Bacteria comună care îți devastează inima. Cei mai mulți o au
Această bacterie extrem de comună îți devastează inima. Cei mai mulți oameni o au.
Bolile cardiace, ardei iute. Potrivit studiului publicat în Journal of the American College of Cardiology, persoanele care consumă frecvent ardei iute au un risc de deces mai scăzut cu 23 de procente comparativ cu cele care nu obişnuiesc să adauge acest condiment în alimentaţie. În cadrul cercetării au fost analizate 22.811 persoane din regiunea italiană Molise, care au participat la studiul ''Moli-sani''. După o perioadă medie de monitorizare de aproximativ opt ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că în cazul persoanelor care consumau frecvent ardei iute riscul de deces în urma unui infarct a fost redus cu 40 de procente.
Marialaura Bonaccio, epidemiolog la institutul IRCCS Neuromed din Pozzilli, Italia, a precizat că ''protecţia faţă de riscul de mortalitate a fost independentă de tipul de dietă pe care oamenii o urmau''. "Cu alte cuvinte, cineva poate urma dieta mediteraneană sănătoasă, iar altcineva poate mânca mai puţin sănătos, însă pentru toţi ardeiul iute are un efect protector", a explicat cercetătoarea, potrivit Agerpres.
Directoarea departamentului de epidemiologie şi prevenţie din cadrul aceluiaşi institut italian, Licia Iacoviello, a declarat că ''ardeiul iute este o componentă fundamentală a culturii noastre gastronomice'' şi a subliniat că ''proprietăţile sale benefice, de toate tipurile, au fost asociate de-a lungul secolelor consumului său''. ''Important este că acum studiul este abordat în mod serios şi oferă dovezi riguroase şi ştiinţifice'', a adăugat Iacoviello, profesoară la Universitatea Insubria din Varese. ''Aşa cum s-a observat deja în China şi în Statele Unite, cunoaştem faptul că diverse plante din specia Capsicum, deşi consumate în mod diferit în lume, pot exercita o acţiune protectoare asupra sănătăţii noastre'', a adăugat cercetătoarea.
Această bacterie extrem de comună îți devastează inima. Cei mai mulți oameni o au.
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.
Inima, afectată iremediabil. Lucrul inevitabil care o devastează. Nu scăpăm niciunul.
Pandemia tăcută care ucide zilnic. Medicii lansează un avertisment sumbru. E o amenințare globală subestimată. Este principala cauză a mortalității la nivel global.
Aditivul găsit la orice pas, asociat cu decesele din cauze cardiovasculare. Crește dramatic inflamația din organism.
Boala gravă la care ești expus dacă ești născut după ACEST AN. Riscurile pot fi mortale.
Simptomul surprinzător al infarctului pe care majoritatea femeilor îl ignoră. Nu este vorba de durerea în piept.