Copiii care locuiesc în zone cu niveluri mai ridicate de litiu în apa potabilă au o probabilitate mai mare de a fi diagnosticați cu sindromul Wolff-Parkinson-White, o afecțiune care poate provoca accelerarea periculoasă a ritmului cardiac.
Risc mai mare cu 71%: Copiii din județele californiene cu cele mai ridicate niveluri de litiu în apă au avut o probabilitate cu 71% mai mare de a fi diagnosticați cu sindromul Wolff-Parkinson-White.
O afecțiune rară: Dintre cei peste 2,3 milioane de copii din California incluși în studiu, doar 686 aveau un diagnostic documentat de sindrom WPW.
Legătura a fost observată și în New York: Rezultatele au fost verificate pe datele a aproape două milioane de copii din acest stat.
Nu există dovada unei relații de cauzalitate: Cercetătorii nu au măsurat cantitatea de litiu consumată de fiecare copil și nici expunerea mamelor în timpul sarcinii. Sunt necesare studii suplimentare pentru a afla dacă litiul contribuie efectiv la apariția afecțiunii.
O substanță care se găsește în mod natural în apa subterană ar putea avea o legătură cu o afecțiune cardiacă rară, diagnosticată încă din copilărie. Este semnalul unei cercetări realizate de specialiști de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF), care au analizat datele medicale și informațiile despre calitatea apei pentru milioane de copii.
Studiul, publicat online în revista științifică „The Journal of Clinical Investigation”, nu arată că apa cu litiu provoacă în mod direct această afecțiune. Cercetătorii au identificat însă o asociere care merită investigată, mai ales pentru că problema ar putea avea legătură cu dezvoltarea inimii înainte de naștere.
Sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) este o afecțiune cardiacă în care există o conexiune electrică suplimentară între camerele inimii. Această cale anormală poate perturba modul în care sunt transmise semnalele electrice care controlează bătăile inimii.
În mod normal, activitatea electrică a inimii urmează un traseu bine organizat, astfel încât aceasta să se contracte într-un ritm coordonat. În cazul persoanelor cu WPW, calea suplimentară poate permite apariția unor circuite electrice anormale, care fac inima să bată mult prea repede.
Afecțiunea poate provoca episoade de tahicardie supraventriculară, adică accelerarea ritmului cardiac din cauza unor impulsuri electrice care pornesc deasupra ventriculelor, camerele inferioare ale inimii.
Printre manifestările posibile se numără palpitațiile, senzația că inima bate foarte repede și, în unele cazuri, leșinul. Sindromul WPW este asociat și cu un risc ușor crescut de moarte subită, deși această complicație este rară.
Un aspect important este că nu toate persoanele care au o cale electrică suplimentară prezintă simptome. Tocmai de aceea, mecanismele prin care apare această particularitate a inimii îi interesează de multă vreme pe cardiologi.
Litiul este un element chimic care se găsește în mod natural în apele subterane. Concentrațiile sale diferă considerabil de la o zonă la alta, iar o parte dintre aceste surse de apă sunt folosite pentru alimentarea populației.
Interesul cercetătorilor pentru o posibilă legătură cu sindromul WPW a pornit de la observații anterioare privind expunerea la litiu în timpul sarcinii.
Dozele terapeutice de litiu administrate femeilor însărcinate au fost asociate cu un risc crescut de anumite malformații cardiace congenitale, inclusiv anomalia Ebstein. Aceasta este o afecțiune rară a inimii care poate fi însoțită de existența unor căi electrice accesorii.
Pornind de la aceste informații, echipa de la UCSF a vrut să afle dacă nivelurile de litiu întâlnite în apa potabilă ar putea fi asociate cu o frecvență mai mare a sindromului WPW la copii.
„Știm de existența acestor căi de zeci de ani și știm cum să le tratăm, dar nu am știut de ce apar la oameni”, a explicat dr. Gregory Marcus, profesor de cardiologie la UCSF și autor principal al studiului.
Cercetătorul a subliniat că rezultatele indică un posibil factor de mediu care ar putea fi modificabil, dar că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili dacă litiul contribuie efectiv la dezvoltarea acestor căi electrice anormale.
Pentru a investiga această posibilă asociere, cercetătorii au analizat date despre starea de sănătate și calitatea apei pentru peste 2,3 milioane de copii din California.
Rezultatele au arătat că cei care locuiau în județele în care nivelurile de litiu se situau în primele 25% dintre valorile înregistrate aveau o probabilitate cu 71% mai mare de a primi un diagnostic de sindrom WPW, comparativ cu cei din județele cu niveluri mai scăzute.
