Copilul care izbucnește în plâns, țipă, trântește ușa sau pare că „nu se poate controla” nu are neapărat un comportament problematic. Uneori, ceea ce îi lipsește nu este voința, ci o abilitate care se învață treptat: reglarea emoțională.
În ultimii ani, termenul „reglare emoțională” a devenit tot mai prezent pe TikTok, Instagram și în discuțiile despre sănătatea mintală. Dincolo de rețelele sociale, însă, conceptul este unul bine studiat în psihologie și are o importanță majoră pentru dezvoltarea copiilor.
În esență, reglarea emoțională înseamnă capacitatea unei persoane de a-și gestiona emoțiile, fie că vorbim despre bucurie și entuziasm, fie despre furie, gelozie, frustrare, teamă sau dezamăgire.
Important este că reglarea emoțională nu înseamnă să nu mai simți emoții negative. Scopul nu este ca un copil sau un adult să fie permanent calm, vesel și „pozitiv”, ci să poată trece prin emoții intense fără ca acestea să îi preia complet controlul asupra gândurilor și comportamentului.
Un copil care învață să-și regleze emoțiile nu învață să nu mai fie furios. Învață ce poate face atunci când este furios.
Nu înseamnă să nu plângă. Nu înseamnă să nu fie dezamăgit. Nu înseamnă să zâmbească atunci când îi vine să țipe.
Înseamnă să poată recunoaște ceea ce simte, să înțeleagă treptat de unde vine emoția și să găsească o modalitate de a răspunde fără ca reacția impulsivă să îi creeze probleme.
De aceea, expresii precum „Nu mai plânge!”, „Nu ai motiv să fii nervos!” sau „Calmează-te imediat!” nu îl învață automat pe copil să-și regleze emoțiile, conform Medical Xpress. Pentru a învăța această abilitate, copilul are nevoie mai întâi să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul lui.
Unul dintre cele mai frecvente lucruri confundate cu reglarea emoțională este temperamentul.
Temperamentul reprezintă stilul natural, în mare parte înnăscut, prin care o persoană reacționează și se raportează la lume. Unii copii sunt mai flexibili și se adaptează ușor. Alții sunt foarte activi, extrovertiți și ușor de stimulat. Există și copii mai precauți, mai liniștiți sau mai rezervați.
Temperamentul are componente genetice și biologice.
Reglarea emoțională este diferită. Nu este o caracteristică pe care o ai sau nu o ai. Este un set de abilități care se dezvoltă în timp, începând din copilărie, prin experiență, relații și practică.
Cu alte cuvinte, copilul care astăzi se enervează foarte repede nu este condamnat să reacționeze astfel toată viața.
Reglarea emoțională are două componente importante.
Autoreglarea este capacitatea de a-ți gestiona propriile emoții.
Coreglarea presupune ca o altă persoană să te ajute să îți gestionezi emoțiile.
Pentru adulți, coreglarea apare în relațiile de cuplu, în familie sau chiar la locul de muncă. Pentru copii, ea este fundamentală.
Un copil mic nu are încă toate instrumentele necesare pentru a-și calma singur emoțiile intense. De aceea, adultul poate deveni un fel de „receptor emoțional”: observă emoția copilului, o numește, îi oferă siguranță și îl ajută să treacă prin experiență.
De exemplu, în loc de „Nu mai face scandal!”, un părinte poate spune:
„Văd că ești foarte furios pentru că trebuie să plecăm din parc. Îți este greu să te oprești acum.”
Copilul nu primește astfel permisiunea de a lovi, țipa sau distruge lucruri. Primește însă ceva esențial: o explicație pentru ceea ce simte și un adult care îl ajută să gestioneze emoția.
Emoțiile nu există separat de corp, gânduri și comportament. Ele fac parte dintr-un circuit continuu.
Să luăm un exemplu simplu: un șofer îți taie calea în trafic.
În câteva secunde, inima poate începe să bată mai repede, palmele pot transpira, apare furia, iar mintea poate produce instantaneu gânduri precum „Ce nemernic!”.
Apoi apare comportamentul: claxon, înjurătură, gesturi agresive sau chiar urmărirea celuilalt șofer.
Fiecare componentă o poate influența pe cealaltă. Gândurile pot amplifica emoția, reacția fizică poate accentua senzația de pericol, iar comportamentul poate alimenta și mai mult furia.
Același principiu se aplică și în cazul copiilor.
Un copil care este deja obosit poate reacționa mult mai intens la o dezamăgire. Dacă apoi adultul ridică vocea, copilul se poate agita și mai mult, iar situația poate escalada.
De aceea, schimbarea unei singure verigi din acest lanț poate modifica întregul răspuns emoțional.
Una dintre cele mai importante lecții ale reglării emoționale este că emoțiile pot oferi informații utile.
Furia poate semnala că cineva percepe o situație ca fiind nedreaptă sau amenințătoare.
Frica poate indica faptul că persoana percepe un pericol.
Tristețea poate apărea în urma unei pierderi sau dezamăgiri.
Entuziasmul poate semnala că ceva este important sau plăcut.
Dar faptul că simți o emoție nu înseamnă automat că interpretarea ta asupra situației este corectă.
Aceasta este o diferență esențială: emoția este reală, însă povestea pe care mintea o construiește în jurul ei poate necesita verificare.
De aici vine o idee extrem de utilă pentru copii și adulți deopotrivă:
sentimentele sunt reale, dar nu sunt întotdeauna fapte.
Reglarea emoțională sănătoasă nu presupune să elimini emoția înainte de a acționa.
