Pentru unii copii și adulți cu tulburări din spectrul autist, o zi toridă de vară poate fi mult mai dificil de gestionat decât pare din exterior, deoarece persoana poate să nu își dea seama că organismul are nevoie să fie răcorit.
Termocepția este capacitatea organismului de a percepe temperatura și este esențială pentru reglarea temperaturii corporale.
Persoanele cu autism pot fi hipersensibile sau, dimpotrivă, hiposensibile la stimulii termici.
O schimbare de comportament poate fi uneori semnul că persoanei îi este prea cald sau prea frig, chiar dacă nu spune acest lucru.
Hainele ușoare, accesul la apă și la spații răcoroase, precum și un mediu adaptat senzorial pot face diferența în zilele foarte călduroase.
În ultimele decenii, numărul diagnosticelor clinice de autism a crescut de la an la an. Odată cu această creștere, cercetătorii și familiile au acordat tot mai multă atenție nu doar comunicării și interacțiunii sociale, ci și modului în care persoanele cu autism percep lumea din jur.
Iar unul dintre aspectele mai puțin discutate este temperatura.
Pentru majoritatea oamenilor, senzația de căldură declanșează aproape automat o serie de reacții: căutăm umbra, bem apă, ne scoatem un strat de haine sau intrăm într-o încăpere răcoroasă. Pentru unele persoane cu autism, însă, acest „sistem de alarmă” senzorial poate funcționa diferit.
Uneori căldura poate fi percepută ca extrem de intensă. Alteori, semnalul poate fi atât de slab încât persoana nu pare deranjată de temperaturi care pentru ceilalți sunt greu de suportat.
Termocepția este percepția individuală a temperaturii și face parte din sistemul somatosenzorial al organismului. Este fundamentală pentru supraviețuire, deoarece ne ajută să detectăm modificările de temperatură și să menținem temperatura internă într-un interval compatibil cu funcționarea normală a organismului, conform Medical Xpress.
Temperatura aerului sau a obiectelor este percepută în raport cu temperatura pielii, care la oameni este, în medie, în jurul valorii de 32 de grade Celsius.
Interesant este că organismul nu reacționează la fel la toate schimbările de temperatură. Modificările rapide sunt, de regulă, detectate mai intens decât cele lente.
De exemplu, o trecere treptată de la aproximativ 31 de grade Celsius la 36 de grade Celsius poate fi mai puțin evidentă senzorial decât o schimbare bruscă. Vasele de sânge se dilată sau se contractă, iar aceste mecanisme contribuie și ele la modul în care percepem căldura sau frigul.
În condiții obișnuite, stimulii termici considerați inofensivi se află aproximativ între 15 de grade Celsius și 43 de grade Celsius. Căldura este percepută în jurul valorii de 36 de grade Celsius, în timp ce temperaturile excesive pot începe să provoace durere la aproximativ 45 de grade Celsius.
Aceste valori nu trebuie privite însă ca niște praguri universale. Percepția temperaturii diferă de la o persoană la alta și este influențată inclusiv de temperatura pielii, durata expunerii și viteza schimbării termice.
Problemele senzoriale sunt printre cele mai frecvente dificultăți întâlnite în autism și pot reprezenta o sursă importantă de confuzie pentru familii și îngrijitori.
În populația generală, dificultățile de procesare senzorială sunt estimate la aproximativ 5%-15% dintre copiii cu vârste între 0 și 6 ani, în timp ce acestea sunt raportate la o proporție mult mai mare în rândul copiilor cu autism, estimată în unele cercetări la aproximativ 95%.
Asta nu înseamnă că toate persoanele cu autism au aceleași dificultăți. Din contră, particularitățile senzoriale sunt extrem de individuale.
Un copil poate considera căldura insuportabilă. Altul poate părea complet indiferent la temperatură.
Unele persoane cu autism au o hipersensibilitate senzorială. În acest caz, stimulii obișnuiți pentru ceilalți pot fi percepuți ca foarte puternici.
Căldura poate deveni astfel extrem de neplăcută, mai ales atunci când se suprapune peste alți stimuli.
Un copil poate fi deranjat simultan de temperatura ridicată, transpirația de pe piele, hainele care se lipesc de corp, zgomotul din jur sau lumina puternică.
Pentru cineva aflat deja într-o stare de suprasolicitare senzorială, toate aceste senzații se pot acumula.
