Ce este autismul. Simptomele care pot deveni evidente încă din primele luni de viață
Autismul este o tulburare cu o gamă largă de manifestări și severități,, iar unele semne pot apărea chiar din primele luni de la naștere.
Deși nu este clar dacă deficitul de zinc contribuie la apariția autismului, oamenii de știință au definit în detaliu o posibilă legătură între cele două. Cercetările lor arată modul în care zincul face conexiunile între celulele creierului (care se formează în timpul dezvoltarii timpurii), folosind un echipament molecular complex.
,,Autismul este asociat cu variante specifice de gene implicate în formarea, maturizarea și stabilizarea sinapselor în timpul dezvoltării timpurii. Constatările noastre leagă nivelele de zinc din neuroni - prin interacțiuni cu proteinele codificate de aceste gene – de dezvoltarea autismului", a precizat dr. Sally Kim de la Universitatea de Medicină Stanford, autorul studiului.
Kim și colegii săi au descoperit că atunci când un semnal este transferat printr-o sinapsă, zincul intră în neuronul țintă unde poate lega două astfel de proteine: Shank2 și Shank3. Aceste proteine, la rândul lor, provoacă modificări ale compoziției și funcției ("maturarea") receptorilor semnal adiacenți, numiți "AMPAR", pe suprafața neuronului la sinapse.
"În dezvoltarea neuronilor la șobolan, am constatat că Shank 2 și 3 se acumulează în sinapse. Adăugarea zincului suplimentar a accelerat comutatorul, cu alte cuvinte, zincul formează proprietățile de dezvoltare a sinapselor prin proteine Shank. Acest lucru sugerează că o lipsă de zinc în timpul dezvoltării timpurii ar putea contribui la apariția autismului", e de părere dr. Sally Kim, după cum arată Medicalxpress.com.
Înțelegerea interacțiunii dintre zinc și proteinele Shank ar putea duce la dezvoltarea unor strategii de diagnostic, tratament si de prevenire a autismului. Totuși cercetătorii implicați în studiu atrag atenția asupra faptului că în prezent nu există studii controlate privind riscul de autism și suplimentele de zinc la femeile însărcinate sau la sugari.
Concluziile nu vizează în mod direct suplimentele de zinc administrate pentru prevenirea autismului, dar oamenii de știință vor extinde cercetările lor asupra anomaliilor care stau la baza dezvoltării autismului și eventual la găsirea unui tratament.
,,Nu putem face recomandări pentru suplimentele de zinc în acest moment, dar munca experimentală în autism promite", subliniază profesorul Craig Garner de la Centrul German pentru bolile neurodegenerative, co-autor al studiului.
Deficiența de zinc nu implică neapărat o deficiență alimentară, dar ea ar putea rezulta din cauza problemelor cu absorbția intestinală. În schimb, utilizarea unei cantități prea mari de zinc reduce cantitatea de cupru pe care corpul o poate absorbi, ceea ce poate duce la anemie și slăbirea oaselor. Studiul integral îl găsiți aici
Autismul este o tulburare cu o gamă largă de manifestări și severități,, iar unele semne pot apărea chiar din primele luni de la naștere.
Află mai multe despre o tulburare gravă de alimentație care cuprinde provocări emoționale și fizice complexe.
Un studiu arată că unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală. Cum e posibil și ce trebuie să faci.
Descoperă principalele simptome ale unui nivel scăzut de dopamină și ce rol are în organism.
Acest lucru ne îmbătrânește prematur. Accelerează degradarea întregului organism. În plus, duce la apariția bolilor cronice.
Acest lucru extrem de frecvent ne poate trimite la Psihiatrie, iar complicațiile sunt semnificative.
Controlul emoțiilor intense este esențial pentru menținerea bunăstării mintale și emoționale.
Abuzul narcisic lasă răni adânci și invizibile, dar vindecarea și regăsirea sinelui sunt posibile cu sprijinul potrivit.
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate duce la dezvoltarea unei dependențe, similară cu alte tipuri de dependențe comportamentale.
Gestionarea anxietății implică înțelegerea simptomelor și aplicarea unor strategii care promovează bunăstarea mentală.
Expunerea strategică la frig poate activa răspunsurile naturale ale corpului pentru a contracara anxietatea și a aduce o stare de calm.