Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Lecția miliardarului Warren Buffett
Warren Buffett - lecțiile unui miliardar despre adevărata fericire. Cele 5 lucruri pe care trebuie să le cumperi ca să fii fericit.
State, fumat. Până în iunie, anul acesta, 16 state din SUA și peste 400 de localități au adoptat o lege prin care este interzisă vânzarea de țigări pentru cei sub 21 de ani. Inițial, limita de vârstă era 18 ani.
Efectele s-au văzut imediat: o scădere de 39% a fumatului regulat în rândul tinerilor între 18 și 20 de ani. În plus, în acea grupă de vârstă, reducerea consumului a fost și mai mare (cu 50%) în rândul celor ai căror prieteni apropiați fumau la vârsta de 16 ani. Afirmațiile sunt întărite de un studiu publicat recent în revista Addiction.
Autorul principal al cercetării, Abigail Friedman, este profesor asistent la Școala Yale de Sănătate Publică din New Haven. Crede că efectele legii amintite pot fi amplificate și că prevederile legale îi pot descuraja să fumeze pe "cei mai susceptibili la consumul de tutun", îmbunătățind astfel sănătatea publică a comunității, potrivit webmd.
Studiul, AICI.
Warren Buffett - lecțiile unui miliardar despre adevărata fericire. Cele 5 lucruri pe care trebuie să le cumperi ca să fii fericit.
Un studiu kenyan testează trei tipuri de etichete de avertizare pe alimente.
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care nu ți l-a spus nimeni până acum și pe care trebuie să îl încerci.
Află de ce nu este recomandat să ții paharul de vin de cupă.
De ce nu ar trebui să speli hainele la 40 de grade.