Motivele pentru care să bei ceai de ceapă. Cu ce plantă aromatică se combină
Acest ceai scade hipertensiunea și glicemia. Are efect semnificativ.
Distrugerea microbilor, virusurilor şi a bacteriilor graţie unei ţesături capabile să utilizeze mişcarea pentru a produce mici cantităţi de electricitate reprezintă cea mai recentă invenţie creată de două companii japoneze.
Noua ţesătură are numeroase întrebuinţări, de la articole vestimentare capabile să distrugă mirosurile corporale, la echipamente de protecţie precum măşti sanitare, atât de populare în perioada actuală, marcată de pandemia de COVID-19, notează agerpres.ro. Electricitatea este produsă prin întinderea şi contracţia ţesăturii (mai ales în timpul mişcărilor realizate în mod obişnuit de o persoană), în cantităţi atât de mici, încât ele nu pot fi simţite de către purtător, dar totuşi suficiente pentru "a arde" bacteriile, microbii şi virusurile care s-ar afla deasupra sau în interiorul ţesăturii, au explicat reprezentanţii celor două grupuri nipone. Ei au arătat că astfel au fost inactivate 99,9% din bacteriile și virusurile ce au fost testate pe noul material.
Țesătura electrică a trezit interesul unor producători de îmbrăcăminte sportivă, articole de igienă de tipul scutecelor şi măştilor de protecţie şi chiar de cei din domeniul aplicaţiilor industriale, precum producătorii de filtre. Următorul pas va fi acela de a se asigura că ţesătura este capabilă să elimine noul flagel al timpurilor moderne - virusul SARS-CoV-2.
Acest ceai scade hipertensiunea și glicemia. Are efect semnificativ.
Ceaiul care șterge riscul de cancer hepatic. Curăță ficatul.
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe.
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Ceaiul minune care te încălzește iarna și te scapă de răceli. Medicii îl recomandă pentru imunitate și energie. Iată cum îl prepari.
Cum transformi ceaiul obișnuit în medicament pentru răceală. Iată câteva trucuri simple cu efecte uimitoare.
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
Acest ceai protejează inima și creierul și este consumat și de cei care vor să slăbească.