Leguminoasa banală care are mai multă proteină decât un ou și scade colesterolul fără efort
Această leguminoasă banală are mai multă proteină decât un ou și îți poate scădea colesterolul fără niciun efort.
Obezitatea va deveni, în următorii 25 de ani, principalul factor de risc pentru cancer la femei, înaintea fumatului și consumului de alcool, avertizează un studiu britanic.
În prezent, la femei, fumatul și alcoolul reprezintă principalele cauze evitabile ale cancerului, urmate de obezitate. Dar potrivit unui studiu efectut de Fundația britanică de cercetare asupra cancerului (Cancer Research UK), până în 2043, în rândul femeilor, obezitatea ar putea deveni prima cauză de cancer ce poate fi prevenită.
Vestea bună ar fi reducerea incidenței fumatului în rândul femeilor, „însă obezitatea îi va lua locul dacă nu facem nimic”, a declarat dr. Katrina Brown, coordonatoarea studiului.
Potrivit estimărilor, în 2035, 10% dintre cancere ar putea fi cauzate de fumat și 9% de obezitate, iar dacă tendința va fi asemănătoare, în 2043, obezitatea va fi primul loc.
În acest context, cercetătorii recomandă punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire a obezității.
Această leguminoasă banală are mai multă proteină decât un ou și îți poate scădea colesterolul fără niciun efort.
Această plantă medicinală veche de 2.000 de ani ar putea fi cheia pierderii în greutate. Arde grăsimile rapid și fără efort.
Această plantă îți detoxifică ficatul și îți îmbunătățește digestia. O ai deja în casă!
Cea mai bună băutură care spală și curăță ficatul gras.
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
O plantă banală din grădină ar putea vindeca inflamațiile intestinale.
5 plante medicinale care chiar funcționează (confirmate de știință).
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.