Sunetele pot părea exagerat de puternice, luminile extrem de strălucitoare, iar anumite senzații fizice chiar dureroase. Unele estimări sugerează că particularitățile senzoriale sunt prezente la peste 90% dintre copiii cu autism, deși manifestările și intensitatea lor diferă considerabil.
În aceste situații, ceea ce pare din exterior o simplă „criză de comportament” poate fi, de fapt, expresia unei suferințe senzoriale.
Există și situația opusă, numită hiporesponsivitate senzorială.
Persoana nu reacționează suficient de puternic la stimulii din mediul înconjurător. Uneori, acest lucru poate duce chiar la căutarea activă a unor stimuli senzoriali, comportament descris frecvent prin termenul „stimming”.
În cazul temperaturii, hiporesponsivitatea poate însemna că persoana nu observă la fel de ușor că mediul s-a încălzit sau că propriul corp are nevoie să fie răcorit.
De aici pot apărea situații care îi surprind pe părinți: copilul refuză să se schimbe în haine mai subțiri, preferă haine nepotrivite pentru anotimp sau nu pare deranjat de căldura pe care ceilalți o consideră greu de suportat.
Problema nu este neapărat încăpățânarea.
Este posibil ca organismul să transmită semnalul termic într-un mod diferit.
Procesarea temperaturii nu se limitează la senzația de „cald” sau „rece”. Reglarea termică este strâns legată de funcționarea sistemului nervos autonom și de modul în care organismul răspunde la mediul înconjurător.
Dovezile neurofiziologice indică faptul că încălzirea creierului poate reduce activitatea cerebrală și poate intensifica mecanismele neuronale inhibitoare, adică procese care încetinesc activitatea neuronală.
Acest lucru poate avea consecințe asupra procesării senzoriale și a funcționării sistemului nervos autonom.
Pentru o persoană cu autism, o temperatură dificil de tolerat se poate transforma astfel într-o problemă de atenție, reglare emoțională sau comportament.
Uneori, copilul poate deveni agitat, iritabil sau retras.
Alteori, poate transpira abundent, poate încerca să scape de haine sau poate căuta insistent un anumit loc din casă.
Un alt aspect care poate deruta familiile este faptul că problemele de termoreglare pot produce situații în care temperatura corporală pare neobișnuită.
Unele persoane cu autism pot prezenta modificări ale temperaturii corporale centrale în funcție de temperatura mediului.
În plus, există observații potrivit cărora unii copii cu autism pot prezenta schimbări neobișnuite de comportament în timpul episoadelor febrile. În unele cazuri, comportamentul obișnuit se poate îmbunătăți în timpul febrei.
Acest lucru nu înseamnă că o temperatură crescută trebuie ignorată.
Febra trebuie evaluată medical în funcție de context și de simptomele asociate. Nu este sigur să presupunem că orice temperatură crescută este doar o problemă de termoreglare.
Particularitățile senzoriale nu apar doar vara.
Unii copii cu autism pot spune că le este frig atunci când ceilalți din jur se simt confortabil. Alții pot părea că suportă temperaturi scăzute fără să manifeste disconfort.
De aceea, îmbrăcămintea nu ar trebui aleasă exclusiv după ceea ce simte majoritatea familiei.
Este mai util să observăm persoana și reacțiile sale și să construim treptat un mod de reglare care îi este confortabil și sigur.
Dacă persoana poate vorbi și poate înțelege explicațiile, discuția este una dintre cele mai simple metode de a descoperi problema.
Întrebările concrete pot fi mai utile decât cele generale.
În loc de „Îți este bine?”, părintele poate întreba: „Îți este cald?”, „Te deranjează tricoul?”, „Vrei să intrăm într-un loc mai răcoros?” sau „Vrei apă?”.
În timp, aceste conversații pot ajuta persoana să identifice mai ușor semnalele propriului corp.
Mai important, familia poate afla ce anume provoacă disconfortul: temperatura în sine, transpirația, hainele, aerul condiționat sau combinația dintre mai mulți stimuli.
Nu există o temperatură „perfectă” pentru toate persoanele cu autism.
Ceea ce pentru un copil este plăcut poate fi prea rece pentru altul.
Familia poate observa în diferite situații ce combinație funcționează: tricou și pantaloni scurți, haine largi, un strat suplimentar, aer condiționat, ventilator sau acces la o cameră mai răcoroasă.
