Ce înseamnă dacă ai gust amar în gură. Semnul pe care ți-l dă corpul
Ce înseamnă dacă ai un gust amar în gură. Care sunt cauzele și ce semnal îți dă corpul. De ce nu ar trebui ignorat acest simptom.
Un băiat în vârstă de 5 ani şi un bărbat de 32 de ani au ajuns la spital cu răni, după ce au fost mușcați de coioți. Atacurile au avut lco în aceeași zi, la momente diferite, la Chicago, potrivit unor surse citate de agerpres.ro.
Băiatul a fost muşcat miercuri în mai multe reprize într-un parc care se învecinează cu lacul Michigan. El a fost internat în spital şi în prezent se află în stare stabilă, a precizat poliţia.
Câteva ore mai târziu, bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost atacat de un coiot, suferind muşcături la nivelul feselor. Și el a fost, de asemenea, la transportat la spital.
Coioţii sunt canide sălbatice cu un aspect asemănător lupului și au devenit recent din ce în ce mai vizibili în metropola Chicago, unde ajung în căutarea hranei în lunile de iarnă. Ei pot deveni agresivi atunci când le este foame.
Ce înseamnă dacă ai un gust amar în gură. Care sunt cauzele și ce semnal îți dă corpul. De ce nu ar trebui ignorat acest simptom.
Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
Un studiu arată că auzul slab poate să crească riscul de insuficiență cardiacă.
Ce sunt trigliceridele și când devin problematice? Iată cum să reduci nivelurile de trigliceride?
"Pandemia tăcută" care afectează milioane de oameni fără să știe.
Ion Iliescu, pe "plămân artificial". Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul președinte. De ce e încă la ATI și ce înseamnă, de fapt, suportul respirator.
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
Un nou algoritm a fost dezvoltat pentru identificarea riscului cardiac şi al fracturilor.