Important de precizat: această creștere se referă la probabilitatea de a primi un diagnostic, nu la demonstrarea faptului că litiul a provocat afecțiunea.
Cercetătorii au observat, de asemenea, că nivelurile mai ridicate de litiu din California erau asociate cu mai multe diagnostice de tahicardie supraventriculară, palpitații și leșinuri.
Pentru a verifica dacă observația principală se regăsește și în alte zone, echipa a analizat datele a aproape două milioane de copii din New York. Și aici, copiii care locuiau în zone cu niveluri de litiu de peste 10 părți per miliard aveau o probabilitate mai mare de a fi diagnosticați cu sindrom WPW.
Faptul că asocierea a fost observată în două state diferite întărește interesul pentru această posibilă legătură, dar nu este suficient pentru a demonstra că litiul reprezintă cauza.
Căile electrice suplimentare asociate sindromului WPW se formează în timpul dezvoltării fetale. Cu toate acestea, motivele pentru care apar nu sunt pe deplin cunoscute.
Majoritatea persoanelor cu astfel de căi nu au antecedente familiale ale afecțiunii. Acest lucru i-a determinat pe cercetători să ia în calcul și influența unor factori de mediu la care fătul ar putea fi expus în timpul sarcinii.
Litiul din apa potabilă este unul dintre factorii investigați în noul studiu. Totuși, cercetarea nu a măsurat direct expunerea fiecărei mame însărcinate și nici cantitatea de litiu care a ajuns efectiv în organismul copiilor.
În schimb, cercetătorii au folosit județul de reședință pentru a estima expunerea, pornind de la informațiile disponibile despre nivelurile de litiu din apă.
Această metodă are limite importante. Copiii din aceeași zonă pot consuma cantități diferite de apă de la robinet, iar expunerea reală poate varia. De asemenea, nu poate fi exclusă contribuția altor factori genetici sau de mediu.
Prin urmare, rămâne de stabilit dacă litiul are un rol direct în apariția căilor electrice suplimentare sau dacă asocierea observată poate fi explicată și prin alți factori.
Deși sindromul WPW poate provoca episoade de ritm cardiac foarte rapid, există tratamente pentru persoanele care au nevoie de ele.
Una dintre metode este ablația cu cateter, o procedură minim invazivă prin care medicii identifică și elimină zona mică de țesut responsabilă de conexiunea electrică anormală.
Procedura urmărește să întrerupă traseul electric suplimentar și să prevină episoadele de tahicardie asociate acestuia.
În ceea ce privește studiul despre litiu, cercetătorii au precizat că afecțiunea rămâne rară. Din totalul celor peste 2,3 milioane de copii din California analizați, 686 aveau un diagnostic documentat de sindrom WPW.
Autorii au subliniat că rezultatele nu ar trebui să provoace îngrijorare cu privire la siguranța apei potabile, inclusiv în rândul femeilor însărcinate.
Studiul ridică o întrebare importantă: ar putea expunerea la anumite substanțe prezente în mod natural în mediul înconjurător să influențeze dezvoltarea inimii?
Pentru a găsi un răspuns, cercetătorii consideră necesare studii realizate pe alte populații și cercetări care să măsoare mai precis expunerea la litiu în timpul sarcinii.
O astfel de abordare ar putea clarifica dacă litiul contribuie efectiv la formarea căilor electrice suplimentare, cât de important este acest factor și în ce etapă a dezvoltării fetale ar putea avea un efect.
„Suntem expuși zilnic la elemente din mediul înconjurător, inclusiv la substanțe care apar în mod natural”, a declarat Marcus, subliniind importanța măsurării mai precise a expunerilor și a corelării acestora cu efectele asupra sănătății.
În Statele Unite, litiul din apa potabilă nu este reglementat printr-un standard specific, deși este monitorizat în cadrul programului Agenției pentru Protecția Mediului dedicat contaminanților nereglementați.
Deocamdată, concluzia studiului este una prudentă: nivelurile mai ridicate de litiu din apa potabilă au fost asociate cu o probabilitate mai mare de diagnosticare a sindromului WPW la copii, însă nu există suficiente dovezi pentru a afirma că litiul provoacă această afecțiune. Cercetările viitoare vor trebui să stabilească dacă legătura observată este una cauzală și dacă are o importanță reală pentru sănătatea publică.
Sursa: „Elevated lithium levels in drinking water are associated with higher prevalence of Wolff-Parkinson-White diagnoses”, The Journal of Clinical Investigation, 2026.
Fibromialgia este o boală complexă ce nu se manifestă doar prin durere fizică, ci și prin efecte mentale și emoționale.
Revoluție în screening-ul pentru HPV: testele cu tampoane vaginale, la fel de precise ca examenul cu specul.
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
