EXCLUSIV Ruptura meniscului posterior: ce trebuie să știi. Dr. Răzvan Dragomir, explicații

Ruptura rădăcinii posterioare a meniscului este o leziune frecvent trecută cu vederea, dar care poate cauza durere persistentă de genunchi și accelera uzura articulației.

Această afecțiune apare atât la tineri, în urma traumelor sportive, cât și la adulții trecuți de 50 de ani. Diagnosticarea precoce este esențială, deoarece tratamentul chirurgical artroscopic poate restabili integritatea meniscului și preveni progresia artrozei.

Leziune frecvent neobservată

Ruptura rădăcinii posterioare a meniscului provoacă durere de genunchi și poate trece neobservată la investigațiile medicale, deoarece meniscul pare intact. Afecțiunea afectează atât tinerii, ca urmare a traumelor sportive, cât și adulții, iar diagnosticarea precoce este esențială pentru prevenirea uzurii articulare și a artrozei.

"Această afecțiune a fost mult timp trecută cu vederea chiar și de ortopezi. În ultimii 5–6 ani, i s-a acordat o atenție mai mare, iar urmările rupturii de menisc au fost cercetate mai atent. De cele mai multe ori, pacienții se prezintă pentru dureri de genunchi.

Pe unele investigații, leziunea poate să treacă neobservată, deoarece meniscul pare intact, însă lipsește atașamentul posterior.

Dacă medicul care examinează investigația nu observă această lipsă, poate concluziona că meniscul este normal", explică dr. Răzvan Dragomir, medic primar Ortopedie și Traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Semne radiologice și diagnostic

Ruptura rădăcinii posterioare determină extruzionarea meniscului, vizibilă pe anumite secțiuni imagistice.

"Meniscul este "aruncat" în afara articulației. Acest lucru apare doar dacă meniscul și-a pierdut atașamentul posterior și s-a deplasat din poziția normală", spune medicul.

Un semn radiologic important este "ghost sign" sau semnul fantomă. "Acesta apare atunci când, pe o secțiune, meniscul pare normal, dar pe secțiunea următoare nu mai este vizibil sau apare ca o "perdea".

Fără experiență și atenție, se poate concluziona greșit că meniscul este intact, iar durerea se atribuie suprasolicitării", adaugă dr. Răzvan Dragomir.

Riscuri și complicații

Lipsa intervenției rapide crește presiunea în articulație, deoarece meniscul nu mai atenuează solicitările mecanice. Această presiune suplimentară provoacă durere constantă și accelerează uzura articulației, favorizând progresia rapidă a artrozei. De multe ori, ruptura de rădăcină posterioară se diagnostichează abia când artroza este deja avansată.

"Pacienții ajung la medic când durerea s-a agravat semnificativ față de episoadele anterioare. În acest stadiu, ruptura nu mai poate fi reparată, iar progresia artrozei impune adesea protezarea articulației genunchiului", avertizează dr. Dragomir.

Categorii de pacienți și tratament

Există două categorii principale de pacienți care suferă rupturi ale rădăcinii posterioare a meniscului.

Prima categorie include pacienții tineri, cu traumatisme sportive sau activitate profesională intensă.

"Frecvent, aceste leziuni se asociază cu alte leziuni ligamentare, cum ar fi rupturi de ligament încrucișat sau de ligamente colaterale, inclusiv ruptura rădăcinii posterioare a meniscului. În această categorie, leziunea este de obicei diagnosticată și tratată concomitent cu celelalte leziuni ligamentare. În cadrul intervenției chirurgicale pentru rupturile ligamentare, se recomandă repararea și a rădăcinii posterioare", explică dr. Răzvan Dragomir.

A doua categorie include pacienții trecuți de 50 de ani.

"Dacă sunt diagnosticate precoce, se poate interveni chirurgical și recomandarea este repararea rădăcinii posterioare", afirmă medicul.

Reparația meniscului: intervenție chirurgicală minim invazivă

"Reparația este strict chirurgicală și presupune reinserția rădăcinii la locul de unde s-a smuls, restaurând astfel integritatea meniscului. Intervenția se efectuează artroscopic, deoarece chirurgia modernă a genunchiului este minim invazivă. Procedura este similară tratamentului altor leziuni meniscale", concluzionează dr. Răzvan Dragomir.