Boala cardiacă subdiagnosticată și netratată corect. Risc crescut de deces
Această boală subdiagnosticată și netratată crește riscul de deces. Crește riscul de deces la 50% în decurs de 5 ani.
Un test care să calculeze vârsta reală a inimii a fost dezvoltat de către Serviciul National de Sănătate din Marea Britanie, iar scopul acestuia este de a preveni cazurile de atacuri de inimă, respectiv de accidente vasculare, anunță Daily Mail.
Testul se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 95 de ani, se realizează în numai 2 minute și implică introducerea unor date precum vârsta, greutate, înălțimea, istoricul medical legat de afecțiunile cardice, nivelul colesterolului ”rău” și al celui total, precum și tensiunea arterială sau elemente ce țin de stilul de viață.
Mai mult decât atât, în urma testului, odată cu rezultatul vin și o serie de indicații care ar trebui să vă liniștească, sau dimpotrivă să vă trimită spre medicul de familie ori de specialitate.
Testul prin care vă puteți afla vârsta reală a inimii, care este alta decât cea biologică, vine după ce Institutul Național pentru Sănătate și Excelență (Nice) și- a actualizat recent datele cu privire la consumul de statine.
Un studiu de referință realizat anul trecut a arătat că statinele au fost învinuite în mod eronat de dureri musculare care sunt în realitate un simptom al bătrâneții.
Cercetătorii de la Universitatea din Oxford au arătat ”definitiv” că avertismentele privind potențialul efect secundar sunt nefondate și că plângerile oamenilor sunt în mare parte simple neplăceri, care sunt adesea rezultatul îmbătrânirii sau al unei activități fizice prea intense.
Studiul gold standard, publicat în Lancet, a implicat 155.000 de pacienți și a constatat un risc aproape identic de dureri musculare la persoanele care nu iau statine.
Astfel, Nice susține că ”dovezile sunt clare” în privința statinelor, care sunt o ”alegere adecvată” pentru persoanele care doresc să își reducă riscul de îmbolnăvire.
În Marea Britanie, bolile cardiovasculare sunt responsabile de peste 25% din totalul deceselor, adică de aproximativ 160.000 de decese în fiecare an, în timp ce SUA ”contribuie” cu aproximativ 700.000 de decese pe an din această cauză.
Testul poate fi efectuat AICI.
Statinele sunt medicamente care pot reduce colesterolul. Acestea acționează prin blocarea unei substanțe de care organismul dumneavoastră are nevoie pentru a produce colesterol.
Scăderea colesterolului nu este singurul beneficiu asociat cu statinele. Aceste medicamente au fost, de asemenea, legate de un risc mai mic de boli de inimă și de accident vascular cerebral.
Aceste medicamente pot ajuta la stabilizarea plăcilor de pe pereții vaselor de sânge și pot reduce riscul apariției anumitor cheaguri de sânge, arată MayoClinic.
Nivelul de colesterol va fi depistat în urma analizei de sânge, iar valorile acestuia sunt:
Colesterol total - valori bune: < 200 mg/dl, valori la limită: 200 - 239 mg/dl, peste limita normală: > 240 mg/dl;
Colesterol ”rău” LDL: valori bune: < 100 mg/dl, valori la limită: 120 - 159 mg/dl, peste limita normală: > 160 mg/dl;
Colesterol ”bun” HDL: valori bune: > 60 mg/dl, valori la limită: 40-50 mg/dl, peste limita optimă: < 40-50 mg/dl;
Trigliceride: valori bune: < 149 mg/dl, valori la limită: 150 - 199 mg/dl, peste limita optimă > 200 mg/dl.
De menționat faptul că aceste valori diferă de la adulți la copii, unde nivelul optim este mai mic cu 20-30 mg/dl.
Vezi și: Cele 12 alimente care scad colesterolul. Include-le în dietă pentru a rămâne sănătos
În afară de colesterol, alți factori de risc pentru boli de inimă și accident vascular cerebral sunt:
- consumul de tutun
- lipsa de exerciții fizice
- tensiunea arterială ridicată, peste 140/90 mmHG pe o perioadă mai mare de timp
- diabet
- supraponderabilitatea sau obezitatea
- artere îngustate la nivelul gâtului, brațelor sau picioarelor (boală arterială periferică)
- antecedente familiale de boli de inimă, mai ales dacă a fost înainte de vârsta de 55 de ani la rudele de sex masculin sau înainte de 65 de ani la rudele de sex feminin
- vârsta mai înaintată.
Această boală subdiagnosticată și netratată crește riscul de deces. Crește riscul de deces la 50% în decurs de 5 ani.
Trei medicamente frecvent utilizate pot crește colesterolul.
Milioane de cardiaci, tratați greșit. Alarmă de ultimă oră în cardiologie.
Aceste trei băuturi trebuie evitate dacă ai colesterolul ridicat. Unele sunt considerate chiar sănătoase.
Testul simplu care îți arată dacă ai probleme cu inima. Dacă observi ASTA, ești în mare pericol.
Simptomul surprinzător al infarctului pe care majoritatea femeilor îl ignoră. Nu este vorba de durerea în piept.
Sindromul Wolff-Parkinson-White este o afecțiune cardiacă tăcută. Poate rămâne ascunsă până la bătrânețe.
Aditivul găsit la orice pas, asociat cu decesele din cauze cardiovasculare. Crește dramatic inflamația din organism.
Problemele cardiace minore sunt asociate cu degradarea creierului.
Milioane de pacienți cu boli cardiovasculare nu primesc tratamentul necesar pentru a preveni complicațiile fatale.
Această decizie banală îți distruge inima. Duce la creșterea semnificativă a tensiunii arteriale.
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.