Ideea nu este să forțăm copilul să se conformeze imediat preferințelor celorlalți, ci să identificăm o variantă care oferă confort și siguranță.
În zilele caniculare, activitățile trebuie adaptate nu doar temperaturii, ci și sensibilităților senzoriale ale persoanei.
Pentru un copil care se supraîncălzește ușor, o activitate într-un spațiu răcoros poate fi mult mai potrivită decât o ieșire în soare.
Uneori, familia va trebui să aleagă activități „mai reci” sau mai puțin solicitante decât și-ar dori ceilalți membri.
Este o adaptare simplă, dar poate preveni acumularea disconfortului.
Nu toate persoanele cu autism pot spune: „Îmi este prea cald.”
Unele pot comunica disconfortul prin comportament.
Pot deveni agitate, iritabile, retrase sau pot refuza hainele. Pot încerca să se îndepărteze de anumite persoane sau locuri, să caute o zonă răcoroasă ori să manifeste comportamente repetitive mai intense.
Transpirația și senzația hainelor ude pe piele pot fi, de asemenea, greu de tolerat.
De aceea, părinții și îngrijitorii trebuie să învețe semnalele individuale ale copilului.
O schimbare bruscă de comportament într-o zi foarte caldă poate fi un indiciu că mediul senzorial a devenit prea solicitant.
Totuși, este important ca simptomele medicale să nu fie puse automat pe seama autismului. Dacă apar letargie importantă, confuzie, leșin, vărsături, dificultăți de respirație, piele neobișnuit de fierbinte sau alte semne îngrijorătoare, este necesară evaluarea medicală rapidă.
O casă sau o clasă adaptată poate deveni un instrument important pentru reglarea temperaturii.
Persoana ar trebui să aibă acces cât mai ușor la apă, haine confortabile, spații răcoroase și metode de răcorire, atunci când acestea sunt potrivite.
Îmbrăcămintea trebuie să fie confortabilă și să nu creeze senzații suplimentare neplăcute. În același timp, este util ca persoana să poată ajusta distanța față de sursele de căldură sau frig.
Un spațiu senzorial prietenos nu înseamnă neapărat o cameră specială sau investiții costisitoare.
Uneori poate fi suficient ca persoana să aibă posibilitatea de a merge într-un loc mai liniștit și mai răcoros, să-și schimbe hainele ude de transpirație sau să bea apă fără să fie nevoie să ceară de fiecare dată ajutor.
Aceasta este una dintre cele mai importante dificultăți.
O persoană care nu poate comunica eficient faptul că îi este prea cald poate exprima suferința prin comportament.
Iar stimulii senzoriali care devin copleșitori pot contribui la reacții agresive sau la comportamente de autovătămare.
Din acest motiv, este esențial ca familia și îngrijitorii să încerce să descopere ce se află în spatele comportamentului, în loc să îl interpreteze exclusiv ca pe o problemă disciplinară.
Uneori, „nu vreau bluza asta”, „vreau să plec” sau chiar un comportament aparent inexplicabil poate transmite un mesaj foarte simplu: „Nu mă simt bine.”
Autismul este un spectru, iar particularitățile senzoriale diferă foarte mult.
Unii oameni sunt extrem de sensibili la căldură. Alții o tolerează aparent fără probleme. Unii caută frigul, alții căldura. Unii pot descrie exact ce simt, în timp ce alții comunică prin gesturi sau schimbări de comportament.
De aceea, obiectivul nu este să îi facem pe toți să reacționeze „normal” la temperatură.
Obiectivul este să înțelegem cum percepe fiecare persoană temperatura și să îi oferim instrumentele prin care să rămână confortabilă și în siguranță.
În zilele foarte calde, această atenție poate fi mai mult decât o chestiune de confort. Pentru persoanele care nu detectează eficient semnalele de supraîncălzire, adaptarea mediului, hidratarea, îmbrăcămintea potrivită și supravegherea atentă pot deveni elemente importante ale siguranței de zi cu zi.
Iar uneori, primul pas este surprinzător de simplu: să nu presupunem că persoana simte căldura exact așa cum o simțim noi.
Cum își creează creierul noi amintiri? Neurocercetătorii descoperă "reguli" pentru modul în care neuronii codifică informații noi.