Cum afli dacă ai ficatul gras înainte să devină periculos? Analizele simple care îți salvează sănătatea

ficat - FOTO: Magnific@Flowo

Steatoza hepatică (ficatul gras) nu apare din cauza consumului de grăsimi, ci este efectul direct al rezistenței la insulină și al factorilor metabolici. Când celulele ignoră insulina, ficatul transformă excesul de carbohidrați în grăsime intrahepatică. Diagnosticarea timpurie se bazează pe metode simple, non-invazive: o ecografie de rutină și calculul scorului FIB-4 (pe baza transaminazelor și a hemogramei). O scădere ponderală de doar 5-7% din greutatea inițială poate ameliora semnificativ boala.

Ghidurile medicale din ultimii ani au schimbat complet modul în care abordăm boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD). Această afecțiune nu mai este privită ca o problemă izolată a tubului digestiv. Medicii o consideră astăzi prima alarmă a unui dezechilibru metabolic profund, strâns legat de stilul de viață modern – alimentație dezechilibrată, sedentarism și creșterea incidenței obezității și diabetului.

De multe ori, boala rămâne nediagnosticată până în stadii avansate, când deja se instalează fibrozarea țesutului hepatic. Când ignorăm această legătură, tratăm doar simptomul, nu și cauza. Rolul medicului de familie este crucial în depistarea timpurie, înainte ca steatoza să progreseze lent, dar periculos, către fibroză, ciroză sau chiar cancer hepatic.

Când devin greutatea și diabetul periculoase pentru ficat?

Atenția medicului de familie este esențială pentru depistarea precoce a steatozei și fibrozei hepatice. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, dr. Speranța Iacob, medic primar gastroenterologie, a explicat care sunt semnele și condițiile care ar trebui să determine o investigație mai amănunțită, dar și pașii care trebuie urmați pentru a preveni complicațiile severe.

"În primul rând, factorii metabolici care trebuie să atragă atenția medicului de familie sunt pacienții obezi, cu IMC (indice de masă corporală) peste 30 sau chiar peste 27. Orice pacient diabetic ar trebui să fie screenat pentru steatoză, dar și pentru fibroză, deoarece aceștia au un risc mult mai mare de a dezvolta fibroză hepatică, nu doar steatoză", a explicat dr. Speranța Iacob, medic primar gastroenterologie, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Obezitatea abdominală este, de asemenea, un factor de risc major. Medicul primar gastroenterolog avertizează că investigațiile nu trebuie să ocolească nici pacienții cu alte probleme de natură metabolică:

"De asemenea, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales cei cu dislipidemie, cu HDL scăzut sau care urmează tratament cu statine, pacienții hipertensivi, sau cei tratați pentru hipertensiune arterială, chiar dacă tensiunea este acum controlată, și pacienții cu circumferință abdominală peste anumite valori, diferențiat pentru femei și bărbați, obezitatea abdominală este în primul rând un factor de risc important", a explicat dr. Speranța Iacob, medic primar gastroenterologie, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Ecografia și testul FIB-4: aliați non-invazivi în depistarea fibrozei

În contextul creșterii alarmante a cazurilor de boală hepatică metabolică, medicii atrag atenția asupra importanței screeningului activ, chiar în stadiile incipiente. Investigațiile simple, dar eficiente, pot preveni complicații grave ale steatozei hepatice.

Dr. Speranța Iacob detaliază protocolul simplu prin care putem depista boala la timp.

"Punctul de plecare este de obicei depistarea steatozei printr-o metodă non-invazivă, în general o ecografie efectuată de rutină pacientului.

Steatoza, împreună cu factorii de risc menționați, trebuie să determine medicul de familie să continue investigațiile, în special pentru depistarea fibrozei hepatice. Un test util în acest scop este FIB-4, care este foarte ușor de calculat pe baza transaminazelor și a hemogramei", a explicat dr. Speranța Iacob, medic primar gastroenterologie, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Rezultatul acestui test de sânge oferă un ghid precis de acțiune pentru medicul de familie și stabilește dacă pacientul are nevoie de un specialist de nivel secundar:

"Dacă pacientul are o valoare FIB-4 peste 2,67, trebuie trimis urgent la hepatolog. Dacă valoarea este intermediară, între 1,3 și 2,67, pacientul poate fi monitorizat de medicul de familie și testul repetat la anumite intervale.

Dacă valoarea este sub 1,3, pacientul nu trebuie neapărat să ajungă la hepatolog, ci medicul de familie trebuie să îi recomande măsurile de dietă și exerciții fizice necesare pentru scăderea în greutate", a explicat dr. Speranța Iacob, medic primar gastroenterologie, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Câte kilograme trebuie să slăbim în mod real?

Tratamentul modern pentru ficatul gras a abandonat ideea învechită că trebuie să eliminăm toate grăsimile din alimentație. Corpul are nevoie de acizi grași esențiali pentru a funcționa corect. În schimb, atenția se mută pe controlul carbohidraților rafinați și pe un obiectiv de slăbire foarte clar și realist.

Dr. Speranța Iacob subliniază că efortul pacientului dă rezultate excelente chiar și în cazul unei scăderi ponderale moderate.

"Este important de reținut că pentru ameliorarea steatozei, scăderea ponderală recomandată este între 5 și 7% din greutatea pacientului la momentul diagnosticului", a explicat dr. Speranța Iacob, medic primar gastroenterologie, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Pe lângă acest obiectiv de greutate, optimizarea dietei accelerează vindecarea:

  • Ce eliminăm: Fructoza industrială (din sucuri, dulciuri procesate), pâinea albă, produsele de patiserie și orezul alb, adică alimentele care mențin insulina la un nivel periculos de ridicat.
  • Ce adăugăm: Legumele crucifere (brocoli, conopidă, varză) care conțin sulforafan și stimulează enzimele de detoxifiere ale ficatului. Grăsimile sănătoase, precum uleiul de măsline extravirgin și nucile, ajută de asemenea la refacerea sensibilității celulare la insulină.
Articole similare