ABCDE2, testul simplu care îți salvează viața. Află dacă alunițele tale ascund ceva periculos
Cum să-ți examinezi alunițele prin regula ABCDE2. Află singur dacă ai o aluniță cancerigenă sau melanom.
Aproximativ unul din 10 persoane are eczeme, o afecțiune inflamatorie cronică ce lasă pielea uscată și cu mâncărime. Persoanele cu forme mai severe pot prezenta o erupție cutanată neplăcută sau o piele care se crapă și descuamează. Acești oameni pot avea, de asemenea, un risc mai mare pentru atac de cord și accident vascular cerebral, potrivit unui studiu publicat în mai 2018 în jurnalul de specialitate BMJ (British Medical Journal).
Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat datele de la 387.439 de adulți cu eczeme, care au fost clasificate ca fiind ușoare, moderate sau severe. Fiecare caz era comparat cu una până la cinci persoane de vârstă și sex similare, care nu aveau eczeme (1.528.477 subiecți de control).
După o urmărire de cinci ani a datelor medicale, cercetătorii au descoperit că persoanele cu eczeme severe au avut un risc crescut de atac de cord, fibrilație atrială și deces datorat bolilor de inimă cu 40% până la 50% mai mare, precum și un risc de accident vascular cerebral – AVC - cu 20% mai mare.
Este vorba de cei cu artrită reumatoidă, artrită psoriazică pentru care nu este prescris cu un medicament anti-reumatic modificator al bolii și psoriazisul sever.
Riscurile au rămas și după ce cercetătorii au luat în considerare și alți co-factori care ar putea provoca aceste afecțiuni, precum greutatea mare, fumatul și consumul de alcool.
Autorii studiului au sugerat că persoanele cu eczeme severe trebuie să fie examinate pentru factorii de risc pentru bolile de inimă, cum ar fi hipertensiunea arterială și colesterolul crescut.
Studiul poate fi găsit AICI.
Cum să-ți examinezi alunițele prin regula ABCDE2. Află singur dacă ai o aluniță cancerigenă sau melanom.
Cearcănele sunt puse, de obicei, pe seama oboselii, dar există și alte cauze care pot duce la apariția acestor cercuri negre sub ochi.
Ce nu știai despre vitamina D și protecția solară. Cum să te protejezi fără să-ți afectezi sănătatea.
Semne ale celui mai mortal tip de cancer. Detaliile la care să fii atent. Le observi cu ochiul liber.
Asta trebuie să faci imediat după duș. Zona pe care o ignori mereu, dar îți provoacă probleme de sănătate.
Acest tratament pentru piele are efecte majore.
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știi când zbori cu avionul. Cum poți face cancer.
Acest semn de pe unghii indică o gravă problemă de sănătate. Poate duce chiar la deces.
Cancerul care face ravagii. Persoanele în vârstă, cele mai afectate.
Semnul de pe degete care îți arată cât mai ai de trăit. La ce să fii atent. Vezi cum ți se scurtează viața.
Această afecțiune se agravează în timpul verii. Poate fi chiar semnul unor boli grave.
Obiectul de îngrijire pe care nu trebuie să îl folosești. Îți afectează pielea.
Ce să nu faci înainte de a merge la piscină sau la mare. Avertismentul unui medic dermatolog.