Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Femeie, moartă, spital. ”Este vorba despre o persoană de sex feminin, de 62 de ani, domiciliată în municipiul Iaşi. Ar fi fost adusă la unitatea medicală cu o maşină particulară, deocamdată nu ştim dacă a fost şi internată cu forme legale. Când a ieşit din incinta spitalului a căzut, i s-a făcut rău. Echipajul de pe Ambulanţă a sosit la faţa locului şi a constatat decesul din cauza unui stop cardio-respirator. În cauză au fost demarate cercetări pentru a se stabili cauzele decesului", a declarat Beatrice Geanina Romanescu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii Spitalului de Recuperare din Iaşi au demarat la rândul lor o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care a murit femeia.
Potrivit directorului medical al Spitalului de Recuperare, femeia nu era pacienta unităţii sanitare.
"O să putem spune mai multe informaţii după ziua de mâine. În momentul de faţă toate informaţiile sunt culese fără documente. Am vorbit cu medicul de gardă de la Clinica de Recuperare Cardiovasculară, care a fost implicată direct în acest eveniment. Ea a spus că pacienta a fost externată dintr-un alt spital posibil în cursul zilei de astăzi, dar trebuie să cercetăm acest lucru. Ea avea foarte multe afecţiuni. Avea diabet zaharat, obezitate, bronhopneumopatie cronică obstructivă, hipertensiune, cardiopatie ischemică, sindrom de apnee de somn. În general, nu era într-o stare de sănătate cât de cât acceptabilă. Am demarat o anchetă internă. Trebuie să aflăm cât timp s-a scurs de la ultima internare până a ajuns în curtea Spitalului de Recuperare, cât timp s-a scurs de când doctorul a fost solicitat şi momentul intervenţiei efective. În mod cert se va face o autopsie şi vom putea corela datele pe care le culegem din documente şi cele ale necropsiei", a declarat directorul medical al Spitalului de Recuperare din Iaşi, Doru Baltag, conform sursei citate.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Medicamentul care îți poate schimba sănătatea, fără ca tu să știi. Medicii cer prudență.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.