Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar purta urechi asemănătoare celor ale bufnițelor? Un experiment neobișnuit arată că, deși nu am putea egala performanța acestor păsări, creierul uman se poate adapta și poate învăța.
11 persoane au purtat dispozitive care modificau forma urechilor pentru a imita urechile asimetrice ale bufniței de hambar.
Participanții au purtat „urechile de bufniță” între 3 și 58 de zile, pe parcursul zilei.
În timp, aceștia au reușit să își îmbunătățească ușor capacitatea de a localiza sunetele pe verticală.
Rezultatele ar putea contribui, în viitor, la dezvoltarea unor aparate auditive care oferă informații mai precise despre poziția verticală a sunetelor.
Oamenii sunt surprinzător de buni la localizarea sunetelor. Dacă cineva vorbește în partea stângă, de exemplu, sunetul ajunge la urechea stângă puțin mai devreme și, în anumite situații, puțin mai puternic decât la urechea dreaptă.
Creierul poate interpreta aceste diferențe extrem de mici și poate estima poziția sursei sonore.
Dar nu suntem la fel de eficienți atunci când trebuie să stabilim cât de sus sau cât de jos se află sursa unui sunet.
Aici bufnițele de hambar au un avantaj spectaculos.
Urechile lor sunt asimetrice: una este poziționată mai sus, iar cealaltă mai jos. Această particularitate le permite să obțină informații despre poziția verticală a unui sunet din diferențele de intensitate cu care acesta ajunge la cele două urechi.
Pentru un animal care vânează în întuneric, abilitatea poate fi esențială. Bufnița poate folosi informațiile sonore pentru a determina unde se află prada chiar și atunci când nu o poate vedea.
Cercetătorii de la Institutul Donders al Universității Radboud au vrut să afle dacă oamenii ar putea învăța să interpreteze acest tip neobișnuit de informație auditivă.
„Eram curioși să vedem dacă, în timp, oamenii ar fi capabili să reînvețe cum să audă vertical”, a explicat Marc van Wanrooij.
Pentru experiment, 11 participanți au primit dispozitive din cauciuc care modificau forma urechilor și schimbau felul în care sunetele ajungeau la acestea.
Practic, cercetătorii au creat o versiune artificială a urechilor asimetrice ale bufniței de hambar.
Voluntarii au purtat dispozitivele între 3 și 58 de zile, pe parcursul zilei. Iar experimentul nu a fost tocmai comod.
„Nu a fost neapărat o experiență plăcută pentru acești oameni”, a povestit cercetătorul. Dispozitivele trebuiau purtate inclusiv în situații obișnuite de zi cu zi, ceea ce însemna că participanții trebuiau să se descurce cu ele inclusiv atunci când interacționau cu alte persoane.
Pentru a vedea dacă se produce o adaptare, cercetătorii i-au testat pe participanți în fiecare zi.
Aceștia intrau într-o cameră întunecată și liniștită, înconjurați de difuzoare. La un moment dat, unul dintre difuzoare emitea un sunet, iar participantul trebuia să se întoarcă și să privească în direcția din care îl auzea.
Testul era conceput pentru a verifica atât localizarea sunetului pe orizontală, cât și pe verticală.
În condiții normale, oamenii sunt deja foarte buni la localizarea orizontală a sunetelor. Forma urechii oferă însă și indicii care ajută creierul să diferențieze sunetele provenite de sus de cele provenite de jos.
Când cercetătorii modificau această formă, aceste indicii se schimbau.
Rezultatul experimentului este partea cea mai interesantă.
Participanții nu au ajuns să localizeze sunetele la fel de bine ca atunci când nu purtau dispozitivele și nici nu au dobândit abilitățile unei bufnițe.
Totuși, performanța lor s-a îmbunătățit în timp.
Cu alte cuvinte, creierul a început să învețe noile „reguli” ale sunetului.
„Este foarte dificil de învățat, dar este posibil”, a spus Van Wanrooij.
Descoperirea este importantă pentru că arată că sistemul auditiv uman nu este atât de rigid pe cât s-ar putea crede. Creierul poate învăța să interpreteze informații senzoriale atunci când modul în care acestea ajung la noi se schimbă.
Localizarea sunetelor implică mai multe tipuri de informații.
De exemplu, creierul poate analiza diferențele foarte mici de timp dintre momentul în care un sunet ajunge la cele două urechi, dar și diferențele de intensitate. Aceste informații sunt procesate prin mecanisme cerebrale diferite.
Experimentul sugerează însă că aceste mecanisme nu funcționează ca niște sisteme complet izolate.
Creierul poate învăța să folosească noi indicii pentru a interpreta poziția unei surse sonore.
Este un exemplu de plasticitate cerebrală, capacitatea sistemului nervos de a se adapta la schimbări și de a învăța pe baza experienței.
Cercetătorii sunt interesați nu doar de ceea ce ne poate spune experimentul despre creier, ci și de posibilele aplicații practice.
În prezent, multe aparate auditive sunt concepute în principal pentru transmiterea informațiilor sonore pe plan orizontal. Cercetătorii speră că, pe viitor, dispozitivele de asistare a auzului ar putea transmite mai bine și informații despre poziția verticală a sunetelor.
Acest lucru ar putea fi relevant pentru persoanele care întâmpină dificultăți în localizarea surselor sonore în mediul înconjurător.
Ideea inspirată de bufnițe este, așadar, mai mult decât un experiment neobișnuit: cercetătorii încearcă să înțeleagă cum poate creierul uman să învețe să folosească informații auditive pentru care nu a fost „antrenat” în mod obișnuit.
Studiul „Partial Learning in Human Sound Localization With Asymmetric Ears”, realizat de Peter Bremen și colegii săi, a fost publicat în European Journal of Neuroscience în 2026. DOI: 10.1111/ejn.70685.