O procedură minim invazivă, prin care medicamentele care dizolvă cheagul sunt administrate direct în artera pulmonară, a redus semnificativ complicațiile grave în primele șapte zile la pacienții cu embolie pulmonară cu risc intermediar-ridicat.
Embolia pulmonară apare când un cheag blochează un vas de sânge din plămâni, ceea ce poate suprasolicita inima și poate deveni rapid o urgență medicală.
În studiul PRAGUE-26, complicațiile majore au apărut la 0,7% dintre pacienții tratați prin tromboliză ghidată prin cateter, față de 6,8% în grupul tratat doar cu anticoagulante.
Procedura presupune introducerea unui cateter până la nivelul cheagului, unde medicamentul trombolitic este administrat direct.
Rezultatele nu înseamnă că orice pacient cu embolie pulmonară trebuie tratat prin cateter: studiul a vizat pacienți cu risc intermediar-ridicat, iar decizia terapeutică trebuie individualizată de echipa medicală.
Embolia pulmonară este una dintre acele afecțiuni care pot evolua dramatic într-un timp scurt. Un cheag de sânge ajunge într-o arteră pulmonară și împiedică circulația normală a sângelui prin plămâni. În funcție de dimensiunea și localizarea cheagului, dar și de starea pacientului, inima poate fi nevoită să muncească mult mai intens pentru a pompa sângele.
Iar aici apare întrebarea la care cercetătorii încearcă de ani de zile să găsească un răspuns mai bun: poate fi îndepărtată sau dizolvată mai rapid amenințarea, înainte ca inima să cedeze?
Rezultatele prezentate la Congresul ESC 2026 oferă un răspuns încurajator pentru o anumită categorie de pacienți.
Studiul PRAGUE-26, coordonat de Viktor Kočka și dr. Josef Kroupa de la Universitatea Carol și Spitalul Universitar Kralovske Vinohrady din Praga, a testat o abordare intervențională în embolia pulmonară acută cu risc intermediar-ridicat.
„Spre deosebire de intervențiile pentru infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral, în ultimii 20 de ani s-au înregistrat foarte puține progrese în tratamentul emboliei pulmonare”, a explicat Kočka, subliniind existența unei nevoi clinice importante pentru noi metode de tratament.
Tratamentul cunoscut drept tromboliză ghidată prin cateter (CDT) urmărește să atace problema chiar la sursă.
În loc ca medicamentul trombolitic să fie administrat sistemic, acesta este transportat printr-un cateter până la nivelul cheagului din artera pulmonară. Acolo, medicamentul este administrat direct pentru a favoriza dizolvarea trombului.
Procedura se realizează într-un laborator de cateterizare și, potrivit cercetătorilor, este relativ simplă și nu presupune utilizarea unei tehnologii de facilitare prin ultrasunete în varianta testată în PRAGUE-26.
Ideea este asemănătoare, ca principiu de organizare a îngrijirii, cu modelul deja consacrat în tratamentul intervențional al infarctului miocardic: pacientul ajunge într-un centru specializat, unde o echipă poate interveni rapid asupra cauzei problemei.
PRAGUE-26 a inclus 558 de pacienți cu embolie pulmonară acută cu risc intermediar-ridicat, clasificată conform criteriilor Ghidurilor ESC din 2019.
Participanții aveau o vârstă mediană de 64 de ani, iar 41% erau femei. Studiul s-a desfășurat în 11 centre din Cehia, iar pacienții au fost repartizați aleatoriu, în proporție de 1:1, către una dintre cele două strategii.
Primul grup a primit tromboliză ghidată prin cateter, în timp ce al doilea a primit terapia standard de anticoagulare administrată singură.
În grupul de control, anticoagularea a constat în heparină nefracționată administrată intravenos sau heparină cu greutate moleculară mică administrată subcutanat.
Cercetătorii au urmărit în special ceea ce s-a întâmplat în primele șapte zile după randomizare.
Rezultatul principal al studiului a fost un criteriu compozit care a inclus:
decesul din orice cauză;
reapariția emboliei pulmonare;
decompensarea sau colapsul cardiorespirator.
Diferența dintre cele două grupuri a fost foarte mare.
Doar 0,7% dintre pacienții tratați prin CDT au prezentat unul dintre aceste evenimente, comparativ cu 6,8% dintre cei care au primit îngrijirea standard.
Calculat statistic, riscul relativ a fost de 0,10, cu un interval de încredere de 95% între 0,02 și 0,44, iar valoarea p a fost sub 0,001.
