Trăim cu impresia că bătrânețea petrecută acasă înseamnă mai multă libertate. Însă un studiu realizat în Norvegia arată că persoanele care beneficiază de îngrijire la domiciliu au mai puțin control asupra vieții lor decât cei care locuiesc în azile.
În ultimii ani, tot mai multe sisteme de sănătate și de asistență socială au încurajat îngrijirea persoanelor vârstnice la domiciliu. Argumentul este simplu: oamenii rămân în propria casă, într-un mediu familiar, iar acest lucru le-ar oferi mai multă autonomie și control asupra propriei vieți.
Însă primul studiu norvegian de amploare care a analizat exact această percepție arată că realitatea este mult mai complicată.
Cercetarea, publicată în prestigioasa revistă Age and Ageing, a constatat că vârstnicii care primesc servicii de îngrijire la domiciliu se simt, în medie, mai puțin stăpâni pe propria viață decât cei care locuiesc în azile sau în centre de îngrijire.
„Cei care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu au un control semnificativ mai redus asupra vieții lor de zi cu zi decât cei care locuiesc în azile sau centre de îngrijire”, afirmă Lisa Victoria Burrell, cercetătoare la Centrul de Cercetare în Domeniul Îngrijirii din cadrul Universității Norvegiene de Știință și Tehnologie (NTNU), conform Medical Xpress.
Pentru a înțelege cum percep vârstnicii propria calitate a vieții, cercetătorii au intervievat 414 persoane din trei municipalități din estul Norvegiei.
Participanții proveneau din trei categorii:
persoane care locuiau în azile;
persoane cazate în centre de îngrijire;
persoane care primeau servicii de îngrijire la domiciliu.
În cazul rezidenților cu tulburări cognitive, cercetătorii au discutat și cu rudele acestora și cu personalul de îngrijire, observând totodată modul în care își desfășurau viața de zi cu zi.
Scopul cercetării a fost unul simplu, dar esențial: cât de mult simt vârstnicii că își controlează propria viață și cât de mulțumiți sunt de aceasta.
Rezultatele au fost surprinzătoare.
Aproximativ o treime dintre persoanele care beneficiază de îngrijire la domiciliu au declarat că au puțin sau chiar deloc control asupra vieții lor cotidiene.
Mai mult decât atât, comparativ cu persoanele din centrele de îngrijire:
simt că au semnificativ mai puțin control asupra activităților zilnice;
participă la mai puține activități pe care le consideră importante;
se confruntă mai frecvent cu plictiseala și lipsa unui scop în rutina zilnică.
Poate cea mai neașteptată concluzie este că tocmai persoanele care locuiesc acasă ar fi trebuit, teoretic, să simtă cea mai mare independență.
Acestea sunt, în general:
mai tinere;
într-o stare fizică mai bună;
au o sănătate mintală mai bună;
păstrează contacte mai frecvente cu familia și prietenii.
Cu toate acestea, ele raportează un nivel mai scăzut al controlului asupra propriei vieți.
„Paradoxul este că persoanele în vârstă care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu au cele mai bune condiții pentru a simți că dețin controlul. Totuși, rezultatele arată exact opusul”, explică Lisa Victoria Burrell.
Pentru specialiști, controlul asupra propriei vieți nu reprezintă doar o stare psihologică plăcută.
Numeroase cercetări arată că acesta este asociat cu:
o sănătate fizică mai bună;
menținerea funcțiilor cognitive;
reducerea fragilității specifice vârstei înaintate;
scăderea riscului de deces;
o calitate mai bună a vieții;
adoptarea unor comportamente mai sănătoase.
Din acest motiv, cercetătorii consideră îngrijorător faptul că atât de mulți beneficiari ai serviciilor de îngrijire la domiciliu simt că și-au pierdut controlul asupra propriei existențe.
Explicația nu ține neapărat de locuință, ci de modul în care sunt organizate serviciile de îngrijire.
Potrivit cercetătorilor, multe persoane în vârstă depind de programul echipelor de îngrijire la domiciliu.
Vizitele pot veni la ore diferite, apar întârzieri, iar activitățile zilnice ajung să fie dictate de disponibilitatea personalului.
În plus, există o fluctuație mare de angajați, astfel încât persoanele vârstnice sunt îngrijite frecvent de oameni pe care nu îi cunosc.
„Multe persoane în vârstă care locuiesc acasă sunt frustrate de timpii lungi de așteptare și de vizitele imprevizibile ale serviciilor de îngrijire la domiciliu. Rutina lor zilnică și activitățile semnificative sunt la mila programelor angajaților”, explică Burrell.
Mulți oameni se tem că mutarea într-un centru de îngrijire înseamnă automat pierderea libertății și autonomiei.
Rezultatele studiului sugerează însă că percepția este, în multe cazuri, opusă realității.
„Vârstnicii din azile se bucură de un control mai mare decât cei care locuiesc acasă”, spune cercetătoarea.
Explicația este că în centrele de îngrijire programul este mai previzibil, există activități organizate, iar personalul este mai stabil, ceea ce oferă beneficiarilor mai multă siguranță și posibilitatea de a-și planifica viața de zi cu zi.
Autorii studiului subliniază că nu toți vârstnicii pot locui în azile, iar majoritatea își doresc să rămână în propria casă cât mai mult timp.
Problema nu este locuința în sine, ci felul în care sunt organizate serviciile de îngrijire la domiciliu.
Pentru ca persoanele în vârstă să își păstreze sentimentul de control, cercetătorii recomandă patru măsuri esențiale:
personalul să beneficieze de suficient timp pentru a acorda îngrijiri de calitate și fără grabă;
beneficiarii să fie implicați în luarea deciziilor privind propria îngrijire și să fie ascultați;
persoanele vârstnice să fie tratate permanent cu respect și demnitate;
autoritățile locale să reducă fluctuația personalului, astfel încât aceiași îngrijitori să viziteze constant persoanele vulnerabile.
Potrivit cercetătorilor, mesajul este clar: simplul fapt că un vârstnic rămâne în propria locuință nu garantează independența. Fără servicii organizate în jurul nevoilor sale și fără posibilitatea de a participa la deciziile care îi influențează viața, sentimentul de control poate deveni chiar mai redus decât într-un centru de îngrijire.