Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat duminică dimineaţa că trei din cele şase persoane transferate de la Spitalul Judeţean Neamţ la Spitalul Mobil de la Leţcani sunt în stare foarte gravă.
"Cei şase pacienţi aduşi în cursul nopţii la spitalul de la Leţcani sunt în terapie intensivă, sunt pacienţi gravi. Trei dintre ei, înţeleg din spusele medicului care acum este şi face vizita, sunt mai gravi. Din fericire, aceşti pacienţi nu au leziuni în urma unor arsuri. Avem tot ce ne trebuie pentru a asigura medical tratamentul infecţiei cu SARS-Cov-2. Vom căuta să găsim evoluţia cea mai bună", a afirmat Carmen Dorobăţ.
Potrivit sursei citate, se caută soluţii privind detaşarea de personal la Spitalul Mobil de la Leţcani.
"Ne vom mobiliza în ceea ce priveşte posibilitatea detaşării de personal, pentru că în noaptea ce a trecut şi azi am asigurat asistenţa medicală cu personal de la Spitalul de Boli Infecţioase chemat de acasă. După cum aţi vazut, dimineaţă m-am întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean pentru a urgenta tot ceea ce se poate prin linia administrativă şi prin autorităţile locale pentru a asigura o funcţionare bună în secţia exterioară de la Leţcani", a mai spus Dorobăţ, potrivit Agerpres.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.