Situație DISPERATĂ în spitalele din România: Avem nevoie de așa ceva!

Timp de câteva zile, managerul spitalului s-ar putea să nu fi avut drept de liberă practică

80% dintre tinerii absolvenți de medicină vor să plece peste hotare, arăta un studiu al Fundației Colegiului Medicilor în urmă cu doi ani.

RMN copii - o provocare pentru spitale

Să faci un RMN unui copil care nu a împlinit încă 8 ani este o provocare în România. Multe spitale de stat nu au nici aparate, nici personal specializat. Medicii nu au de ales și își duc pacienții în clinicile private, dar și acolo este aglomerație. Așa că, de multe ori, cazuri grave ajung pe listele de așteptare, potrivit Antena 1.

Medicii spun că e nevoie de sedare în cazul copiilor sub 8 ani, pe tot parcursul investigației RMN, altfel nu pot rezista nemișcați. De pildă, examenul RMN cerebral durează și 50 de minute.

Cât costă un RMN?

Un examen RMN ajunge și la 1000 de lei, iar sedarea este plătită separat. Costă între 400 și 800 de lei și nu este decontată de statul român.

Alexandru are 8 luni, este internat de o lună pe secția de terapie intensivă a spitalului Marie Curie, acolo unde nu există un astfel de aparat.

Alexandru Jigman, tatăl lui Alex, declară: "Mi se pare absurd să nu ai într-un spital RMN. Este foarte greu să-l scoți pe copil din spital, să pleci cu el fiind intubat".

Sprijinit de medicii de la stat, părinții lui Alexandru au reușit să ajungă cu el la o clinică privată, unde a făcut investigația.

Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției ATI, cere de mulți ani aparat RMN.

"Gândindu-mă cum am făcut transportul prin tot Bucureștiul, cu ei prin zăpadă, prin toate salvările, scoate-l din ambulanță, ia-l în brațe. Unii au plătit cash, alții prin contract cu spitalul", a mărturisit Cătălin Cîrstoveanu într-un interviu acordat pentru Antena 1.

Articole similare

Grăsimea de pe burtă crește riscul de deces cu 83%

13 dec 2025, 13:03
Grăsimea de pe burtă nu este doar o problemă estetică, ci o amenințare directă la adresa vieții. După 50 de ani, asocierea dintre obezitatea abdominală crește riscul de deces cu până la...