinsonism devine dependentă atât de dopamină, cât și de acetilcolină. Aceste descoperiri sugerează că tratarea parkinsonismului poate necesita terapii specifice care să restabilească echilibrul între aceste două substanțe chimice, în loc să se concentreze exclusiv pe dopamină", se mai precizează în comunicat.
Studiul este publicat în revista Neuron. Poate fi citit AICI.
Acest obicei ne afectează sănătatea și provoacă dureri cumplite. Ce facem, de fapt, greșit chiar și atunci când ne relaxăm.
Spatele curbat odată cu vârsta: ce este cifoza și cum o putem preveni.
Ce este disjuncția acromio-claviculară, care sunt cauzele și simptomele și cum se pune diagnosticul.
Ce trebuie să știi dacă dormi pe spate sau pe o parte. Este important de reținut ACEST aspect.
Află cum poți proteja și întări oasele tale printr-o dietă echilibrată și un stil de viață activ.
Cum se observă semnul Popeye, dat după celebrul personaj Popeye marinarul. Medicul ortoped ne-a vorbit despre această problemă medicală.
Ce este operația Latarjet și pentru ce este indicată. Medicul ortoped Liviu Ojoga ne-a explicat totul.
Acesta este semnul timpuriu al demenței. După un an de la acest eveniment, persoanele în cauză sunt diagnosticate cu demență.
Hernia de disc este o afecțiune frecventă și dureroasă unde potențialele complicații pot necesita intervenție chirurgicală.