Trei semne care pot indica boala ficatului gras. Fii atent la piele
Aceste trei semen care apar pe piele pot indica boala ficatului gras.
Toxiinfecție alimentară, Harghita. 13 copii aflaţi într-o tabără sportivă la Borsec au ajuns în toiul nopţii la Spitalul Municipal din Topliţa cu simptome de intoxicaţie alimentară. Acolo au fost duși cu echipajele de intervenţie și cu un autoturism personal. 6 dintre ei au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, fiind internaţi la secţia de Boli Infecţioase.
"Azi-noapte au ajuns la Unitatea de Primi Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc şase copii, cu vârste cuprinse între 12-14 ani, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară. Au fost internaţi la secţia de boli infecţioase pentru investigaţii. Starea lor este bună, urmează investigaţiile şi tratamentul de specialitate", a declarat Kiss Edit, referentul de presă al spitalului, citat de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, susține că 8 copii se află la Topliţa și ar urma să fie transferaţi la Iaşi, întrucât ei sunt din acest oraş. La Borsec veniseră în cantonament, la baschet.
În prezent, stare de sănătatea a copiilor din spitalul din Miercurea Ciuc este bună, iar DSP Harghita a încpeut o anchetă ca să afle ce anume a cauzat îmbolnăvirea. Șeful DSP, Tar Gyongyi, declară că puștii au avut, încă de joi, simptome de toxiinfecţie alimentară - vărsăruri şi diaree - , dar nu s-ar fi prezentat la medic.
"Am declanşat ancheta epidemiologică şi investigaţiile de specialitate la faţa locului şi la spitale. Copiii sunt bine şi vor pleca acasă, părinţii au pornit să-i ia acasă. (...) Copiii nu mai simptome, noi am aflat după două zile de la declanşare, fiind o boală acută simptomele acum sunt deja mai puţin semnificative şi părinţii vor să-i ia acasă", a explicat Tar Gyongyi.
Copiii erau într-o tabără sportivă şi nu mâncau la vila la care erau cazaţi, ci li se aducea mâncarea de la un restaurant.
Aceste trei semen care apar pe piele pot indica boala ficatului gras.
Așa poți să previi unul din cele mai mortale tipuri de cancer.
De ce 90% dintre oameni au această bacterie în corp fără să știe. Cum e posibil ca doar 90% din oameni să o aibă. Ce se întâmplă cu restul de 10%.
Medicamentul care îți distruge ficatul. Medicii au lansat un avertisment.
De ce rămân urme pe vasul de toaletă. Ce ascunde, de fapt, textura scaunului despre starea ta de sănătate.
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Alimentele care îți atacă intestinul. În doar două zile îl afectează complet.
Aceste alimente prezente pe mesele multora dintre noi ne distrug ficatul și creierul. De altfel, perturbă și producția de insulină.
Această dietă alimentează cancerul. Afectează grav sănătatea intestinului. În plus, în combinație cu o bacterie are efecte catastrofale.