Refacerea după AVC: cercetătorii spun cum ar trebui abordată reabilitarea creierului

Refacerea creierului după un accident vascular cerebral este un proces complex, iar în prezent, abordarea acestei reabilitări prin stimularea creierului nu ia în considerare diversitatea leziunilor și caracteristicile individuale ale creierului pacienților. Aceasta a fost concluzia făcută de cercetătorii de la Școala Superioară de Științe Economice (Universitatea HSE) și de Institutul Max Planck de Științe Cognitive, care au publicat studiul

Printre cauzele cele mai frecvente de deces la nivel mondial, accident vascular cerebral se situează pe locul al doilea după infarctul miocardic (atac de cord). În plus, un accident vascular cerebral este, de asemenea, o boală cronică ce lasă pacienții cu dizabilități. În ultimele decenii, metodele de neuromodulare neinvazive, cum ar fi stimularea electrică și magnetică a diferitelor părți ale sistemului nervos, au fost utilizate din ce în ce mai mult pentru a reabilita pacienții după un accident vascular cerebral.

Stimularea afectează în mod selectiv diferite părți ale creierului, ceea ce vă permite să măriți funcțional activitatea în unele zone, în timp ce suprimați procesele nedorite în altele care împiedică restaurarea funcțiilor creierului. Aceasta este o metodă promițătoare de reabilitare după un accident vascular cerebral. Cu toate acestea, rezultatele la pacienți rămân foarte variabile.

Autorii studiului argumentează că principala cauză a lipsei de eficacitate în abordările de neuromodulare după un accident vascular cerebral este o selecție inadecvată a pacienților pentru aplicarea unei tehnici de stimulare a creierului.

De ce nu funcționează la unii pacienți

Potrivit autorilor, abordarea existentă nu ia în considerare diversitatea leziunilor după un accident vascular cerebral și variabilitatea răspunsurilor individuale la stimularea creierului în ansamblu.

Cercetătorii propun două criterii pentru selectarea strategiei optime de stimulare a creierului. Prima este o analiză a interacțiunilor dintre emisfere. Acum, tuturor pacienților, indiferent de severitatea leziunilor după un accident vascular cerebral, li se oferă un regim de tratament relativ standard. Această abordare se bazează pe ideea concurenței interhemisferice.

"De mult timp se credea că atunci când o emisferă este cu probleme, a doua, în loc să o ajute, o suprimă și mai mult", explică Maria Nazarova, unul dintre autorii articolului și un cercetător la Institutul de Cognitiv HSE Neurosciences.

"În acest sens, suprimarea activității emisferei neafectate ar trebui să contribuie la restabilirea părții afectate a creierului. Totuși, această schemă nu funcționează la mulți pacienți după un accident vascular cerebral. De fiecare dată este necesar să se verifice impactul emisferei neafectate - dacă este supresiv sau activat", spue autorul.

Al doilea criteriu, oamenii de știinta îl numesc fenotipul neuronal. Aceasta este o caracteristică individuală a activității creierului, care este "la fel de unică pentru fiecare persoană ca amprentele digitale". Un astfel de fenotip este determinat, în primul rând, de capacitatea creierului de a construi legături structurale și funcționale eficiente între diferite domenii (conectivitate). Și, în al doilea rând, caracteristicile individuale ale dinamicii neuronale, inclusiv capacitatea sa de a ajunge la o stare critică. Aceasta este starea sistemului neuronal în care acesta este cel mai plastic și capabil de schimbare.

Numai luând în considerare aceste criterii, după cum spun autorii, metodele de neuromodulare pot fi aduse la un nou nivel și pot fi utilizate în mod eficient în practica clinică. Pentru a face acest lucru, este necesar să se schimbe paradigma abordării universale și să se aleagă metode bazate pe caracteristicile individuale ale creierului unei anumite persoane și pe evoluția bolii.