Presupune să creezi suficient spațiu între emoție și reacție pentru a putea alege ce faci.
În viața de zi cu zi, oamenii folosesc constant strategii de reglare emoțională. Unele sunt sănătoase: o plimbare, mișcarea, respirația, discuția cu un prieten, pauza de la o situație tensionată sau exprimarea emoțiilor.
Altele pot fi mai puțin utile: izolarea, iritarea celor apropiați, „doomscrolling”-ul sau consumul excesiv de alcool.
Strategia poate schimba experiența emoțională. Iar capacitatea de a alege strategia potrivită se dezvoltă prin practică.
Capacitatea de a regla emoțiile nu există într-un vid.
Stresul, oboseala și lipsa somnului pot face mai dificilă gestionarea emoțiilor intense. Când resursele organismului sunt deja solicitate, este mai greu să te oprești, să analizezi o situație și să alegi un răspuns chibzuit.
La copii, acest lucru poate fi observat foarte ușor.
Un copil care a dormit prost, este flămând, suprastimulat sau a avut o zi plină poate avea o „explozie” emoțională aparent disproporționată față de motivul imediat.
Asta nu înseamnă că orice comportament este acceptabil. Înseamnă că adultul poate încerca să înțeleagă și condițiile care au făcut reglarea emoțională mai dificilă.
Problema nu este existența emoțiilor puternice.
Dereglarea emoțională apare atunci când o persoană nu reușește să folosească eficient strategiile de adaptare, iar intensitatea emoțiilor începe să interfereze cu modul în care gândește, se comportă sau funcționează zi de zi.
Imaginează-ți o mare agitată. Emoțiile sunt valurile. Reglarea emoțională nu înseamnă să faci marea să nu mai aibă valuri. Înseamnă să înveți să navighezi.
Când valurile devin constant copleșitoare și persoana nu mai reușește să funcționeze, situația merită atenție.
Dereglarea emoțională persistentă poate afecta relațiile, concentrarea, memoria, somnul și funcționarea de zi cu zi. Cercetările au asociat, de asemenea, dificultățile persistente de reglare emoțională cu probleme de sănătate mintală.
De aceea, intervenția timpurie și învățarea unor strategii eficiente pot fi importante.
Primul pas poate părea surprinzător de simplu: să înveți să identifici emoția.
Un copil care spune doar „sunt rău” sau „nu-mi place” are nevoie de un vocabular emoțional mai bogat.
Este furios? Frustrat? Speriat? Rușinat? Gelos? Dezamăgit? Copleșit?
Cu cât poate identifica mai precis ceea ce simte, cu atât îi poate fi mai ușor să comunice și să găsească o strategie potrivită.
Părinții pot contribui prin modelare. În loc să ascundă toate emoțiile în fața copiilor, adulții pot arăta cum arată o exprimare sănătoasă:
„Sunt foarte stresat acum. Am nevoie de câteva minute să mă liniștesc și apoi discutăm.”
Copilul vede astfel că emoția poate fi puternică fără să fie nevoie ca persoana să piardă controlul.
Pe termen scurt, tehnici precum respirația controlată, pauza, orientarea atenției către prezent sau exercițiile de mindfulness pot ajuta la reducerea intensității unei reacții emoționale.
Pe termen lung, abilitățile dezvoltate prin psihoterapie, inclusiv terapia cognitiv-comportamentală, pot fi utile în gestionarea anxietății, depresiei și a altor dificultăți emoționale.
Printre aceste abilități se numără identificarea gândurilor nefolositoare, verificarea lor în locul acceptării automate, reinterpretarea experiențelor dificile și acceptarea emoțiilor fără a le permite să conducă întregul comportament.
Un alt instrument important este vorbitul cu o persoană de încredere. A fi ascultat și înțeles poate oferi o perspectivă diferită asupra unei situații și poate face mai ușoară alegerea unui răspuns mai puțin impulsiv.
Reglarea emoțională este influențată și de modul în care avem grijă de organism.
Somnul suficient, alimentația echilibrată și activitatea fizică regulată susțin funcționarea creierului și pot facilita gestionarea stresului, concentrarea și luarea unor decizii mai chibzuite.
Pentru un copil, rutina, odihna, mișcarea și predictibilitatea pot reprezenta un sprijin important în dezvoltarea acestor abilități.
Poate cea mai importantă veste este că reglarea emoțională nu este o abilitate „fixă”.
Nu există copii „buni la emoții” și copii „răi la emoții” pentru totdeauna.
Asemenea altor abilități, reglarea emoțională poate fi exersată.
Cu fiecare situație în care copilul este ajutat să identifice ce simte, să înțeleagă ce a declanșat emoția, să se calmeze și apoi să aleagă un răspuns, se construiește o abilitate pentru viitor.
Iar aici intervine un detaliu esențial: copiii învață reglarea emoțională în relație cu adulții din jurul lor.
Un părinte nu trebuie să fie perfect și nici să rămână calm în fiecare secundă. Important este ca, atunci când este posibil, copilul să vadă că emoțiile pot fi recunoscute, exprimate și gestionate.
Pentru că scopul reglării emoționale nu este să creștem copii care nu se enervează, nu plâng și nu se tem.
Este să îi ajutăm să devină adulți care pot spune: „Simt ceva foarte puternic acum, dar pot să mă opresc, să înțeleg ce mi se întâmplă și să aleg ce fac mai departe.”
De ce cred oamenii în teorii ale conspirației? Ce se întâmplă, de fapt, în mintea acestor persoane.