Cu alte cuvinte, în condițiile acestui studiu, strategia intervențională a fost asociată cu o reducere substanțială a evenimentelor incluse în criteriul principal.
Diferența a fost determinată în principal de scăderea decompensării cardiorespiratorii sau a colapsului în grupul tratat prin cateter.
Un alt aspect interesant a fost observat la ecocardiografie.
Pacienții tratați prin CDT au prezentat o îmbunătățire precoce a funcției ventriculului drept.
Acest lucru este relevant deoarece embolia pulmonară poate crește brusc presiunea împotriva căreia trebuie să pompeze ventriculul drept. Dacă această suprasolicitare devine severă, funcția inimii poate începe să se deterioreze.
„Rezultatul principal a fost însoțit de o îmbunătățire precoce a tensiunii ventriculului drept la ecocardiografie”, a declarat Kroupa, rezultatul fiind în concordanță cu cercetări anterioare care au sugerat efecte favorabile ale trombolizei ghidate prin cateter.
Atunci când se folosesc medicamente trombolitice, una dintre principalele preocupări este sângerarea.
În PRAGUE-26, însă, cercetătorii nu au identificat o diferență aparentă între cele două grupuri în ceea ce privește evenimentele hemoragice în primele șapte zile.
Sângerările au fost raportate la:
4,6% dintre pacienții din grupul CDT;
5,0% dintre cei care au primit tratament standard.
Diferența nu a fost semnificativă statistic (p = 0,846).
Totuși, există un detaliu care merită atenție: în grupul CDT au fost înregistrate două hemoragii intracraniene, în timp ce în grupul cu îngrijire standard nu a fost raportată niciuna.
În ceea ce privește decesele, au fost raportate patru decese în grupul de îngrijire standard în primele șapte zile, în timp ce în grupul CDT a fost raportat un deces în decurs de 30 de zile.
Aceste date trebuie interpretate în contextul întregului studiu și nu înseamnă că procedura elimină riscul de complicații.
Embolia pulmonară nu este o simplă problemă a plămânilor. Atunci când circulația prin arterele pulmonare este blocată, inima, în special ventriculul drept, poate fi pusă sub presiune.
De aceea, viteza cu care este controlată obstrucția poate fi esențială la pacienții care prezintă risc de deteriorare.
Studiul PRAGUE-26 sugerează că intervenția directă asupra cheagului ar putea reduce riscul unor evenimente clinice severe pe termen scurt, în comparație cu anticoagularea administrată singură, la pacienții selectați cu embolie pulmonară cu risc intermediar-ridicat.
Important însă: rezultatele nu transformă automat CDT în tratamentul standard pentru toate emboliile pulmonare. Alegerea terapiei depinde de gravitatea emboliei, starea cardiovasculară a pacientului, riscul de sângerare și disponibilitatea unui centru cu experiență în astfel de intervenții.
Pentru cercetători, miza este mai mare decât rezultatul unui singur studiu.
Kočka a explicat că echipa a încercat să reproducă, în cazul emboliei pulmonare, modelul de organizare care există deja pentru infarctul miocardic: o rețea de centre specializate capabile să ofere tratament intervențional rapid atunci când pacientul are nevoie.
„Am reușit să demonstrăm că tratamentul intervențional specializat poate fi administrat în centrele de îngrijire terțiară din rețeaua noastră națională”, a declarat el.
Potrivit cercetătorului, această strategie ar putea deschide calea către o abordare mai bine standardizată a tratamentului emboliei pulmonare, cu scopul de a reduce riscurile acute cu care se confruntă pacienții.
Rezultatele PRAGUE-26 apar într-un moment interesant pentru tratamentul emboliei pulmonare.
Noile Ghiduri ESC privind embolia pulmonară sunt așteptate anul viitor, iar autorii studiului speră că datele lor vor contribui la viitoarele recomandări.
Până atunci, mesajul principal este unul de prudență, dar și de interes: pentru pacienții cu embolie pulmonară acută cu risc intermediar-ridicat, tratarea directă a cheagului prin cateter ar putea deveni o piesă importantă într-o strategie terapeutică mai rapidă și mai intervențională.
Iar diferența observată în PRAGUE-26, 0,7% față de 6,8% pentru evenimentele clinice majore urmărite în primele șapte zile, este suficient de mare pentru ca această posibilitate să merite o atenție serioasă din partea comunității medicale.
